vaccinuri polio care pot răspunde necesităţilor practicii vacci-
nale: vaccinul inactivat de tip Salk cu administrare parenterală,
respectiv vaccinul viu atenuat de tip Sabin cu administrare
orală.
Vaccinul poliomielitic inactivat (VPI) obţinut de Salk a fost
primul tip de preparat utilizat în prevenirea poliomielitei,
fiind înlocuit în majoritatea ţărilor (cu excepţia Suediei şi
Finlandei) câţiva ani mai târziu cu vaccinul viu cu admin-
istrare orală. Preparatul injectabil a recâştigat importanţă
după diagnosticarea de cazuri sporadice de poliomielită
paralitică asociată cu vaccinarea (PPAV) cu vaccin polio viu
atenuat.
VPI se obţine după cultivarea virusurilor polio (tip 1, 2 şi
3) pe substrat de culturi celulare Vero sau celule diploide
umane (MRC-5) şi inactivare cu formol. Tratarea cu formol
modifică unii epitopi virali, în special pentru virusurile po-
lio tip 2 şi 3, care însă nu alterează răspunsul imun.
Vaccinul preparat pe culturi de celule Vero conţine urme
(de ordinul nanogramelor) de streptomicină, neomicină,
polimixină B, formol rezidual (0,02%) şi 2-fenoxietanol
(0,5%) adăugate pentru evitarea contaminării şi păstrarea
sterilităţii. Preparatul pe culturi MRC-5 mai conţine o can-
titate redusă de albumină umană (0,5%) (23).
Preparatul VPI se prezintă ca vaccin trivalent sau asociat
cu vaccinul diftero-tetano-pertussis (acelular sau corpus-
cular), hepatic B sau anti-Haemophilus influenzae tip b, sub
formă de tetra-, penta- sau hexavaccin.
Păstrarea se face la +4˚C (între +2˚C şi +8˚C), iar dacă
vaccinul a fost păstrat accidental la +25˚C, calităţile imuno-
gene se păstrează nealterate timp de 30 de zile. Congelarea
vaccinului îi scade capacitatea in vitro şi trebuie evitată.
Protecţia asigurată faţă de boala paralitică este realizată
prin inducerea sintezei de anticorpi seroneutralizanţi (IgM
şi IgG). Pe baza studiilor serologice care au urmărit identifi-
carea IgA antipolio la nivel faringian şi în fecale, s-a identificat
faptul că la 90% din recipienţii de VPI acestea sunt prezente,
dar într-o cantitate de 3-4 ori mai mică faţă de cei vaccinaţi
cu vaccinul viu atenuat
(23)
. După primovaccinare, titrul an-
ticorpilor seroneutralizanţi scade în primul an, necesitând
revaccinare în al doilea an de viaţă.
Nivelul crescut de anticorpi de origine maternă determină
un răspuns mai slab în anticorpi, fenomen care se evită prin
administrarea la copiii sub 1 an a trei doze vaccinale sau se
efectuează o revaccinare în primul sau al doilea an de viaţă.
VPI poate fi utilizat în programele de vaccinare antipolio singur
şi în scheme secvenţiale sau combinate cu vaccinul viu.
Vaccinarea cu VPI începută la su gari cuprinde două sau
trei administrări până la vârsta de 6 luni (la vârsta de 2 şi
4 luni sau la 2, 4 şi 6 luni), o revaccinare în al doilea an de
viaţă (vârsta de 12-18 luni) şi a doua revaccinare înainte de
intrarea în colectivităţi (vârsta de 4-6 ani). Necesitatea al-
tor revaccinări ulterioare nu a fost încă stabilită. Cu toate
acestea, unele ţări (Franţa, Canada) recomandă revacci-
narea cu VPI la câte 10 ani interval. Ţările care utilizează în
programul lor de vaccinare VPI au adoptat dife rite scheme de
vaccinare, neexistând una restrictivă, general acceptată sau
recomandată.
La copiii care necesită o imunizare rapidă (de ex. călătorie
internaţională), se administrează (intramuscular sau subcu-
nr. 11/septembrie 2008
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68