Itaca


Daniel D. Marin (Italia)


Pacientul Vocea


Pacientul


şi mă trezesc în acelaşi loc în acelaşi pat morsa în halat alb notează de zor în fişa clinică


mă trezesc târziu pe un pat de spital incapabil să mă mişc


mă uit speriat la trupul meu şi realizez că nu mai am deloc trup închid ochii la loc


gândindu-mă amuzat că visez adorm şi când mă trezesc şi deschid ochii aceeaşi situaţie


încerc să strig şi degeaba nici măcar gură nu mai am


doar ochii mi-au rămas sunt numai şi numai ochi


şi văd în reluare cum în cameră intră o morsă în halat alb cu ochelari rotunzi cu rama aurie cu stetoscop


se apropie de mine mă analizează cu un aer grav notează ceva într-o fişă clinică şi pleacă


mă îngrozesc şi mă uit fix în tavan în loc de tavan


este un ecran imens cu plasmă pe care scrie:


„vă rugăm să vă liniştiţi, sunteţi pe mâini sigure,


deşi suferiţi de o boală atipică spe- cialiştii noştri vor găsi


în scurt timp cel mai eficient remediu” şi ecranul dispare


închid ochii din nou şi îmi spun: „trezeşte-te, ai un coşmar!” număr în gând până cad într-un somn adânc


apoi se apropie de mine cu un in- strument chirurgical


care îmi dă fiori şi cu o precizie sadică îmi scoate ochii


29


în care o tortura înainte de a o ucide.


Era pregătit. Se înarmase cu tot ce era necesar


pentru o astfel de treabă. O urmărea cu sângele


bubuindu-i în tâmple şi cu ochii injectaţi de furie


El trăia într-o izolare aproape to- tală, singura lui


Vocea


legătură cu realitatea era o voce care îl obseda.


Ar fi putut, tot ascultând-o, ar fi putut foarte uşor să înnebunească.


Vocea îl urmărea peste tot, se putea afirma


că i se infiltrase în tainiţele întortocheate ale minţii sale încât devenise palpabilă, vocea asta avea formă, culoare, gust, ba chiar


şi miros şi ca un îndrăgostit precoce o urmărea


cum se plimbă nestingherită prin mintea lui.


Treptat, vocea căpătă şi o puternică personalitate,


una care îi stârnea admiraţia şi une- ori invidia,


o personalitate care încet-încet îl complexa.


Acum nu îşi mai dorea decât să dispară. Îşi imagina cum o ucide lent. Îşi imagina scene de o cruzime elaborată


cum se plimba nestingherită prin mintea lui,


cum îl obseda, cum îl seducea din nou. Complet


dezarmat, o luă în braţe şi o strânse ca un amant experimentat la piept şi, în timp ce o strângea şi o săruta


nebuneşte, printr-un ciudat proces psihologic,


ea îşi pierdu definitiv personalitatea, apoi forma, culoarea, gustul, mirosul şi tot ceea ce


avea în mintea lui o cât de mică legătură cu realitatea.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61