Renata Verejanu (Republica Moldova)


Şi-mi spuneai „Îmi eşti dragă” la fiecare staţie,


Itaca


soarele răsărea altfel, tot de la Răsărit, da’ numa’ altfel. pe vremea când nu aveam com- puter, pantofi cu toc, ruj, îmi trimiteai scrisori, îmi desenai buburuze şi curcubeie, îmi dansai taurul spaniol


Şi râdeam de la un capăt la altul şi din culoare-n culoare.


Mi-am turnat vorbele în palme, poftiţi: Voi, patru anotimpuri flămânde de mine, Serviţi.


Oftat închis în auz


Istovită de anii mei, nu încap în nici o oglindă A celor patru zări; ca focul în lemne Surâd blândă.


Oftatul, din suflet eliberat, s-a închis în auz, Nu-l goneşte nici o rugăciune, nici o sudalmă –


Preludiu confuz.


M-am răspândit ca un zbor neterminat Din casă în casă, din palmă în palmă –


M-am înălţat În numele de Mamă. ţi-e teamă?


urmele paşilor tăi umbre


enigme nedesluşite în vâltoarea vremii


Simona Bercu Bîrsan (Irlanda)


***


pe vremea când îmi purtai poza în portofel


Şi pe mine undeva în partea stângă, deasupra coastelor, muşcatele îmi înfloreau în fiecare zi. pe vremea când luam micul-dejun în tramvai


clipe de zbucium vise sparte


cioburi împrăştiate pe zidul incertitudinii cărămizi înroşite patima gândului meu


iubirea


reclădind castele din nisipul tău alunecând haotic din clepsidra unui timp mereu potrivnic


ţi-e teamă?


pe vremea vremurilor alea eu eram altă eu, iar tu erai alt tu. Ce păcat!


Către comunişti


Georgeta Resteman (Cipru)


O, cârduri negre de cioroi, Cu sufletul plin de noroi!


Aţi strâns în viaţa voastră tot banul ce luceşte


Din munca osândită a celui ce-l munceşte.


Blestem să fie ziua în care voi, sinistru, Aţi năvălit ca orbii, stăpâni pe Prut şi Nistru.


Să ne munciţi în beznă, cu pâine aspră-n traistă,


Ne-aţi înşelat cu-a voastră filosofie falsă. Din sfânta ţărişoară, sublim tărâm de vise, Voi aţi făcut altarul speranţelor ucise.


Sperând la altă viaţă, şi-un viitor, şi-o cale... Lăsat-am şi măicuţă, şi copilaşi în jale. Luat-am pribegia în ceţurile zării, Dar cât de dur şi jalnic e valu-nstrăinării!


Când ne va fi sorocul, vom reveni acasă La datina străbună şi sfânta noastră masă,


La vatra strămoşească, păzită de moşnegii


Care scrutează zarea, tot aşteptând pribegii.


Iar voi, cioroii negri, amarnici ca tăciunea, Fugiţi din fruntea ţării, ajunge-nşelăciunea! Tăia-vom nu doar craca, ci plopul din pământul


Ce nu vă mai încape. O, risipi-v-ar vântul!


51


Domnica Lazăr (Republica Moldova)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61