Dezagregare
Iubirea şi dispreţul mă inundă Vin ploile de sare în oglinzi Luceferi rari şi stinşi cad în biserici; Pe coama lumii vifori de iepe albe zburdă, Spărgând sămânţa firii în cioburi de omizi.
Oştiri de crabi anemici polenizează marea...
Bătrâni acriţi de ani în trup de beduini Izbesc în poarta vieţii cu boantele iluzii Şi clocotesc în Hades idei de fii meschini.
Pârjol de vise saltă în ceara din odăjdii... Scheletice priviri mă ţintuiesc; Crabii mă devorează, sluţind de vis primejdii
Şi iepele mă calcă pe lutul sufletesc... Furtună interioară
Pe creste zdrelite de nouri, furtuna goneşte în noapte. Valuri de frunze avântă în cercuri Şi freamăt de tainice şoapte. Un dans nebunesc mă-nvârte în drum, izbind pământul cu ură. Mă simt azvârlită în praf şi în scrum şi sânge îmi curge pe gură.
Furtuna
Când cerul se crapă curgând în şu- voaie, cu zgomot de stânci în cădere, Mi-s ochii orbiţi de-ntuneric şi ploaie, iar trupul zdrobit de durere. Aş vrea să vorbesc, să-mi urlu amarul, dar vocea mi-e stinsă şi slabă. Nu pot să aprind un sloi cu am- narul şi-o pană de lebădă albă.
Mi-e mintea năucă de gânduri cer- nite: un drum pustiit, fără viaţă. Se tânguie vântul prin crengi vestejite Şi, crud, mă loveşte în faţă. Mă apăr cu palma – o frunză us- cată ce lunecă lin peste unde. O lacrimă arde, de sete purtată, aici, nicăieri şi niciunde.
Gânduri de iarnă
E ninsă rugina pe umede dealuri: zăpada e ternă, murdară… Iarba-ngheţată, beteală sticloasă, scrâşneşte greu sub povară; Lumina se cerne prin site de valuri şi pâcla inundă cărarea, O cergă dungată, hlamidă apoasă, se-aşterne apoi ca uitarea.
Un ram descărnat de frunze, bolnav, întinde un deget spre soare Şi ciotul l-apasă cu sete în coaste, fără să-i pese că-l doare; E jalnic sărmanul, apatic, gângav, slăbit de aprige geruri, Iar norii îşi cheamă fârtaţii la oaste şi lupta purcede în ceruri.
Mai vine şi bruma cu grabă sărind în suliţi de chiciură groasă; Se zguduie geamul şi şuieră hor- nul de-atâta zarvă nervoasă; Se-alătură vântul ca lupii urlând, zbârlindu-şi coama nebună, Al iernii licorn împunge cu cornul un soare ucis de furtună.
Demoni blânzi dansează-n zâne hâde Şi fulgere coclite tresar în gând pieziş. Mi-e ochiul plin de şerpi si dure pânde Şi strâng cu goale oase, osânde, pe furiş.
Un Ares bun îmi mângâie obrazul cu flori fără noroc, neînflorite, Iar patimi crude împrăştie talazul de creieri inflamaţi în necuvinte.
Vreau gura s-o ferec în mut amalgam, mâniei zăbală să pun;
Gânduri răzleţe, desprinse din ham în mine tot caut s-adun.
Dar pipăi molcom, cu spinii tociţi, dorinţa supremă de urlet; Din cupe-priviri aleg obidind boabe, turcoaze de plânset...
Aş vrea să mai pot să cred în iu- bire şi flori pe pleoape să-mi pun, S-alerg pe poteci de pădure-n neştire şi rouă în pumni să adun. Dar dusă-i speranţa şi plâng în tăcere; capul pe pernă mi-e greu. E soare afară, dar nu-i mângâiere: furtuna e-n sufletul meu…
Itaca
Privesc printre gene şi număr în gând cadenţa din focul ce cântă, Scânteia şi-aroma de lemn mă adoarme, iar glasul lui mă încântă. Mă las legănată de flacără, blând, când seara se-mbracă în robă, Urgia-i departe cu recile-i arme: mi-e gândul la jarul din sobă…
33
De-aş arde ca el, mocnind liniştit, iţind câte-o flamă, cu lene, Aş da pe pustii al inimii sunet şi torţa ascunsă în vene… În vatră aş pune un crin ofilit, spunându-i fumul să-l poarte Pe aripi de ger lovite de tunet, în zare, departe, departe…
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61