34


Pagina de poezie în limba franceză Angélus Angélus


Les torrents mordillent cuisses et chevilles,


«Le seul monde véritable est le monde primitif où tout est possible et rien n’est actualisé»


Emile Cioran


Annoncent les couleurs directes de la vie. L’enfant regarde les grands de ce monde.


Le paysan écrase un oignon, Une tranche de lard Sur le pain sec du partage, Mange de ses trois dents, Jette un regard rassuré Vers la croûte craquelée de la terre, Boit de l’eau dans la cruche d’argile-


Humble sphinx, terrassé de fatigue, Assoupi….


Dans les bras de ces nobles Meules de foin.


*


Torenţii muşcă coapse şi glezne Anunţă culorile directe ale vieţii Copilul priveşte oamenii mari ai acestei lumi


Ţăranul striveşte o ceapă Pe pâinea de împărţeală Bucata de slănină,


Mănâncă cu cei trei dinţi Aruncă o privire senină Spre coaja scrijelită (crăpată) a pământului


În braţele atâtor nobile Căpiţe de fân. De la vie.


In memoriam Incantation


Bea apă din ulciorul din argilă Sfinx umil, doborât de oboseală Aţipit


Qu’ils soient sages et reclus Dans le labyrinthe de nos âmes, Soignés, ordonnés, éblouissants, Dans leurs chaussures et habits neufs


Préparés pour la fête,


Comme pour un éternel mariage Entre le jour et la nuit


*


Cei care sunt plecaţi Nu-i voi mai vedea Nu-i vom auzi


In memoriam


Ceux qui sont partis , Nous ne les voyons plus, Nous ne les entendrons plus Peut-être leur réponse reviendra-t- elle


Peter et Françoise Hill «Mamie» Simone


Ceux qui sont partis, Nous ne les verrons plus, Nous ne les entendrons plus. Ils restent couchés , Plongés dans les pensées, Dans cette longue saison, Interminable cité de l’hiver Peut-être viennent-t-ils Et reviennent–t-ils


Dans des rêves étranges, éveillés ? Ceux qui sont partis Nous ne les voyons plus Nous ne les entendrons plus Nous les prions qu’ils ne bougent plus


Poate că răspunsul lor ne va reveni


Cei care sunt plecaţi Nu-i vom mai vedea Nu-i vom mai auzi Rămân întinşi


Cufundaţi în gândurile lor În acest lung anotimp Interminabilă cetate a iernii Poate că vin Poate că ne revin


În vise stranii, cu ochii deschişi Cei care sunt duşi Nu-i mai vedem Nu-i vom mai auzi


Îi rugăm să nu se mai mişte Să fie cuminţi şi solitari În labirintul sufletelor noastre Dichisiţi, rânduiţi, sclipitori În încălţările şi hainele noi Pregătite de sărbătoare Ca pentru o nuntă eternă Între ziuă şi noapte


Angela Mamier – Nache (Franţa)


Itaca


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61