MANTAUA LUI GOGOL


prin vocabular, particularităţi fonetice şi morfologice, felurile frazei, construcţii sintactice, dialog" (Tudor Vianu, Aspecte ale limbii şi stilului lui I.L.Caragiale...». O atare diferenţiere lingvistică a mediilor,


„pictate de Caragiale" (Vianu), nu este destul de evidentă, în traduceri, fie din cauza imposibilităţii reale de redare a vorbirii de mahala, ţigăneşti, să zicem (de regulă, „literaturizată", şi cu omiterea unor frânturi semnificative ca cele subliniate, din pasajul de mai jos): „La toate casele boiereşti o cunoaşte pe


Ţâca... la toate cucoanele mari o ştie pe Ţâca [...] Iac-aprinz [...] Da nu se poate, Ţâca, boiarule ! Să ferească Dumenzeu ! eu, pentru Ţâca, poci să-mi pui mâna-n foc pentru Ţâca... Poate, altă chivuţă [...] Ce să spuie, boiarule ! zice bătrâna apilpisită; ce să spuie ? vai de păcatele noastre, dacă nu ştie... auzi colo ! ce să spuie ? [...] Haoleu ! încep să se bocească baba şi copila, ce năpaste a fost să cază pe noi ! [...] cu baba şi cu fata, de ! merge să le mursici mai zdravăn; dar cu Ţâca, nu prea, fiindcă e, pardon, în poziţie: dacă se-ntâmplă la secret vreun avort... Nu ştii dumneata ? Stai, ca spui, mânca-te-aş..." (Două loturi), fie prin omiterea „involuntară", din anumite considerente, de exemplu, a expresiilor ruseşti din vorbirea birjarilor scapeţi bucureşteni sau a referirilor la aceştia. Cuvintele subliniate, din exemplele de mai jos, fie că nu sunt traduse, fie că sunt redate prin alte echivalente, „incolore": „Ne suim toţi trei în birje şi paidiom, gaspadin.'" (" - // -Ф);


prava... na prava, na leva"


„—Paidiom, gaspadin ! na leva, na (Ф);


„Apoi, către muscal: (~ vizitiu)" „—La unsprezece fix, Ivanuşca!"


( -Ф) „Coconită, zice servitoarea, a venit Ivanuşca"


(~Ф); (Mici economii)


„...iată că soseşte d. Georgescu cu musalul cu cauciuc".


(~ ф), Lexemul muscal, dealtfel, fiind eliminat şi


din alte texte: „Dacă ne-om pomeni că ne trântesc la (~ ofiţeriФ),


cvartir o duzină de ofiţiri muscali"


chiar şi unul din derivatele acestuia, format după sistemul derivaţional românesc, muscalagioaia (Ultima emisiune), văduva lui Muscalagiu, nume, de asemenea, apărut prin acelaşi sistem derivational, indicând originea etnică a personajului (Ibrăileanu). Resursele comediei cuvântului sunt


diminuate, în traducere, şi ca urmare a nedoritelor „ingerinţe" (ce-i drept, puţine la număr) în textele echivalate (sau, cum se exprima Caragiale însuşi, trunchieri, nu fără pagubă, a scenelor cu clowni), prin „simplificarea" frazei (părţile subliniate nefiind traduse):


„... are două ţiitoare în două mahalale


deosebite şi că cu ştirea lor se însoară, ca să scape de mizerie şi să aibă cu ce le întreţine mai departe din venitul zestrii", sau prin omiterea unui pasaj întreg:


„Aşa e cine are un cerc oarecare de


autoritate: cine, prin opinia şi sentimentele lui, poate ocroti sau primejdui interesul altcuiva este supusul ascultător al scrisorii anonime," care antrenează o „reacţie în lanţ", o condiţionare, deci, a netraducerii altui pasaj: „Oricât de infimă şi umilă, o creatură


umană trebuie să aibă cercul ei cât de meschin de protectiune", iar prin aceasta, neredarea, în final, a ideii cercurilor interdependente: primul pasaj, netradus, constituie, în original, „fundalul" ideatic ce capătă relief, pregnanţă şi „culoare" prin „tabloul" cu cerşetorul schilod şi orb care mănâncă resturile de la bucătăria casei bogate vecine, iar lângă el s-a lipit un câine jigărit care „aşteaptă hrana de la pomana lui, resturile din resturi", cele două elemente (cerşetorul şi câinele) fiind „unite", apoi, într-o nouă interdependenţă concentrică („Are acel schilod nenorocit, poate oare avea un cerc în care să-şi exercite el protecţiunea ? Da, poate avea"), bineînţeles, netradusă. Comedia cuvântului se „atenuează", de


asemenea, prin „îndreptarea" exagerării conştiente, a lui Caragiale: «... scrie anonime chiar dacă nu ştie să scrie" (= primeşte ~). Ironizarea gestului ce se vrea „jertfă


patriotică", spre exemplu, la Caragiale, se realizează prin înşirarea denumirilor de monede cu valoare neînsemnată ce prin însăşi „sonoritatea" acestor cuvinte sugerează exact opusul termenului exprimat, adică „contribuţia" cu totul neînsemnată adusă în folosul patriei: „Nenea Niţă a scos pungociul, i-a deschis baierile şi a vărsat pe masă un pumn de mărunţiş: icusari, nisifele, sfanţi, sfântoaice, firfirici, gologani" (Jertfe patriotice). Traducerea reţine doar gestul pur constator, complet neutru: „Nenea Niţă... a vărsat pe masă un pumn de galbeni". Estomparea ridiculizării falsului patriotism, de pildă, se datorează omiterii, în traducere, a unei frânturi de frază, importantă, dealtfel, în conotaţia discursului umoristic: „Dar dacă a venit vremea de jertfă, apoi cât m-ajunge partea (netradus), nu mă dau în lături". Necruţătoarea satirizare a cinismului fără scrupule a unor asemenea „patrioţi" pierde o oarecare „doză" din vehemenţa exprimării prin omiterea tocmai a acelei părţi ce conţine „punctarea" maximă a satirei: „D-aia a şi împărţit Dumnezeu trebile pe pământ: unul, adică cu alergătura, şi altul, vine vorba, cu capitalul; pe urmă, toţi la câştig [elem. netradus cu nuanţa sa cinică], fiecare cât a pus [idem.], împart drept pentru interesele patriei [complet netradus], fiindcă toţi sunt patrioţi".


Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 13


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48