MANTAUA LUI GOGOL


scriitori ai lumii „şi cu siguranţă îşi dobândise prin truda şi talentul său un colţişor în istoria literaturii române”. Dacă se întâmpla o „pomană mai modestă” atunci cartea era prezentată ca o operă bună, sau câteodată foarte bună, iar scriitorul promitea…Pomană slabă nu există! Dar cu toată lăcomia care-i curgea prin


vene, i se citea în ochi şi pe faţă, se simţea în fiacare cuvânt, în ridurile care îi apăreau pe frunte, în strâmbăturile nasului, în felul cum respira şi îşi ştergea chelia, Tudorescu niciodată nu ar fi prezentat cartea unui autor slab – „unui scriitoraş, colea şi el la marginea lumii literare”, sau a unui debutant.


Nu, nenicule, aşa nu mergea! Dacă îl vroiai


pe Gheorghiţă Tudorescu naş literar, atunci era musai să treci mai întâi prin focul purificator al lui Leonte Moisescu sau al lui Horaţiu Bureanu, critici literari care îşi făceau treaba „de-a futui pomana”, dar şi-o făceau corect „în numele literaturii, a scrisului şi sfântului talent!”. Abia după ce unul din aceşti doi truditori ai ogorului literar, sau chiar amândoi, rosteau în scris câteva cuvinte de bine despre tine, în una din cele trei reviste literare de prestigiu la care era abonat Grigoriţă Tudorescu şi pe care chiar le citea în fiecare dimineaţă în timp ce îşi servea cafeaua, abia atunci puteai să îndrăzneşti să-l inviţi pe marele cărturar şi fariseu (mai mult fariseu decât cărturar)


* * * Aplauze, felicitări, flori, strângeri de mâini,


pupături, autografe, şampanie, pişcoturi, prieteni, admiratoare şi femeia îmbrăcată în mov… Dar unde este?… — Ce surprize ne mai pregătiţi, domnule


Dumbrăveanu? îi vâră reportofonul sub nas o reporteră de la cotidianul la care Victor Zurbăgeanu era redactor şef. — Dacă vă spun acum, nu va mai fi


surpriză, îi zâmbi fetei. —Totuşi, aşa în mare… —Voi scrie o nuvelă. —Despre? insistă fata. —Nu ştiu care va fi subiectul nuvelei, nici


care va fi titlul, dar în schimb ştiu cum va fi personajul. —Ne puteţi descrie în câteva cuvinte eroul


nuvelei? —Da, într-un cuvânt – IDEAL!


Fata l-ar mai fi întrebat ceva, dar Luca o salută respectuos şi se pierdu în mulţime, căutând-o din ochi pe femeia în mov. Nu era nicăieri, probabil plecase demult. Plecă şi el fără să-şi ia rămas bun de la


la botezul „marii tale


capodopere” sau a „unei opere de mare valoare”, asta depindea de „pomana” pe care o primea. De această pomană depindea într-un fel sau altul „strălucitul viitor al carierei tale literare”. Şi chiar de nu l-ai fi vrut naş pe „sfântul


muştelor” erai nevoit să-l ai, deoarece altfel nu se putea, era o lege nescrisă a literaturii metropolei şi, dacă nu o respectai, te trezeai dintr-o dată citind în una din cele trei reviste precum că opera ta, trecută prin focul purificator al celor doi iluştrii critici literari pomeniţi mai sus „atât de apreciată şi lăudată de o critică subiectivă”, nu e chiar aşa o mare operă, că avea foarte multe lacune şi neajunsuri, că aşa şi pe dincolo, dar bineînţeles asta se poate trece cu vederea tânărului autor, i se poate ierta, sau se poate pune pe seama lipsei de experienţă, că de fapt cu toţi avem perioade proaste în care… bla-bla-bla, bla-bla-bla… „dar autorul, totuşi, promite şi aşteptăm cu mare nerăbdare viitoarea lui carte, care cu siguranţă va fi un real succes”. Următoarea carte, după o „pomană grasă” bineînţeles că era un real succes, altfel riscai să fii aruncat afară din lumea literară „în întunericul veşnic al anonimatului”, iar numele să-ţi fie şters pe veci din istoria literaturii. Dar în fond şi la urma urmei cărui autor


nu-i place să-i fie lăudată opera? Cărui părinte nu-i tresare inima de bucurie când copiii săi sunt vorbiţi de bine?… Fie un scriitor consacrat, fie un începător, toţi se bucurau când aveau alături numele marelui critic Gheorghiţă Tudorescu.


invitaţii săi. Toţi se adunaseră în mici grupuri, beau şampanie, discutau şi râdeau, ce nevoie mai aveau de el?


……………………………………………………... Putea să meargă şi pe jos, deoarece nu


stătea departe de biblioteca în care avusese loc lansarea romanului său, dar luă un taxi. Se grăbea. Acasă, pe o foaie A4 îl aştepta nou născutul personaj, viitorul erou al nuvelei pe care o va scrie – un personaj ideal! Coborând din taxi şi-a adus aminte de


femeia îmbrăcată în mov. Cine era?… De ce plecase atât de repede?… A venit cu madam Cimpoieru, cu Victor


Zurbagiu sau se aşezase întâmplător între ei?… Începuseră să-l macine întrebările.


2. S-a trezit obosit. Întreaga-i noapte fusese o


zvârcolire chinuitoare, obositoare, un zbucium dureros între vise care mai de care mai ciudate amestecate cu frânturi de realitate în care personajul viitoarei sale nuvele, abia creionat, se revolta împotriva lui şi striga: „Dumnezeu a creat omul după chipul şi


asemănarea Sa, tu de ce nu m-ai creat după chipul şi asemănarea ta? De ce nu m-ai creat cu slăbiciunile şi viciile tale, cu acea fărâmă de frumuseţe şi cu marea-ţi neputinţă? De ce nu m-ai înzestrat cu sentimente de iubire, ură, vină?… Atunci poate te- aş fi iubit, cum îşi iubeşte un fiu părintele, te-aş fi adorat cum îşi adoră o creatură creatorul, sau poate te-aş fi urât cum îşi urăşte un rob stăpânul. Dar tu


Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 35


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48