MANTAUA LUI GOGOL POEZII Paul ROMANIUC


Caii prealbi sări-mi vor din privire, Muntii de dor se vor schimba în sănii, Căci tu rămâi mireasa mea și mire…


Trenuri-șuiori vuiesc în gări de printe stele, Ma-naripez: te știu comoara mea din mine, Spre ziua ta-ți aduc convoiul cu lalele, Să preaslavim și neaua ce-o să vina!...


IRIŞI DE GHEAŢA


Ştiu că ai plâns – fulgii-mi jeleau printre vene, Ţurţuri din ochi se schimbau în zefir, Vrut-am sa strig, să-ţi scot flori din troiene, Caii cu troici îmi zburdau prin simţiri...


LA EMINESCU


de ce nu treci din vreme-n vreme într-un azur mai sur ca murii... vezi? liliacul în harpe geme prin fragmentarii - veşnic puri


trec iernile uitate-n zare pe un nătâng de plop hain să-ţi dau năframa inimii din marea-mi? - o! mare eşti tu domn sublim


cu nopţi la rând mai picuri din luceferi dens o frântură din adânc să-ţi fie vremea ta prin vreme adânc vei fi doar verbul din cuvânt


şi răscolind rărunchii din răstrişte ne întâlnim arar adeseori prin tâmplele rostite-vreme mai trişti ca mugurii din flori


cad fulgii mari – mi-e dor de tine! de şatra-ţi plină din şopron din clopotul răsfrânt în zare şi te rechem la gând în sobor


TUMULTUL DIN LAVA IERNII


Ninsorile-mi ascund aripile din gând: Sa zbor – nu pot, mi-e grea mantaua verii, Incerc să ning cu trupu-mi – rând-pe-rând-, Să strig cocorii zării și-a-nvierii…


Te văd sorbind tăcerea albă dintre vine, Mă scurg spre tine – să te ating mereu-, Porțile cad și iar reapar – printre suspine, Iar eu tot strig: iubește-ma mereu!...


Și am să vin să dau omătul vamii,


Mare Alcoor, cu cristale de gheaţă Se aprindea-n candela de la fereastra ta, Floarea de crin se trezea iar la viaţă, A lacrimii şoaptă ‘n irişi înflorea.


Ştiu că ai plâns, cerul scruta din petale, Lacrimi înălte – sfânt imn din Efes, S-aşterneau în pridvorul privirilor tale, Şi era clipa înaltă, nu vorbe spuse-n eres.


Ştiu că vei plânge, căci iarna-i aproape, În fiece clipă din albul altar, Vino şi stai în veşmântu-mi de ape, Roiul de gânduri printre stele-mi presari !..


CLOCOTUL IERBII


Azi mă întorc spre Arca ta, Fetiţă, din aisbergul din mine se-arata ghioceii, e primavară, oare, sau sfera e pornită să-mi strige iar privirea cu clocotul aleii ?..


Văd chipul tău şi-n firul crud de iarbă în mrejele, ce-ntind iar cerul spre ospăţ, trăiesc prin tine o lume, ce în vis se scaldă şi a păşi pe ape am început să-nvăţ…


Primeşte-mă în prag de anotimp de ere, Te-am întâlnit, cînd păsările m-au înaripat, ca steag, prin tine sunt un fus de vis din emisfere, surăsul clipei, şi primăverii drag !..


Anul I, nr. 2, aprilie-iunie 27


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48