MANTAUA LUI GOGOL Merse până acasă pe jos, fără să mai


10. — Aţi văzut cumva ieşind o femeie


îmbrăcată în mov? întrebă pe agentul de pază, de la poarta principală. — La ora asta toţi părăsesc cimitirul, nu


cred că vă pot ajuta. Ieşi în stradă, trebuia să ocolească cimitirul


ca să ajungă înapoi în staţia de tramvai de lângă poarta secundară a cimitirului şi avea puţine şanse să treacă pe acolo vreun taxi liber. Ajuns în staţie, nu se urcă în primul


tramvai, nu vroia să renunţe la ţigara abia aprinsă. Dar după ce termină de fumat îşi dădu seama că de fapt tramvaiul în care nu se urcase era ultimul din seara aceea. Enervat, îşi mai aprinse o ţigară şi porni pe jos. Trebuia să meargă mult până la prima staţie de taxi, aşa că hotărî să traverseze parcul a cărui poartă era vizavi de poarta cimitirului. Nu era chiar aşa mare, în cinsprezece minute îl putea traversa la pas lejer, iar dincolo de parc, în faţa hotelului, întotdeauna stăteau câteva taxiuri. Dar de abia păşise pe aleea principală a


parcului, când o zări din nou. Deşi nu era aproape de el, îi recunoscu silueta la lumina albă a neonului; simţea cu sufletul că este ea. “Ce făcea la ora aceea în parc?”, îi trecuse


fulgerător prin cap. Poate acelaşi lucru ca şi el – a întârziat în cimitir şi a pierdut tramvaiul. Dar cum de nu o văzuse în staţia de tramvai şi pe unde ieşise din cimitir, că poarta secundară era închisă demult?… Începu să alerge fără să-şi mai răspundă la


întrebări, dar femeia coti la stânga, pe aleea ce ducea la chioşcul de fanfară. Atunci el hotărî să o ia pe scurtătură, sperând să ajungă înaintea ei la choişc. Alergă sărind peste tufişuri de arbuşti, de parcă-l alerga o haită de lupi, nu se opri decât în faţa chioşcului de fanfară. Dar fata nu se vedea nicăieri.


“Poate s-a răzgândit şi s-a întors înapoi,


imediat după ce eu am luat-o pe scurtătură”. Începu să alerge pe alee în direcţia din care trebuia să vină fata până ajunse pe aleea principală, dar în afară de o patrulă de poliţie călare nu zări pe nimeni. Nu, nu văzuseră nicio femeie îmbrăcată în


mov. — Dar ce s-a întâmplat, vă putem ajuta cu


ceva? se interesă poliţistul mai în vârstă, probabil şeful patrulei. —M-am pierdut de o cunoştinţă, atâta tot,


am pierdut tramvaiul şi ne-am hotărât să traversăm parcul.


— Probabil vă aşteaptă la ieşire, spuse


poliţistul mai tânăr. — Mai mult ca sigur, răspunse Luca şi,


mulţumind poliţiştilor, se îndreptă spre ieşirea din parc.


……………………………………………………...


apeleze la serviciul staţiei de taxiuri. La început a vrut să treacă pe la Pablo, dar s-a răzgândit, mai bine îl va suna cum ajungea acasă. Nu-l mai sunase. S-a făcut miezul nopţii, iar Pablo cu siguranţă era în pat cu una din noile sale cuceriri şi ar fi trebuit pe urmă să-i povestească cum romancierul Luca Dumbrăveanu aleargă după o necunoscută, iar „când alergi după o necunoscută e ca şi cum ai alerga după o nălucă”. Îşi turnă unul după altul două pahare de


coniac, le bău ca pe apă, de parcă i-ar fi fost sete. Îşi aduse aminte de Franz şi de femeia durdulie ce povestea despre un tânăr ucis de o nălucă. Îi plăcuse de Franz şi de povestea lui despre primul om care a fost bărbat şi femeie. Povestea se asemăna foarte mult cu cea a lui Platon, că la începutul creaţiei exista o singură fiinţă scundă cu un singur trup şi un gât, dar capul avea două feţe, fiecare privind în altă parte. Ca şi cum două făpturi ar fi fost lipite spate în spate, cu două sexe opuse, cu patru picioare şi patru braţe. Zeii greci, după cum susţine Platon şi-au dat seama că făptura cu patru braţe era foarte puternică, iar cu cele patru picioare putea rezista la mers şi putea alerga repede, iar în plus mai avea şi două feţe, deci era vigilentă permanent şi nu putea fi atacată prin spate. Probabil cel mai primejdios era că avea


două sexe diferite şi nu avea nevoie de nimeni pentru a procrea sau a-şi satisface dorinţele. Atunci, Zeus a tăiat cu un trăznet în două făptura aceea, creând din ea bărbatul şi femeia. „Şi de atunci atât bărbatul, cât şi femeia


sunt într-o continuă căutare a celuilalt, aşa să ştiţi!” Câtă dreptate avea Franz. Fiecare bărbat măcar odată în viaţă alergase după o femeie, aşa cum alergase el în această seară sau mai bine spus noapte.


Dintr-o dată simţi o puternică senzaţie de


ridicol. Alergase după o nălucă… Destul! Trebuia să se oprească… Aici şi


acum! Va bea încă un pahar de coniac şi se va culca fără să se mai gândească la ea, iar mâine, chiar dacă Pablo îi va spune cine este, nu o va mai căuta.


11. După ce ieşi din cabinetul medicului


Paporoteanu, pe care-l anunţase de unde-şi poate recupera nevasta, Pablo Ronişoreanu trecu pe la bibliotecă şi o invită pe fata de la ziare la un club. Aceasta acceptă din prima, cum s-ar spune, spre marea lui dezamăgire. Cinară într-un restaurant select, după care


se mutară într-un club unde băură cocteil de fructe şi dansară până după miezul nopţii. El o sărută de câteva ori pe gură, o


mângâie pe sâni, iar ea îi masă sexul întărit. Excitat, îi propuse să meargă la un hotel. — Dar de ce nu mergem la tine acasă?


întrebă fata. Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 43


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48