This page contains a Flash digital edition of a book.
gineco
recomandări
ro
Anomalii fetale - diagnostic şi conduită
carte
Prof. dr. Dimitrie Pelinescu-Onciul, Prof. dr. Radu Vlădăreanu / Editura Medicală Antaeus, 2007
recenta apariţie a cărţii „anomalii fetale - diagnostic şi conduită”, avându-i ca autori pe prof.
dr. Dimitrie Pelinescu-Onciul şi prof. dr. radu Vlădăreanu, reprezintă o premieră în literatura
noastră de specialitate. cartea, rod al unei bogate experienţe a autorilor în domeniu, se doreşte
şi reuşeşte să fie un îndreptar practic pentru cei care se ocupă cu diagnosticul ecografic
fetal, dar şi un îndreptar de conduită pentru obstetricieni. Trebuie subliniată conciziunea
textului, care în 296 de pagini cuprinde elementele de diagnostic ecografic, de fiziopatologie şi
conduită obstetricală în majoritatea anomaliilor fetale, ce pot fi diagnosticate ecografic. Bogat
ilustrată, ilustraţiile reprezentând în marea lor majoritate cazuistica autorilor, printre care
sunt şi adevărate rarităţi de diagnostic ecografic, comunicate la reuniuni internaţionale de
specialitate, cartea are meritul clarităţii şi prezentării sistematice a noţiunilor, fiecare capitol
având un plan unitar de prezentare.
cartea reprezintă şi un succes al editurii Medicale antaeus, care a reuşit o prezentare grafică
modernă şi o calitate deosebită a tiparului, ce pune în valoare bogata ilustraţie ecografică.
credem că prin tematica abordată, prin calităţile textului, ilustraţiei şi realizării editoriale
cartea „anomalii fetale - diagnostic şi conduită”, este utilă tuturor specialiştilor obstetricieni-
ginecologi, mai ales celor care au preocupări în ceea ce priveşte diagnosticul prenatal.
Uroginecologie practică
carte
Prof. univ. dr. Bumbu Gheorghe / Editura Imprimeria de Vest, Oradea, 2007
Incontinenţa urinară de efort şi prolapsul urogenital sunt două entităţi clinice ce reprezintă o continuă
provocare pentru practicianul urolog, ginecolog sau chirurg, în ceea ce priveşte diagnosticul,
dar mai ales tratamentul chirurgical. Numai pentru incontinenţa urinară de efort s-au descris
peste 200 de tehnici chirurgicale. În perioada actuală asistăm la o luptă acerbă între procedurile
chirurgicale clasice şi tehnicile moderne de rezolvare ce utilizează bandelete suburetrale pentru
tratamentul incontinenţei de efort şi implanturile de polipropilenă în prolapsurile urogenitale.
Provocarea pentru practician este cu atât mai mare cu cât aceste afecţiuni pot fi asociate, corectarea
lor necesitând tehnici combinate, aşadar chirurgie vaginală complexă ce presupune o cunoaştere
temeinică a anatomiei locale şi necesită o experienţă pe măsură.
Doresc ca această carte, rodul unei munci susţinute de peste 4 ani, să reprezinte un ghid util
pentru toţi aceia care, asumându-şi responsabilitatea acestei patologii complexe, vor crede
de cuviinţă să-şi îmbunătăţească pregătirea profesională în concordanţă cu noile teorii din
domeniu. Pornind de la legătura anatomică firească dintre tractul urinar şi cel genital, cartea
doreşte a consolida colaborarea dintre chirurgul ginecolog şi cel urolog, colaborare din ce în
ce mai necesară în folosul pacientelor noastre.
Pentru comenzi, e-mail: uroginecologie@yahoo.com (se menţionează numele complet,
numărul de exemplare, adresa de expediere şi numărul de telefon de contact pentru curier).
Medicina bazată pe dovezi
carte
Cristian Băicuş, Editura Medicală
autorul este medic internist la clinica de Medicină Internă colentina şi conferenţiar
universitar la UMF “carol Davila” din Bucureşti. Incursiunea sa în domeniul la care se
referă cartea a început în 1994 prin participarea la un curs internaţional de epidemiologie
clinică la Bucureşti, după care au urmat o Diplomă Universitară de epidemiologie
clinică de un an la Universitatea “claude Bernard” din Lyon (1995-1996) şi cursurile
de vară (din nou, epidemiologie clinică şi biostatistică) de la Universitatea erasmus din
rotterdam (1997). restul experienţei a fost câştigat prin studiu individual de specialitate
(epidemiologie clinică, biostatistică, medicină bazată pe dovezi = MBD), evaluarea
critică a articolelor medicale şi întâlnirile cu reprezentanţii industriei farmaceutice.
În concluzie, cartea de faţă cuprinde lucruri pe care ar trebui să le cunoască fiecare
medic practician şi care ar trebui predate fiecărui student la medicină.
Vol. 4, Nr. 1/februarie 2008
pag. 59
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68
Produced with Yudu - www.yudu.com