Tu, cu ochii ăia ai tăi verde-crud


Itaca


Viorel Ploeşteanu (Irlanda)


Îl strigasem pe nea Anghel şi aşteptam să iasă la poartă. Aşa e obiceiul, strigi o dată şi aştepţi. După o vreme, dacă omul nu iese şi nici nu răspunde, mai strigi o dată, ceva mai răstit, şi iar aştepţi. Dacă vezi că nici atunci nu răspunde şi nici treaba pe care o ai cu el nu este aşa de urgentă, pleci şi îţi vezi de ale tale.


Eu făcusem prima strigare


şi aşteptam. Nea Anghel era cioban şi venisem să iau brânză. Când trăia bunicul era altă poveste. El în- totdeauna a ţinut oi şi capre, iar noi niciodată nu duceam dorul laptelui, al brânzei sau al mieilor de Paşti. Mă pregăteam să strig din nou, chiar îmi dresesem glasul, când ai apărut tu, de devale, cu ochii ăia ai tăi verde-crud. Mi-am înghiţit acel „nea Anghele” răstit, care îmi venise în beregată, şi mi s-a tulburat privirea, ca atunci când, tot aşa, veneai de devale, dar fără cei doi copii pe care îi ţii acum de mână, că aveai numai 15 ani, iar acum trebuie să ai aproape de două ori vârsta de atunci şi te-am văzut de departe, că înadins o luasem pe uliţa ta cu pepenii pe care îi cumpărasem de la Sediul vechi, sperând să te întâlnesc, dar şi tu mă văzuseşi de la depărtare şi, ca şi când ai fi avut vreo treabă, ai intrat într-o curte, mi se pare că era chiar asta de peste drum de nea Anghel, iar mie mi s-au împăienjenit ochii şi nu mai vedeam drumul pe care


călcam şi nici bulgării care îmi zdreleau picioarele desculţe nu îi mai simţeam şi am trecut prin drep- tul curţii ăleia privind drept înainte, dar tot te-am văzut cu coada ochiului cum stăteai sprijinită de casă, fără nicio treabă, aşteptând doar să trec. Era sfârşitul lui august şi al verii, dar pentru mine parcă ar fi fost sfârşitul lumii, pentru că te iubeam cu iubirea aia neîncepută de la 16 ani, care vine ca un val enorm şi te rupe din tine şi din viaţa pe care o trăiai intens şi înainte, dar care acum ţi se pare o glumă de viaţă, după ce ai cunoscut prima mare iubire. De fapt, Iubirea.


Mă înnebuneau ochii ăia ai tăi verde-crud, neastâmpăraţi, curi- oşi şi mereu puşi pe joacă, încât îi uram pe cei care spuneau vorba aia neghioabă, „ochii verzi, niciodată să nu-i crezi”. Eu îi credeam ca un nebun. Credeam fiecare clipire a lor, fiecare privire care se oprea, chiar şi întâmplător, asupra mea. Dar a venit sfârşitul ăla de august şi de vară, când ai intrat într-o curte străină, numai să nu mă întâlneşti... Şi acum te opreşti în faţa mea cu doi copii mici de mână şi mă priveşti cu ochii ăştia ai tăi, tot aşa curioşi, dar parcă mai potoliţi şi ai vrea să vorbim ca doi vechi amici, de parcă ai fi uitat gestul ăla de acum 15 ani şi mă întrebi, ca atunci, în vara aia în care te-am iubit ca un nebun, „ce mai faci, mă?”, iar „mă”-ul ăsta al tău a


21


rămas la fel ca atunci, băieţesc şi impersonal, chiar şi în intimitate, când stăteam noi noaptea în curte la tine şi număram stelele căză- toare, că în august cad cu duiumul, iar în anul ăla parcă se porniseră să cadă toate, ca nebunele, de îţi era teamă să nu rămână cerul gol, dar eu ţi-am spus că voi inventa alte stele şi le voi arunca pe cer, scriind cu ele numele tău. Ai râs şi nu m-ai crezut, dar eu ştiu că aşa aş fi făcut. Număram amândoi la stele şi eu număram bătăile inimii tale şi silabe pe care le potriveam să rimeze cu tine, cu cerul, cu noi şi îmi era de ajuns să-ţi simt obrazul lipit de obrazul meu şi îmi potriveam res- piraţia după a ta, să fiu una cu tine, dar inima nu puteam să o ţin în loc. O lua mereu înainte, pe când a ta bătea molcom, în ritmul stelelor căzătoare. Uitasem că trebuie să te sărut şi până la urmă mi-ai spus că s-a făcut târziu. Parcă nici stelele nu mai cădeau aşa des.


Şi acum, când te uiţi la mine cu ochii tăi, ăştia verde-crud, de parcă n-ar şti sau nu-i laşi tu să se coacă, eu nu te văd aşa împlinită şi cu doi copii de mână şi nici pe nea Anghel, care a venit încet la poartă şi stă cu coatele sprijinte pe uluci, uitându-se dincolo de noi şi de drum în curtea aia străină în care intraseşi tu acum 15 ani, nu îl văd şi nici el nu dă vreun semn că ar vrea să fie văzut, şi te văd pe tine copilă,


(continuare în pag.22)


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61