şi a VIII-a. În cadrul supravegherii se respectă definiţia stan-
dard de caz, cazurile se clasifică în indigene sau de import, se
diferenţiază tulpinile de Corynebacterium diphteriae în toxi-
gene, respectiv netoxigene şi se efectuează ancheta naţională
de seroprevalenţă a imunităţii antidifterice în populaţie.
Situaţiile la risc se consideră apariţia unui caz de difterie,
protecţia serică sub 90% la copii şi sub 75% la adulţi. Stabili-
rea ţintelor operaţionale s-a făcut ţinând cont de faptul că
portajul la vaccinaţi este posibil, imunitatea post-vaccinală
scade în timp dacă nu este susţinută cu revaccinări, pot exista
“buzunare” de receptivi la adulţi sau difterie cutanată, iar prin
raritate diagnosticul poate fi dificil, crescând riscul de deces
al pacienţilor.
4. Vaccinarea anti-pertussis
În practică se utilizează preparate care conţin vaccinul per-
tussis corpuscular inactivat şi vaccinul acelular. În România,
începând cu ianuarie 2009, se va utiliza generalizat vaccinul
pertussis acelular.
Vaccinul anti-pertussis corpuscular inactivat este o sus-
pensie de cocobacili B. pertussis proveniţi din culturi de fază
I (colonii netede) inactivaţi chimic (tratare cu formol sau
glutaraldehidă).
În practica vaccinală se utilizează numai sub formă de pre-
parate asociate cu anatoxinele difterică, tetanică, vaccinul
anti-Haemophilus influenzae tip b, polio inactivat sau he-
patic B.
Vaccinarea previne formele grave şi decesele prin tuse
convulsivă.
Imunitatea care asigură protecţia nu a fost descrisă cu ex-
actitate, dar se consideră că rolul cel mai important îl au anti-
corpii faţă de toxina pertussis şi hemaglutinina filamentoasă,
a căror concentraţie se utilizează ca indicatori serologici ai
protecţiei
(8, 13, 32, 39)
.
Anticorpii faţă de toxina pertussis şi hemaglutinina
filamentoasă trec bariera placentară şi pot fi identificaţi în
serul copiilor, cu concentraţii comparabile cu cele materne în
primele 4 luni de viaţă. Având o activitate redusă, aceşti an-
ticorpi nu asigură protecţia copiilor femeilor imunizate prin
boală sau vaccinare, sau aceasta este redusă
(13, 18)
.
Schema de vaccinare este cea a administrării preparatului DTP,
prin care până la vârsta de 3 ani se cumulează 5 doze, trei în cadrul
primovaccinării şi două ca revaccinare a I-a şi a II-a (tabelul 1).
Preparatele care conţin vaccinul pertussis corpuscular inac-
tivat se administrează de la vârsta de 2 luni până la 35 de luni,
după 3 ani riscul reacţiilor adverse fiind crescut.
Contraindicaţii şi precauţii de vaccinare sunt cele ale pre-
paratului DTP. Decizia vaccinării copiilor cu afecţiuni neu-
rologice se ia ţinând cont de diagnosticul exact, riscurile şi
beneficiile pe care le aduce vaccinarea antipertussis, singurul
recomandat fiind preparatul acelular.
Dintre vaccinurile utilizate în prezent, vaccinul antipertussis
corpuscular inactivat are cea mai mare reactogenitate, cauzând
o reducere importantă a acceptabilităţii preparatului (Japo nia,
Anglia, SUA), care a mers până la excluderea (de ex. Suedia) la
mijlocul anilor 1970 din programul naţional de imunizări al
unor ţări industrializate, consecinţa fiind recrudescenţa tusei
convulsive, epidemii cu număr mare de cazuri şi sute de de-
cese
(32)
. Cu ocazia acestor evenimente s-au clarificat riscurile şi
nr. 11/septembrie 2008
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68