vorbind atât de lejer limba română „modernă”. Dar în faţa acestei drame dumnezeieşti nu mi-a mai dat mâna.


7 – Doamne, de unde au sfinţii atâţia bani?!


– Păi, nu le trebuie bani. Lucrurile stau foarte simplu: cei in- teresaţi trimit sfinţilor acatiste cu dorinţele lor, sfinţii fac „slujbe” pentru împlinirea acestor dorinţe, şi dacă nu le iese din prima repetă slujba, le mai vin şi alţi sfinţi în ajutor, se roagă împreună şi în cele din urmă acatistul se rezolvă... – Doamne, să înţeleg că, pentru a-şi face plinul la limuzină şi, mă rog, tot felul de alte plinuri, sfinţii trădează cauza pentru care au ajuns în rai, cauza pământe- nilor?!


După o tăcere care... spunea mult, Dumnezeu mi s-a destăinuit:


– Îi regret pe dinozauri! Şi ei se mâncau unii pe alţii, ca şi voi, oamenii, dar numai când erau în- fometaţi. Ei nu invidiau, nu urau şi nu mi-au pus niciodată Pământul în primejdie.


Copleşit de destăinuire, am încercat totuşi să-l apăr pe om. – Doamne, tot ce spui este adevărat, dar ei nu aveau monedă. Deci nu aveau de ce să facă politică


şi nici de ce să se invidieze sau să se urască între ei... de nu s-ar fi născut moneda... – Da, ştiu! Asta a fost lovi- tura sub centură pe care Mi-a dat- o opoziţia... Încă de la început, Mi-a sabotat creaţia Mea de vârf, OMUL!


Itaca


Cine nu ştie că banul este ochiul dracului, mi-am spus eu în gând. Şi, dumirindu-mă că nici Dumnezeu nu mai are soluţii în problema petrolului, având în vedere dependenţa de petrol a raiu- lui, îmi căutam cuvintele potrivite pentru rămas bun. Trebuia să-mi las loc de bună ziua pentru cazul în care alte crize – care încep deja să se prefi- gureze – mă vor determina să repet experimentul. Când, deodată, Dumnezeu mă luă prin sur- prindere:


– Fiule, vreau să fii purtă- torul meu de cuvânt!


Nu L-am lăsat să termine. M-am prăbuşit la picioarele Lui şi L-am implorat:


– O, Doamne, nu! Ştim cu toţii ce înseamnă să fii ales de Tine, e o cinste mult prea copleşi- toare, cei aleşi de Tine plătesc pen- tru această cinste de mii de ani şi, se pare, încă nu s-au achitat. Atunci, cum m-aş putea achita eu,


cu câţi ani mi-or mai fi rămas până la maximum 120 cât îmi urează familia şi prietenii să trăiesc, când sărbatoresc ziua mea de naştere?! Cred că L-am dezamăgit pe Dumnezeu. Dar există oare vreun pământean care să nu-L deza- măgească?! Şi, pentru că la des- părţire doream să-I arăt că nu sunt străin de graiul în care s-a adresat El prima oară omului, i-am zis: – Shalom, Doamne, şi


19


rămânem „be cheser“. Da’ nici El nu s-a lăsat mai prejos şi a ţinut să-mi arate că e la curent cu ultimul import lingvistic la români:


– OK, o zi bună şi ai grijă de tine... Super...


Şi acum, pentru că am revenit cu picioarele pe pământ şi pentru că e noapte, târziu, caut un gând optimist pentru un somn bun. Cum eu nu duc lipsă de gânduri optimiste, am găsit foarte repede unul: cafeaua de mâine dimineaţă. Parcă îi simt deja gustul în cerul gurii. Mă voi trezi în zori şi, sper, am s-o beau înainte de prima alarmă.


Şi mai sper ca aceste rânduri să nu fie ultimele pe care le scriu.


Haifa, sfârşit de iulie 2006 Bahai Gardens, Haifa, Israel


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61