În acest timp noi aşteptam nervoşi şi speriaţi, deoarece Hussein avea în bagajul lui contractele noastre de muncă. Am răsuflat uşuraţi când l-au lăsat să treacă... aşa i s-a născut şi


7 -ul când ne-a povestit


apoi că, cică, ăia îl tot întrebau dacă are rude la arabi, iar unul dintre ofiţerii de la imigrări a făcut o re- marcă, spunând că ar semăna cu Saddam Hussein. A doua zi dimineaţă ne şi ne


nickname trezim, servim


pregătim să ne îmbarcăm în avionul care ne ducea la Miami. Nu înainte


breakfastul


de a avea încă o surpriză la Miami, here we come!


in pass-ul


. Când eu şi „Inginerul” prezen- tăm biletele să ne dea


cu locurile de rigoare, tipa de la ghişeu ne spune pe un ton ne- dumerit că:


check- boarding


. Mă uit la Alex, Alex se uită la mine, şi nu ştiam ce să credem. Doar nu ne-o da locuri în picioare ca în autobuz. Sau nu ne-o pune să mai stăm o zi în Londra şi să luăm cursa de mâine. Aşteptăm cuminţi lângă ghişeu, în timp ce tipa bătea din taste la computer, şi, într-un final, după vreo 5 minute de aşteptare vedem cum faţa tipei se luminează şi ne zice:


„Sorry guys, but there


are no seats left at the economy class”


Wow! Ce baftă dăduse peste noi, să trecem balta la locurile de ness class! „Good news.


I have two seats left at the business class.”


busi- business class


Ne-am instalat comod pe , în timp


ce ceilalţi colegi erau undeva în spatele avionului, la secţia de fumători. Da, încă se mai fuma în acea perioadă în avioane. Când simţeam nevoia să fumăm, eu şi Alex ne duceam în spate, unde făceam schimb cu doi colegi, pe care îi trimiteam să stea ca lorzii la , în timp ce noi


trăgeam din mahoarca naţională, business class


Carpaţi! Când terminam ţigara, ne duceam înapoi să ne reluăm locurile de belferi şi cu greu îi mai dezlipeam pe colegii pe care îi lăsasem să stea în locurile noastre. Până la urmă nu aveau încotro şi se reîntorceau pe locurile lor de la , iar noi doi – Alex


Itaca „Boier Bibescu” la


economy class and moi


– ne reluam locurile de .


Pentru toţi, era primul nostru zbor cu avionul... trebuia neapărat să luam o piatră-n gură la debarcare... După 10 ore de zbor pe ruta Londra-Miami şi peste 30 de ore de când părăsisem Braşovul, aterizam, în sfârşit, pe aeroportul din Miami, în „Ţara lui Bine”. Navigând prin tunelurile şi covoarele rulante din aeroport, ne uitam în jur şi evaluam „poporul”, ce se poartă, cum sunt îmbrăcaţi... Majoritatea erau în pantaloni scurţi de tip pijama şi şăpcălii leniniste, model american, folosite în baseball.


business class


Odată ajunşi la uşile auto- mate care ne dădeau undă verde de a păşi, în sfârşit, pe tărâmul ameri- can, am fost loviţi de căldura şi umiditatea specifică statului Florida. O femeie balşoaie, de stil sovietic, direcţiona traficul şi dom- nul inginer nu s-a putut abţine fără să remarce că: „băi, aici toate sunt la scară mărită... şi maşinile, şi dru- murile, şi femeile”. Ieşiţi pe uşa culisantă, ne-am dezechipat la tri- couri, renunţând la gecile groase cu care ne echipasem la plecarea din Braşov... Acum respiram aer de Miami şi trebuia ca şi ţinuta vesti- mentară să fie în ton cu atmosfera... „floridiană”.


Ajunşi în Miami ne-am vârât în două taxiuri galbene cu destina- ţia Hotel Howard & Johnson, unde pentru 3 zile am făcut „santinelă” în jurul piscinei din dotare, alături de regina berii americane – Bud- weiser! Într-una din zile am reuşit


să ne răsfăţăm cu adevărat când am ajuns şi pe superba plajă de la Miami South Beach şi am făcut o cură de soare, în acelaşi timp clătindu-ne retina cu frumuseţile naturii


7 , care, şi


ele la rândul lor, beneficiau din plin de graţiile mamei natură care le bronza corpurile venusiene. După trei zile în care am visat frumos, am fost, însă, treziţi la realitate! Ne relaxam la piscina din dotarea hotelului, când am fost anunţaţi să ne echipăm şi să fim gata în două ore, pentru că eram convocaţi la sediul Resurselor Umane din Miami, unde ne aştep- tau biletele de avion cu destinaţia Cape Canaveral. Aici urma să ne îmbarcăm pe megaliner-ul Fantasy, care făcea o croazieră de 3 zile, între Miami - Freeport - Bahamas - Miami. Cei de la Resurse Umane din Miami se mişcau, însă, cam în reluare şi doi dintre noi – Inginerul şi Baronul – au pierdut avionul cu destinaţia Orlando şi au trebuit să aştepte trei zile până când acesta se reîntorcea în port. Dar nu le-a picat rău... Baronul, băiat generos, a făcut cinste cu... un Disney World, Orlando fiind oraşul care găzduieşte faimosul parc de dis- tracţii. S-au cantonat la hotelul , din


(ladies în bikini)


„The seven astronauts hotel” , lansarea unui


live


Cocoa Beach, unde au avut şansa extraordinară, şi unică, de a viziona, din


Cape Canaveral. Chiar că îmi părea rău că nu pierdusem şi eu avionul... După trei zile i-am pescuit şi pe ei din Cape Canaveral. Noi deja aveam vechime şi apucasem să ne familiarizăm puţin cu „barca”. Acum, că eram din nou în formaţie completă, ne doream un singur lucru: vânt bun din pupă! Şi la propriu, dar şi la figurat...


space-shuttle


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61