gineco
ro
sintezei estrogenilor în periferie, dar şi 8 femeile cu SOPC par a avea între CC şi IA a fost condus de Sammour
la nivel central va scădea posibilitatea şi alte beneficii din utilizarea IA; şi colab.
(42)
pe un grup de 50 de paciente
inhibării eliberării de GnRH sau de excesul de androgeni ovarieni ce pot cu infertilitate idiopatică.
gonadotropi. Va rezulta în consecinţă fi transformaţi prin aromatizare la Pacientele din grupul tratat cu CC au
creşterea eliberării de gonadotropi cu nivelul sistemului nervos central în dezvoltat mai mulţi foliculi preovulatori,
stimularea dezvoltării foliculare. estrogeni determină scăderea relativă dar au avut grosimea şi vascularizaţia
Lipsa estrogenilor la nivel central a secreţiei de FSH; utilizarea IA va endometrială semnificativ mai reduse
va determina de asemenea creşterea reduce această producţie estrogenică, comparativ cu pacientele tratate cu
sintezei activinelor, a căror producţie care va permite o secreţie de FSH letrozol; rata de obţinere a sarcinilor a
la nivelul hipofizei va determina corespunzătoare pentru selecţia şi fost mai crescută în grupul cu letrozol,
stimularea sintezei de FSH. maturarea foliculară. Pe de altă parte, dar fără semnificaţie statistică (16,7%
Se vorbeşte şi despre existenţa unor administrarea IA nu va influenţa în versus 5,6%).
mecanisme periferice de acţiune ale mod negativ producerea de inhibină la Într-un alt studiu din 2007, Wu şi
IA: nivelul foliculilor aflaţi în dezvoltare colab.
(52)
au comparat eficienţa anas-
8 se pare că IA cresc sensibilitatea - inhibina va reuşi să reducă secreţia trozolului şi a CC în inducerea ovulaţiei;
foliculului ovarian la acţiunea FSH, hipofizară de FSH, astfel încât să se pacientele care au primit anastrozol
probabil prin acumularea temporară reducă chiar şi în cazul pacientelor au avut mai puţini foliculi ovulatori
intrafoliculară a androgenilor care cu SOPC riscul de hiperstimulare comparativ cu cele tratate cu CC, dar
nu mai sunt aromatizaţi la estrogeni ovariană. o grosime endometrială mai mare; în
(Garcia-Velasco et al., 21); androgenii 8 Beneficiile IA comparativ cu CC se plus valorile LH au fost semnificativ
determină creşterea sintezei la nivel manifestă şi la nivelul endometrului, mai mari, dar valorile E2 au fost mai
folicular a IGF1, care acţionează unde clomifen citratul are efecte reduse în grupul tratat cu IA.
sinergic cu FSH pentru dezvoltarea antagonice estrogenilor, determinând Un studiu realizat de Al-Fadhli şi
foliculară; uneori proliferarea endometrială ina- colab.
(2)
a sugerat că utilizarea unei
8 este posibil ca scăderea temporară decvată, spre deosebire de IA, care doze de 5 mg/zi letrozol administrat
a nivelurilor de estrogeni în circulaţie par a favoriza prin creşterea expresiei timp de 5 zile se asociază cu
şi în organele-ţintă să determine receptorilor pentru estrogeni îngroşarea dezvoltarea unui număr mai mare de
la nivelul endometrului creşterea corespunzătoare a endometrului. foliculi şi cu o rată semnificativ mai
compensatorie a expresiei receptorilor mare de apariţie a sarcinii comparativ
estrogenici, determinând proliferarea Indicaţiile utilizării IA cu doza de 2,5 mg/zi administrată de
endometrială rapidă atunci când
în inducţia ovulaţiei
asemenea timp de 5 zile.
nivelurile serice de estrogeni revin la IA şi tratamentul cu gonadotropi
normal. Inhibitorii de aromatază pot fi Cotratamentul letrozol-FSHr permi-
utilizaţi în inducţia ovulaţiei fie singuri, te reducerea dozelor de FSHr, ceea ce
Beneficiile utilizării IA fie în asociere cu gonadotropii. este convenabil din punct de vedere
comparativ cu CC
Utilizaţi singuri au marele avantaj al al costurilor
(6)
; în plus, siguranţa
monoovulaţiei, ceea ce este de preferat administrării de letrozol a fost
Inhibitorii de aromatază de generaţia în cazul pacientelor cu SOPC. recent demonstrată într-un studiu
a III-a prezintă o serie de avantaje În asociere cu FSH injectabil pot multicentric
(48)
, care nu a demonstrat
teoretice comparativ cu clomifen- creşte numărul de foliculi preovulatori diferenţa semnificative statistic între
citratul: şi răspunsul la protocolul de stimulare rata malformaţiilor majore sau minore
8 au un timp de înjumătăţire mai prin creşterea sensibilităţii foliculilor în cazul tratamentului cu CC versus
redus, ceea ce le permite eliminarea ovarieni la acţiunea FSH. letrozol.
rapidă din organism şi deci lipsa
efectelor nedorite asupra eventualului Studii clinice privind Alte produse
produs de concepţie;
utilizarea IA în inducţia medicamentoase utilizate
8 spre deosebire de CC, nu
interferează cu receptorii de estrogeni
ovulaţiei în tratamentul infertilităţii
de la nivel central, ceea ce permite Inducţia ovulaţiei după insuccesul O serie de alte preparate medica-
desfăşurarea mecanismelor fiziologice la clomifen citrat. mentoase poate fi utilizată ca
de feed-back; Într-un studiu realizat de Mitwally tratament adjuvant în infertilitate,
8 pe măsură ce foliculii recrutaţi se şi Casper (36) care au administrat în funcţie de etiologia acesteia.
dezvoltă, cresc şi nivelurile de estrogeni letrozol câte 2,5 mg/zi între zilele 3-7 ale În acest sens se vorbeşte de rolul
şi se poate realiza feed-back-ul negativ ciclului menstrual la 12 femei cu SOPC metforminului şi al tiazolidindionelor
asupra FSH, ceea ce va permite atrezia ce nu răspunseseră la administrarea de în favorizarea ovulaţiei la pacientele
celorlalţi foliculi cu maturarea unui clomifen citrat s-au obţinut ovulaţii în cu SOP, mecanismul propus fiind cel
singur folicul dominant; va rezulta deci proporţie de 75% şi sarcini în proporţie de scădere a rezistenţei la insulină şi
adeseori monoovulaţie, lucru de dorit de 25%. prin aceasta al hiperandrogenismului,
mai ales în cazul pacientelor cu SOPC; Un alt studiu prospectiv comparativ cu ameliorarea profilului hormonal
Vol. 4, Nr. 1/februarie 2008
pag. 37
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68