observaţii insinuante, de ce nu-i şopteşte porcărioare la ureche, de ce nu o atinge, de ce nu se năpus- teşte asupra ei, ca de atâtea alte ori de-a lungul vieţii sale puse pe tu- raţie maximă. Iar el, care întot- deauna găsea conexiuni, auto- justificări, explicaţii şi argumente la toate, acum nu numai că nu-şi înţelegea propria situaţie, dar nici nu vroia s-o înţeleagă de fapt. Se uita la fată, însă nu conştientiza nimic din toată vorbăria ei. Nu observă nici când aceasta îşi ter- mină monologul. Se pomeni că s-a făcut linişte în jur, iar el a rămas cu privirea aţintită pe chipul ei mirat, încercând să înnoade firul rupt al povestirii.


7


Simţea o oboseală vecină cu stânjeneala, ar fi vrut să rămână singur, dar nu vroia s-o supere pe fetişcana asta cam neghioabă. Îi veniră în minte frazele citite înainte de sosirea ei şi se surprinse mur- murând: „Pune mâna pe ziua de azi şi vei fi mai puţin dependent de cea de mâine. În timp ce noi suntem zăbavnici, viaţa trece. Toate aparţin altuia, al nostru este doar timpul.” Se uita la fată, de parcă ei i s-ar fi adresat, deşi încerca doar o inter- pretare pentru sine. Aceasta, după câteva gesturi ezitante, se ridică, se apropie de bărbat şi-i cuprinse obrajii între palme. – Totu-i în regulă, dom-


nule?


– Da. – Acum păreţi atât de trist,


adineaori încă zâmbeaţi.


Bărbatul nu-i răspunse, palmele fetei îi pârjoleau obrajii. Nu se împotrivi când îl trase la pieptul ei. Nu excitaţia bărbatului puse stăpânire pe el, ci ataşamen- tul copilului avid de afecţiune şi protecţie. Printre sânii gigantici ai fetei îl cuprinse o linişte nemai- încercată până în acea clipă. Cu


mişcări delicate, fata începu să-i maseze ceafa, apoi spatele. Casa- nova se simţea tot mai bine, se lipi tot mai mult de fată, inspirând adânc parfumul dulceag al trupului ei. Mâinile fetei îşi continuară pe- riplul de-a lungul corpului bărba- tului, îngenunche înaintea lui, începând să-i maseze coapsele, gambele, apoi mâinile-i jucăuşe urcară din nou, încet, spre coapsele lui Casanova, aciuindu-se în tainiţa dintre ele.


Itaca


Îşi ridică privirea spre ochii bărbatului, parcă în aşteptarea unei încurajări, apoi degetele-i febrile începură să se joace din nou, des- copciindu-i nădragii acolo unde această piesă vestimentară se strânge pe talie. Casanova închise ochii; era momentul ce deschide un lacăt ruginit. De printre faldurile stofei, fata dezghiocă membrul bărbatului, despre care acesta niciodată nu ştiuse dacă-i aparţine lui, ori femeilor pe care le-a fericit prin el, căci era legătura care, în momentele de voluptate, desăvârşea uniunea de nedezlegat a amorezilor. Şi care primise mai multe dez- mierdări decât oricare altă parte a trupului. Nici acum nu se întâmplă altfel. La început cu mâna, apoi cu buzele, cu limba, răsfăţă organul bărbatului, care, pentru întâia oară după o vreme îndelungată, se trezi la viaţă întocmai ca în epoca-i de aur.


Brusc, fata se ridică în pi- cioare şi, apucând mâinile bărbatu- lui, îl trase în sus, târându-l spre pat. Casanova o urmă lipăind, cu panta- lonii pe vine. Ajungând lângă pat, fata smulse toate hainele de pe el, lepădându-şi-le apoi pe ale ei. Casa- nova îi privi coapsele groase, pânte- cul bombat, pubisul acoperit de un păr aspru şi des, sânii uriaşi, pră- buşiţi sub propria lor greutate. Fata preluă iniţiativa şi în continuare,


aşezându-se cu dexteritate în pe- nisul semi-rigid al bărbatului şi mişcându-se, întâi lent, apoi în ritm tot mai alert, lăsată cu toată greu- tatea pe bărbatul care abia mai respira. La început, Casanova trăi experienţa aproximativ ca în tine- reţe, mai apoi aşteptând sfârşitul actului aproape ca un observator din afară. În asaltul final, fata îşi pierdu complet stăpânirea de sine, se prăvăli ţipând peste bărbatul speriat, strângându-i cu putere umerii şi presându-şi sânii de faţa lui, astfel încât acesta nu mai putea nici să se ferească, nici să strige, nici să respire.


3


Însă fata nu observă nimic din toate acestea, nu observă nici că nenorocitul încearcă din răspu- teri să-i facă semn cu mâna, că trupul i se încordează, zvârcolindu- se în disperare, iar în cele din urmă se linişteşte şi se destinde. Şi chiar dacă ar fi observat, nu s-ar fi gândit la nimic rău, aceste gesturi, mişcări, reacţii fiind fireşti în tim- pul actului.


C. păşi în lumină, fără a sesiza hotarul dintre el şi orgia de culori. Simţi lumina până în adân- curile fiinţei sale, deveni o prezenţă, o parte din ea, cunoscând astfel perfecţiunea contopirii. Plutea într-o imponderabilitate nicicând trăită, nu mai exista nici jos, nici sus, nici înăuntru, nici afară, trupul, ca pe o povară insu- portabil de grea, şi-l lăsase în urma lui, fără a dori să privească înapoi. Nu a mai fost apoi niciun „a fost”, iar în prezentul perpetuu conştiinţa lui mai avu o ultimă stră- fulgerare care evoca trecutul: con- ştientiză că trăieşte bucuria pe care în zadar o căutase în lungul şir al amorurilor, nici în cel mai rafinat act, nici în cel mai intens orgasm n- o găsise niciodată.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61