32


Itaca


Larisa Caudron (Belgia)


Medalion liric Remember


Îţi aminteşti de seara când miroseai a ploaie


Şi picuri calzi de rouă pe gene-ţi tremurau? Veneai purtând miresme şi în priviri văpaie,


iar palmele deschise liră de dor cântau...


Mă oglindeam în vise, atât de pur, frumoasă,


colibe dragi de lotuşi tăcerilor durând... Aveam închisă-n suflet imaginea duioasă


a fericirii apă, pe iris lunecând...


De-atunci s-au dus cu anii, zburând învălmăşite


Şi zori, şi nopţi, şi şoapte, de zâmbet trist pătrunse.


Mă chinuie adesea în somn, neispăşite, păcate prin iubire de ochi străin ascunse.


Mă-ntreb mereu şi caut să pot să înţeleg,


ce vrajă-ascunzi sub pleoape şi-n inimă ce frângeri...?


Înfiorări de buze nu uit şi tot aleg din gesturi încâlcite, dulci-amărui atingeri...


Privesc prin geam murdar o fată fără vină...


ca şi atunci, demult, luna-i pe cer bălaie...


Doar genele se zbat şi-o lacrimă anină: îţi aminteşti de seara când miroseai a ploaie...?


O linişte rea se întinde tăiată de ţipăt-durere. Pe mine din nou mă cuprinde tristeţea, amară părere...


Apus în deltă


Apusul în sunet vibrează, pe clape de vânt aninat. Se-nvăluie-n pene de barză Şi-ngână un bocet uitat.


Trestii golite de viaţă leagănă mâluri vâscoase. Nuferi uscaţi se agaţă de visul vremii ploioase.


Ouă de raţe şi stârci crapă sub ciocuri de pradă. Ies de sub ierburi, pe brânci, viermii-n hilară paradă.


Fluturi greoi, obosiţi, încearcă să salte-n lumină. Limbi lungi de dulăi hămesiţi din boturi căscate atârnă.


La foc stau pescarii cei duri Şoptind amintiri cu Terente. Nesigure mâini către guri duc linguri în gesturi latente.


O lotcă arar se îndreaptă spre astrul de val înghiţit. Luna, o pară prea coaptă, se-ascunde în nor adormit.


Arată-mi iarna dragostea în prag Şi lasă lin să cadă în puful de pe drumuri atâtea flori albastre pe ochii cui mi-e drag


Basm de iarnă Şi adu-l lunecând pe vălătuci de fumuri...


De pe oglinzi de ape adună algă verde Şi pune-i-o în păr, aminte să-şi aducă cum iedera iubirii în plânset surd se pierde


Şi cum, perfid, îngheţul pe piept încet se urcă.


Acolo-n depărtare, şopteşte-i tu la vreme


ce scâncet se aude, de aripă rănită, că prinsă sub zăpezi o vrabie mai geme, lăsându-se curând de geruri adormită...


Şi dacă el, cel drag, va rupe grabnic pânza


pustiului de ceaţă pe-ncremenitul suflet, ca într-un basm de iarnă şi pasărea, şi frunza


se vor trezi din somn în vară, printr-un zâmbet.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61