MANTAUA LUI GOGOL


fericită ori de câte ori îşi vedea chipul pe pagina unui ziar sau reviste. — Deci, cu alte cuvinte, dacă frumoasa în


mov a stat între ei, adică între madam Cimpoieru şi Victor Zurbăgeanu, treaba e rezolvată, îl asigură Pablo şi îi promise că îl va suna imediat după ce vede fotografiile. ……………………………………………………... În aşteptarea telefonului ce urma să


dezlege misterul femeii în mov din rândul doi, Luca Dumbrăveanu îşi îmbrăcă halatul şi făcu câţiva paşi prin cameră pentru a-şi dezmorţi picioarele. Se opri în faţa măsuţei de scris, avea una şi în dormitor, şi privi la cele câteva foi ale manuscrisului viitoarei sale nuvele, între aceste coli, pe care cu câteva minute înainte era cât pe ce să le rupă, se odihnea personajul său, idealul său personaj, pe care îl iubea asemeni lui Turgheniev, îl purtase cu dragoste în închipuirea sa, cum îşi poartă în pântece mama copilul, dar după ce îl născuse pe hârtie nu mai ştia ce să facă cu el… „Eu nu trăiesc pe hârtie, ci în mintea ta,


asta e marea ta problemă!”, îşi aduse aminte şi îşi mai turnă puţin coniac. „Poate nu ar fi rău să mă îmbăt.”


În rarele cazuri când se îmbăta, după ce îşi revenea din mahmureală, se simţea curat, purificat şi cu sufletul dezpovărat, ca şi cum ar fi trecut printr-un foc purificator. „Dar dacă Pablo nu o cunoaşte?… Dacă nu


o cunoaşte nimeni, poate nici nu este din oraş?… Poate a trecut întâmplător pe acolo şi văzând afişul a intrat, pur şi simplu, să-şi omoare timpul până la trenul care a dus-o departe?… Poate i-a citit cărţile, îl cunoaştea după nume şi dorea să-l vadă?…” Alungă gândul că s-ar putea să nu o mai


revadă, deoarece dorea să o revadă, dorea mult, foarte mult… Îşi reluă plimbarea prin dormitor, care i se


păru deodată străin şi trist ca un peron de gară, prin care nu mai trecea nici un tren. Din când în când, privea spre telefonul ce se odihnea tăcut pe măsuţa lui, ca o ţestoasă pe ţărmul mării. ……………………………………………………... Fotograful Dragoş Ionescu plecase în zori


de acasă, urma să participe la o expoziţie colectivă de fotografie într-un orăşel din sud, dar se va întoarce diseară, aşa că va trebui să aibă răbdare până a doua zi, sau să o uite, cum îi era mai la îndemână, glumi Pablo, totodată îl anunţase să nu-l deranjeze până diseară, deoarece frumoasa Cornelia a acceptat invitaţia de a-i vizita dormitorul. O zi întreagă va fi a lui. Bineînţeles că el ar fi preferat o noapte, dar noaptea ea aparţinea soţului său, chirurgului poet Anton Paporoteanu. Vestea nu-i plăcu deloc. Probabil astăzi se


va îmbăta… Sau nu, mai bine va merge să se plimbe prin pădurea de la marginea oraşului.


Nimic nu te poate linişti mai mult decât


foşnetul frunzelor de toamnă, covor de amintiri aşternut sub picioare….


3. El o chemase, ea venise. Venise la prima


lui chemare, amantă supusă să-i fie, cum nu a fost vreodată. Venise să i se dăruiască lui, poetului bărbat, bărbatului frumos, frumosului nebun al marilor iubiri, care a făcut-o pentru prima oară în viaţă să se simtă femeie, să cunoască plăcerea, să aibă primul orgasm – şi toate astea fără ca el să o atingă.


Simţise cum privirea lui îi mângâia părul,


fruntea, obrajii, bărbia, gâtul… pe urmă simţi cum alunecă pe spate, pe piept, poposeşte pe sfârcurile sânilor întărite de plăcere, pe burtă în jurul buricului, simţea cum o mângâie pe sexul umezit şi ajunse la orgasm, acolo faţă de toată lumea. Nimeni nu observase nimic, toţi erau


preocupaţi de discursul criticului literar Gheorghiţă Tudorescu. Deschise ochii şi privi speriată în jur, pe


urmă îi închise la loc satisfăcută şi mulţumită că nu gemuse de plăcere, sau mai rău, nu leşinase. Îşi privi soţul şi simţi un sentiment de vinovăţie faţă de el.


……………………………………………………... Frumoasa Cornelia nu-şi înşelase niciodată


soţul, nici nu se gândise vreodată la asta, îi era credincioasă şi supusă ca o sclavă stăpânului său, desfăcându-şi coapsele ori de câte ori acesta i-o cerea, o penetra cu penisul lui mare, iar ea simţea o durere amestecată cu o vagă plăcere, credea că aşa trebuie să fie, că aşa simt toate femeile, mai mult durere decât plăcere, de aceea le compătimea pe bietele prostituate care trebuiau să facă sex de câteva ori pe noapte şi nu înţelegea niciodată de ce în secvenţele erotice din filmele pe care le-a vizionat, femeile gemeau de plăcere?… Dar Anton Paporoteanu, renumitul medic


chirurg şi poet pe deasupra, nu-i apreciase niciodată această credincioşie şi supuşenie, credea că tot ce-i al ei i se cuvine lui şi că rolul ei ca şi al celorlalţi semeni era să-l servească pe el. Îl interesa doar poezia, dar nu poezia în general, ci doar cea scrisă de el, deoarece dintre toţi confraţii săi contemporani, el era singurul care înţelegea poezia şi o crea. Crea o poezie adâncă, psihologică, o poezie pe care abia generaţiile viitoare o vor putea înţelege în adevărata ei profunzime. Bineînţeles, aceasta era părerea lui despre propria-i persoană şi despre poezia sa. Scotea mii de exemplare, în zeci de ediţii de lux, a volumelor sale, reeditându-le ori de câte ori pe masa de operaţie a secţiei de chirurgie sta întins câte un pacient cu posibilităţi de sponsorizare a unui act de binefacere pentru generaţiile viitoare. Cărţile le dona bibliotecilor şi aşezămintelor de cultură, ca să fie la îndemâna celor


Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 37


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48