gineco
ro
infertilitate
de proliferare indusă de insulină rămâne sale metab­olice. Un scenariu posib­il ar fi crescute a citocrom P450 17a la
intactă, sugerând existenţa unei rezistenţe că rezistenţa metab­olică la insulină indu­ acţiunea insulinei posib­il datorită
specifice la acţiunile metab­olice ale ce hiperinsulinemie secundară, stimulând unor modificări ale genei reglatoare
insulinei în SOP. În concluzie, deşi producţia ovariană androgenică printr­o specifice situată pe cromozomul 10;
rezistenţa la insulină este o caracteristică cale de semnalizare alternativă, nealterată n stimulează secreţia hipofizară de
esenţială a SOP, mecanismele moleculare în SOP. LH, acţionând pe receptori proprii şi
aflate la originea acestui defect au fost Cauzele rezistenţei la insulină în SOP sunt determinând creşterea amplitudinii
doar parţial elucidate. variab­ile şi nu sunt pe deplin cunoscute, dar pulsaţiilor, dar nu şi a frecvenţei lor;
teoretic pot intercepta oricare dintre treptele n reduce producţia hepatică de SHBG
Rezistenţa la insulină. acţiunii fiziologice a insulinei. Hormonul se cu creşterea testosteronului lib­er.
Hiperinsulinism.
leagă de un receptor de suprafaţă şi determină Se susţine că hiperinsulinismul şi
Hiperandrogenism
modificări conformaţionale ale receptorului, nu hormonii steroidieni reprezintă
având ca rezultat activarea unei tirozin­ principalul reglator al nivelului de
Hiperandrogenismul este o kinaze specifice, intrinseci receptorului; SHBG la pacientele ob­eze cu SOP;
caracteristică esenţială a femeilor cu SOP. activarea acesteia duce la autofosforilarea n activează producţia de androgeni
Prezenţa unei corelaţii directe între nivelul receptorului şi creşterea activităţii kinazice adrenali, în principal DHEAS prin:
seric al insulinei şi cel al androgenilor a cu declanşarea cascadei fosforilării şi stimularea activităţii citocrom
fost sugerată de Burghen şi colab­.
(4)
, chiar generarea semnalului intracelular. Astfel P450c 17a în adrenală, stimularea
dacă în studiile ulterioare această relaţie pot fi implicate fie un deficit al unei enzime 11b­hidroxisteroid­ dehidrogenaza
de cauzalitate nu a fost regăsită sistematic. extrinseci receptorului insulinic (o serin/ în ţesuturile periferice cu creşterea
Datele disponib­ile momentan sugerează treonin kinaza) care reglează fosforilarea clearence­lui metab­olic al cortizonului,
că femeile cu SOP au o producţie ovariană receptorului insulinic, fie un deficit la nivel ceea ce determină scăderea efectului
de androgeni crescută şi că aceasta poate de post­receptor, cu afectarea transducerii supresor al acestuia pe elib­erarea de
fi modulată de insulină. S­a demonstrat că semnalului între receptorul kinazic şi ACTH, având ca rezultat o creştere a
celulele tecale (responsab­ile de producţia sistemul transportor al glucozei, fie un producţiei de cortizon şi androgeni
ovariană de androgeni), izolate in vitro au deficit al proteinei transportoare a glucozei adrenali;
o secreţie crescută b­azală şi că răspund la insulino­dependentă GLUT­4. Mai mulţi n stimulează activitatea 5a­reductazei
LH
(15)
. Aceste date sugerează că există un autori consideră că ob­ezitatea joacă un în ţesuturile periferice direct
defect intrinsec al producţiei de androgeni. rol central în geneza SOP fie prin creşterea sau prin intermediul IGF­1; ca
Acesta a fost atrib­uit unei dereglări a aromatizării androgenilor la estrogeni, fie urmare, insulina amplifică efectele
enzimei citocrom P450 C17a, o enzimă prin determinarea rezistenţei la insulină şi a hiperandrogenismului la nivel tisular.
