când jucam volei la baltă, în cos- tume de baie, iar sânul tău rotund, aşa de rotund cum nu aveam să mai văd niciodată, şi neastâmpărat, ca fiecare parte din tine, a sărit din sutien, tresăltând ca mingea pe care tocmai o loviseşi. Ai râs şi l-ai acoperit cu aerul tău firesc, cu care făceai orice năzbâtâie, dar pentru
22
mine vara aia nu a mai fost vară. Poate că de-aia, la sfârşitul ei, ai in- trat tu într-o curte străină... - Hai, mă, tică, iei brânză
Itaca
ori nu iei? -
Ai dumneata, nea
Anghele, brânză aşa verde-crud, să muşti din ea cum muşcă din iarbă cârlanul primăvara, de îi sticlesc
ochii de poftă şi plăcere? - N-am. - Ei, vezi!
Şi ai plecat la deal, cu copiii ăia după tine, mirată, dar nu din cale-afară, iar din spate, aşa cu trupul împlinit, nu mai tulburai pe nimeni. Nici măcar pe nea Anghel.
În prag de toamnă
Elena Malec (California)
Sufrageria râdea din cele trei vaze mari cu tufănele si crizan- teme galbene, ruginii, albe, mov mirosind puternic a toamnă. Pe măsuţa din faţa cana- pelei albastre abureau cafelele, printre fotografii, reviste, casete. Vorbeau despre cărţi şi ea se simţea bine. Cu el putea vorbi de toate. Îl privea tandru cum fuma pipă cu aer grav, atent la fiecare frază a ei, la fiecare cuvânt. Muzica era atât de odihnitoare şi cafeaua aromată şi el aici! Atât.
Erau zile când făceau dragoste şi zile când se simţeau bine discutând sau ascultând mu- zică, zile când îi repara toată casa şi zile când nu erau împreună pen- tru că...
Telefonul sună înfundat. Irina puse ceaşca pe farfurioară şi se ridică.
Rămas singur, bărbatul privi florile, cărţile din bibliotecă, mobila veche, oglinzile. Se simţea bine la ea. Nu-i plăcea o anumită
dezordine despre care ea spunea că alungă monotonia şi cuminţenia geometrică. El nu era de profesie artist. Poate tocmai de aceea îl atrăgeau artiştii. Dar viaţa pe lângă artist e sclavie, căci artistul e la rândul lui sclavul artei. Totul la ea era cu gust, era frumos – obiectele, îmbrăcămintea, ea...
Nu, bărbatul nu trebuie să
devină robul femeii. Avea şi de- fecte pe care i le spunea de fiecare dată, fiindcă el o voia perfectă; atunci s-ar fi dăruit, iar ea l-ar fi devorat, i-ar fi distrus personali- tatea, i-ar fi răpit libertatea de care avea atâta nevoie. „Să nu-ţi ieşi prea mult din tine.” Asta însemna să nu dai prea mult. Şi femeia cere tot timpul; ea nu face altceva decât să ia şi să ceară tot mai mult. Irina nu făcea excepţie. Se purta ca un copil răsfăţat. Poate că şi asta fusese întotdeauna. Îi cerea să-i aducă ciocolată, muzică, alta mereu, semn că se plictisea de aceeaşi voce. Îi cerea să rămână cu ea nopţile.
De trei luni de când o cunoştea, toată energia lui fizică şi intelectu- ală fusese absorbită de această fiinţă egoistă, posesivă, care prin el descoperise că este femeie. Îşi auzi gândul. Caseta se terminase şi dincolo nu mai vorbea nimeni la telefon. Se ridică şi schimbă caseta. Camera se umplu de un sunet plăcut de banjo, de o atmosferă ca de „vară indiană” un- deva într-o sălbăticie îndepărtată, într-un căsoi de lemn, cu cămin din cărămidă roşie, balansoar acoperit cu pături de lână, pat rustic, lampă veche... Rupt de toate. Liber. Lucia intră în cameră dis- cret, ca o adiere. Când o văzu cu ochii în lacrimi se trezi din reverie şi, puţin speriat, mişcat, întrebă: - Cine era? Ce s-a întâmplat? - Mi-a murit un prieten. Un fost director de teatru, soţul doamnei pe care ai cunoscut-o la conferinţă. - Bătrâna cu pălaria de
Gulliver?! (...)
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61