MANTAUA LUI GOGOL


SECVENŢE DIN DIKANKA LUI GOGOL (continuare din numărul trecut)


Ostap BORODAI ŞANDRU


copii. Când fiica sa, Hanna, s-a îmbolnăvit grav, medicii din Petersburg şi din alte ţari s-au declarat neputincioşi în faţa bolii. Nici călătoriile îndelungate prin ţară şi străinătate nu au ajutat. Atunci medicii l-au sfatuit să planteze liliac cu scopul de a o impresiona. În vederea plantării liliacului de diferite culori adus din Occident, a fost aleasa o groapa adăncă de 5m. cu suprafața de 2 ha., de unde s-a extras pământ pentru fabricarea de cărămizi, dar s-a renunţat ulterior la producerea lor. Au fot trasate alei cochete şi s-au instalat băncuţe pentru odihna. Primăvara, când liliacul era înflorit, bolnava a fost adusă acasă. Frumuseţea florilor şi finul miros care plutea au avut, la început, un efect benefic asupra sănătăţii sale. Când florile de liliac s- au scuturat, viaţa bietei copile s-a sfărşit. Anual, în luna mai, când înfloreşte liliacul, aici au loc serbări intitulate ”Cântecele dumbrăvii de liliac. Dikanka a fost vizitata de numeroase


Galeria de tablouri M. K. Baskirteva


funcţioneaza ca secţie a muzeului, având 8 sali de expoziție dintre care 2 sunt dedicate tematicii gogoliene. Impresioneaza sculptura reprezentandu-l pe scriitor, tablourile cu personaje din povestirile sale, picturile semnate de O. F. Litvin, lada de fier făcută de fierarul Vakula, unul din personajele povestirii, diverse picturi, sculpturi, articole din lemn, cusaturi. Se poate spune ca ţinutul Dikanka este plin


de legende şi mituri, împletindu-se astfel realul cu fantasticul, trecutul cu prezentul. Acest fenomen este caracteristic şi celor 7 monumente ale naturii care formeaza parcul regional, ocrotit de lege. În stănga bisericii Sf. Nicolae, la distanţa


de 300 m, se afla vestitul monument al naturii Stejarii lui Kociubei. Au mai ramas doar patru din aleea de stejari care înfrumuseţa intrarea la primul conac al familiei. Aceştia au fost amintiţi de Puşkin în poemul „Poltava”. Cei patru strajeri care dăinuie de peste 800 de ani impresioneaza prin mărime - diametru de 1,5-1,8 m., inalţimea fiind de 20-22m. Legenda spune ca sub un stejar uriaş care nu s-a păstrat, se întalnea hatmanul Ivan Mazepa cu tănâra Maria (Motrea) Kociubei. Circula credinţa că îmbrăţişând un stejar uriaş, acesta iţi transmite puterea şi vitalitatea sa. Parcurgând 500 m. pe cărările pădurii, ajungi la salba de apa a iazurilor care, pe vremuri, asigurau apa necesara pentru producerea de câtre Kociubei a berii sale vestite în întreaga Rusie ţaristă. Lânga iazuri se află dumbrăvile de brazi şi de liliac. Brazii au fost plantaţi între anii 1907-1910 pe o suprafaţa de 4,5 ha., puieţii fiind aduşi din străinatate. Dumbrava de liliac are o istorie aparte. Victor Kociubei avea 13


22 Anul I, nr. 2, aprilie-iunie


personalitaţi ale culturii şi literaturii ucrainene şi ruse:


Osnovianenko, scriitori ucraineni, Mihailo Scepkin, actor ucrainean,Mihail Glinka, compozitor rus, ş.a. Ne întoarcem în Dikanka. Constat cu


bucurie că locuitorii micului oraş ştiu să cinstească memoria celui care, prin nemuritoarea sa operă, «Serile din câtunul de la Dikanka», publicata în 1831, a transformat numele unui mic sat în renume, facându-l cunoscut în întreaga lume. În cochetul parc din centrul localităţii, care


poarta numele scriitorului, se afla bustul acestuia. Recunoştinţa locuitorilor faţa de patronul lor cultural se manifesta şi altfel : o strada centrala, dar şi casa de cultura raionala îi poarta numele. Un gimnaziu vestit în ţinut, de asemenea. Închei şirul razleţelor impresii din Dikanka, facând mărturisirea că marele scriitor şi dramaturg ocupa un loc aparte în biografia subsemnatului. Când mama a adus pe lume doi baieţi gemeni, parinţii au hotarat, inspiraţi din cunoscuta nuvela istorica „Taras Bulba,” ca aceştia să poarte numele feciorilor vestitului cazac: Ostap şi Andrei. Pornind spre ultima ţintă a călătoriei, la


cca 20 de km, se afla sătucul Bairak, unde ne aşteapta cealalta matuşă, Natalia, în etate de 86 de ani. Aici traiesc in jur de 400 suflete, satul având mai puţin de zece străzi. Se găseşte o şcoală elementara, grădiniţa, un club, o baie comunală şi mai multe cărciumi… Eram aşteptaţi de mătuşa mea şi de cele trei verişoare. Sunt recunoscator Cerului că le-am putut


întălni, fiindcă mătuşa Natalia avea să închidă ochii în ianuarie anul urmator. Dumnezeu s-o odihnească!


Ivan Kotlearevski, Hrehori Kvitka-


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48