înalţă sufletul, nu zidesc, nu aduc bucurie inimii. Abordarea care evocă imagini ale unor personaje cu trăsături de inspiraţie lombro- siană sileşte spiritul să se refugieze în foarte multe cazuri undeva în zona părului pubian.


44


Mi se face părul măciucă atunci când aud explicaţii despre viziunea acceptării manelelor ca fenomen natural în peisajul cultural contemporan românesc. Convinge- rea că mulţi dintre cei care se pro- nunţă cu atâta detaşare, toleranţă, cunosc perfect mecanismul prin care fenomenul respectiv atacă exact lucrul la care făceam referire – capacitatea de gândire abstractă, impulsurile raţiunii de a se îndrepta şi spre altceva decât nevoile stoma- cului – îmi măreşte iritarea. Acesta este tipul de agresiune extrem de periculoasă prin amploarea căpă- tată pentru care eu unul am impre- sia că am pierdut sentimentul iertării. Poate că unii dintre apolo- geţii fenomenului mimează inte- ligenţa. Nu ar fi o surpriză. În legătură cu ceilalţi nu pot decât să mă întreb care le este agenda. La Stockholm, până în prezent, nu am cunoscut fani suedezi ai vreunui artist român va- loros. Probabil nu foarte numeroşi, ei vor fi existând, orientaţi spre repere din categoria lui Gheorghe Zamfir, dacă ne raportăm la dome- niul muzical. Viaţa e scenaristul suprem. Aşa se face că, drept con- solare, am văzut fotografia unui afiş cu Guţă într-o scară de bloc din metropola scandinavă. Cineva mi-a desluşit povestea desprinsă parcă dintr-o realitate paralelă. Invitat la o petrecere, are surpriza să îl vadă pe manelist chiar în apropierea panoului de pe casa scărilor unde sunt afişate numele locatarilor şi indicaţii pentru situaţii de urgenţă. Ce caută aici? Cum adică ce caută? E Guţă, e de la voi, ar trebui să îl


cunoşti. Îmi place muzica lui, vine răspunsul. Aveam să aflu mai târziu că pasiunea urmaşului vikingilor – gazdă a petrecerii – pentru manelistul cu nume de godac a dis- părut pe neaşteptate la fel cum a şi luat fiinţă. Pot presupune că s-a plictisit, a descoperit altă vedetă pe internet ori că a fost jenat de opini- ile anturajului despre preferinţele lui muzicale. Întrebările care se de- sprind din întâmplarea amintită merită probabil atât atenţia antropologilor, cât şi lămuriri din partea sociologilor şi esteticienilor. Privind din perspectiva unor aspi- raţii personale, pot doar să opinez subiectiv şi tendenţios că eventuala dezvoltare a acestei subculturi va determina apariţia verigii de legă- tură dintre om şi maimuţă, spre fericirea darwiniştilor.


Itaca


Sub impresia unor astfel de gânduri urmăream recent o înre- gistrare a ceea ce o televiziune pre- supunea a fi un OZN filmat deasupra României. Imaginile – de o calitate slabă. Ceea ce m-a spe- riat mai mult decât OZN-ul erau comentariile martorilor: „Ia uite în p..a mea ce şmecher e! Nu am văzut niciodată aşa ceva. P..a mea! Ce şmecher e!” La noi şi OZN- urile sunt „şmechere”. Parcă ar fi o maşină de fiţe. La acest nivel a pătruns limbajul manelei. Azi- mâine vom auzi ceva asemănător cu „sfântul X mai şmecher decât sfântul Y”. Frecatul portmoneului de icoane, pentru noroc, e doar un semn premergător.


Probabil că limba română nu a suferit niciodată până în prezent, pe scară largă, într-un con- text atât de complicat, o atât de leneşă, neglijentă, lipsită de re- spectul vorbitorului faţă de propria persoană, dizgraţioasă şi needu- cată, improprie folosire. Iată mo- tivul pentru care nu mă mir când


văd astfel de utilizatori ai limbii române cerşind în genunchi prin Stockholm. Am convingerea că un om onest care ştie secretul metaforei şi al comparaţiei nu va fi îngenuncheat niciodată.


Dacă acceptăm ideea că procesele minţii sunt codificate, controlate şi primesc o semnificaţie prin intermediul limbajului, cone- xiunea acestui raţionament cu de- cenţa ori, după caz, cu stilul de viaţă degradant este evidentă. Prac- tic, în cazul unor abordări de tip manea asistăm la o spălare a creierelor prin expunerea minţii în mod repetat la o „reprogramare” în limitele unui limbaj lipsit de resurse. Dacă pentru unele urechi sună clarificator, aceste practici îl sărăcesc pe român în calitatea lui mult evocată, aceea de poet din naştere, adică de calitatea de „in- giner” al limbii române, de posesia abilităţilor de programare mentală şi transformare a realităţii folosind eficient, la potenţial maxim, unul dintre instrumentele cu cele mai com- plexe nuanţe, subtile semnificaţii şi sofisticate artificii, limba română. Şmecheria, banii, duşmanii şi garda sunt noţiuni a căror dis- tanţă faţă de fundamentele unui edi- ficiu social sănătos nu are nevoie de vreo demonstraţie. A construi raţio- namente cotidiene care se învârt în jurul unor astfel de obsesii, a te relaxa în prezenţa lor, a dezvolta relaţii in- terumane pornind de la asemenea germeni are consecinţe dezastru- oase pentru destinele individuale şi colective implicate. Mergând chiar mai departe, în contemporaneitate, este greu de crezut într-o evoluţie economică serioasă pe fondul unei educaţii precare şi a unei comunicări de slabă calitate, perversă, vulgară, agresivă, lipsită de calm şi respect pentru şi între membrii societăţii, pe scurt – lipsită de informaţie


(...)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61