MANTAUA LUI GOGOL


huţulă, creaţia populară, datinile şi obiceiurile, muzica şi versul. Tănârul istoric prin profesie şi poet prin chemare a găsit în Miroslava Copaciuc jumătatea căutata.


«Primeşte-n dar acest buchet de flori Sunt din Dikanka mea cea dragă. Privindu-le iţi dau fiori,


A ta e frumuseţea lor întreagă.


Primeşte-le. Sunt flori galbene şi albastre, Culese fir cu fir, în parte.


Şi soarele ţi-aş fi adus din astre, De s-ar fura,ca-n basme.”


(«Buchet») Aşa scria poetul în septembrie 1940. Peste


puţin timp ei s-au căsătorit şi pe 11 octombrie 1941 (ziua de naştere a poetului), acesta a primit din partea soţiei un cadou neobişnuit: doi baieţi gemeni. Deoarece tatăl gemenilor era din acelaşi ţinut cu N.V.Gogol, au botezat copiii cu numele feciorilor lui Taras Bulba: Ostap şi Andrei. Dar norii negri ai sorţii, au întunecat fericirea tinerei familii. La scurt timp dupa naştere, Andrei a murit. Aşa cum scrie Ostap Borodai – Şandru in postfața cărții tatălui său «a fost primul semn nefast al destinului sumbru».Între timp, nordul Bucovinei a fost eliberat de armatele romano-germane și autoritățile vremii au ordonat cetățenilor proveniți din Ucraina estică să părăsească teritoriul. Hariton Borodai a încercat să argumenteze


că şi-a întemeiat aici o familie, iar socrul său, Ioan Copaciuc, se afla mobilizat ca ofiţer în armata româna. Dar toate aceste argumente au fost inutile. În primăvara anului 1942, Hariton Borodai a fost expulzat peste frontieră găsind adăpost în oraşul cel mai apropiat, Kameneţ Podolsk, care se afla în zona ocupată de nemţi. În oraşul de pe răul Smotreci, şi-a găsit de lucru la ziarul «Podolyanen», organ al administraţiei orăşeneşti. Ziarul făcea parte din categoria acelor publicaţii care propagau ideea formării statului ucrainean, redacţia acţionând în cadrul Organizaţiei Naţionaliştilor Ucraineni (OUN) condusă de Andrei Melnic, iar pe teritoriul ucrainean activa sub conducerea generala a lui Oleg Oljeci. Pentru a evita arestarea de câtre nemţi, membrii redacţiei ziarului «Ukrainskei holos» din regiunea Proskurivsk (azi Hmelniţki), care făceau parte din conducerea regionala OUN, s-au mutat în Kamineţ. Primul care s-a mutat a fost redactorul adjunct Petro Ianus, urmat de redactorul Iuhim Koselnik Absolvent al universitaţii din Kameneț Podolsk, el a lucrat ca profesor în Bucovina ca şi Borodai. Este posibil ca ei să se fi cunoscut înca de atunci.


În Kamineţ Podolsk, Iuhim Koselnik a


devenit redactor şef al ziarului «Podolyanen». Hariton Borodai conducea secţia de cultură şi artă. Se poate presupune că el l-a schimbat la ziar pe Petro Ianus care în 1942 a părăsit oraşul. De altfel,


24 Anul I, nr. 2, aprilie-iunie


se pare ca, tot de la el a luat Hariton Borodai şi prima componentă a pseudonimului – Iarema. Astfel işi semna Petro Ianus unele articole şi poezii.


Cât despre a doua componentă a


pseudonimului, Bairak, fără dubii, provine de la denumirea satului natal din Poltava. Multe din publicaţiile lui Hariton Borodai au fost semnate I.B., B. Iar., etc. Numele lui Hariton Borodai se întălneşte


şi în protocoalele interogatoriilor la care au fost supuşi, dupa «eliberare», colaboratorii ziarului «Podolyanen» de câtre fostele organe represive ale URSS. El este menţionat ca unul din cei mai activi reprezentanţi ai


renaşterii ucrainismului


«naționalist». Drept mărturie a patriotismului său


ucrainean îl reprezinta şi acrostihul «Moia vira» (Credința mea) pe care poetul l-a trimis soţiei sale de ziua ei de naştere. Poezia a fost publicată în revista pentru tineret «Dorohe» (Drumuri) din martie 1944, dar redacţia amintită a făcut unele schimbări care au dus la pierderea acrostihului iniţial format SLAVA UKRAINI. În noua sa formă, poezia suna într-adevar mai bine dar apare întrebarea: Oare redactorul nu a fost conştient de urmările corecturii sale, sau – dimpotriva – a desfiinţat acrostihul eliminând eventualele dificultăţi cu cenzura germana? Trăind în Kameneţ Podolsk, Hariton


Borodai ducea dorul ţinutului natal, al oamenilor dragi şi apropiaţi care au ramas acolo. Din lectura unor poezii, se poate presupune că poetul a vizitat în timpul războiului oraşele Kiev şi Cernihov. Nu cunoaştem dacă această vizită a avut


loc. Oricum, el a dedicat Poltavei multe versuri. A purtat corespondenţă cu sora sa mai


mică, Galina, care a fost deportată într-un lagăr de muncă în Germania. Ei i-a dedicat poezia «Voloske» (Albastrele):


«Petice de cer albastre, Albăstresc secara-n lan. Sunt albăstrelele noastre, Ce-ţi aduc în vis alean. Şi acolo,în ţări străine, Acum florile înflloresc


Dar ale noastre sunt mai fine, Numai la noi ele cresc.


………………………


Cum să-ţi alung tisteţea-n stele? Ce să-ţi spun ca să zămbeşti? Vom culege înca albastrele,


Ca-n copilăria noastră din poveşti.» Traducere de Ostap BORODAI-SANDRU


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48