jucând un rol­cheie în sinteza ovariană de statusului hiperinsulinemic. Deşi rezistenţa Se consideră că IGF­1 are oarecare
androgeni şi care e stimulată de LH
(14)
. la insulină a fost detectată şi la femeile cu afinitate pentru receptori insulinici,
Mai multe studii au demonstrat o acţi­ SOP non­ob­eze, studii recente sugerează că dar de 500­1.000 de ori mai mică;
une stimulatoare in vitro a insulinei asu­ scăderea sensib­ilităţii la insulină în SOP este n scade secreţia hipofizară de GH,
pra producţiei ovariene de androgeni
(15,
strâns legată de cantitatea de ţesut adipos indirect prin creşterea IGF­1.
16)
. Acest efect a fost ob­servat mai ales pe tronco­ab­dominal, independent de IMC. Biodisponib­ilitatea plasmatică şi la
extractele ovariene provenind de la femei Particular, SOP este faptul că rezistenţa nivelul celulelor tecale şi stromale
cu SOP, sugerând existenţa unei predispo­ la insulină este parţială, interesând acti­ de IGF­1 este crescută prin scăderea
ziţii intrinseci la răspunsul androgenic in­ vităţile metab­olice ale insulinei, dar nu şi sintezei hepatice şi ovariene de
dus de insulină. Deşi au fost necesare doze alte efecte (ovariene, hepatice, adrenale, IGF­BPI. IGF­1 acţionează sinergic
crescute de insulină pentru a demonstra cutanate, hipofizare). Astfel, hiperinsuli­ cu insulina şi LH pe sinteza de
acest efect in vitro, mai multe studii au nismul are numeroase consecinţe cu im­ androgeni. Hiperandrogenismul este
arătat că este vorb­a de un efect specific pact asupra lanţului fiziopatologic al SOP: un factor important al perturb­ării
al hormonului asupra receptorului său n stimulează producţia de androgeni foliculogenezei şi atreziei foliculare.
şi nu de un efect asupra IGF­1
(16)
. În plus, la nivelul celulelor tecale şi stromale Aspectul modificărilor homeostatului
insulina pare a potenţa efectul LH asupra prin două mecanisme: indirect ­ prin glucidic şi lipidic din SOP se aseamănă
producţiei ovariene de androgeni. Aceste creşterea răspunsului ovarian la LH foarte mult cu cel întâlnit în diab­etul
ob­servaţii ridică o întreb­are care rămâne şi direct ­ prin stimularea citocrom zaharat tip II. În cele mai multe cazuri
neelucidată: de ce femeile cu SOP, având P450 17a, enzimă cu dub­lă acţiune de diab­et zaharat tip II, prima secvenţă
o rezistenţă crescută la insulină, prezintă de 17­hidroxilaza şi 17,20­liaza, care fiziopatologică constă într­o rezistenţă
totuşi un răspuns intens al producţiei ova­ catalizează conversia progesteronului periferică crescută la acţiunea insulinei
riene de androgeni la stimularea cu acest în 17­hidroxiprogesteron. Unii autori tradusă printr­o scădere a consumului
hormon. Mai multe ipoteze au fost puse consideră că o expresie completă periferic de glucoză. Defectul este genetic
în discuţie. E posib­il să existe diferenţe a SOP necesită interacţiunea şi apare cel mai prob­ab­il în ţesuturile
tisulare în răspunsul la acţiunea insulinei unei anormalităţi a insulinei cu o insulino­dependente, în teritoriul post­
sau acţiunea insulinei asupra steroidoge­ anomalie a sintezei ovariene de receptor. Scăderea activităţii glicogen­
nezei să împrumute căi de semnalizare androgeni. Diverse studii susţin sintetazei în ţesutul muscular şi a
independente de cele implicate în efectele un caracter genetic al sensib­ilităţii hexokinazei în celulele hepatice sunt
pag. 108 Vol. 3, Nr. 2 /mai 2007
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68