Ana MUREANU (ROANGHEŞ) - Turismul balnear şi protecţia mediului...
chimici, pe baza cărora au fost declarate resurse terapeutice. Fenomenele de degradare întâlnite în cazul substanţelor minerale balneare, cu deosebire a apelor minerale şi termominerale rezultă, de cele mai multe ori, din nerespectarea principiilor generale de protecţie şi exploatare care impun limitarea exploatării zăcămintelor în raport cu rezervele omologate de substanţe minerale balneare, executarea lucrărilor geologice în conformitate cu prevederile cercetărilor şi proiectelor de specialitate, evitarea exploatării zăcămintelor până la epuizare şi o exploatare raţională, ştiinţifică a acestora. Singura localitate unde au fost luate astfel de măsuri este staţiunea Băile
Olăneşti, unde începând cu anul 2009 s-a creat un perimetru de protecţie a surselor hidrominerale (prin interzicerea accesului nelimitat la surse a turiştilor – au fost introduse cartele de acces). Cu toate măsurile întreprinse în ultimul timp pentru protecţia resurselor
balneare, se pot semnala totuşi unele cazuri de degradare a acestora, semnificative fiind cazul zăcămintelor hidrominerale Costeşti şi Sălătruc, la care exploatarea defectuoasă a acestora a dus la apariţia de fenomene de degradare (scădere a potenţialului surselor, diminuarea cantităţii de CO2, etc.) în cazul localităţii Costeşti, şi chiar dispariţia sursei minerale precum situaţia localităţii Sălătruc. Factorii de degradare ai resurselor hidrobalneare sunt, de regulă, cei tehnici legaţi de forare şi captarea surselor, de transport şi distribuţie şi de utilizarea propriu-zisă, dar şi de nerespectarea normelor tehnice de exploatare şi întreţinere şi a celor igienico-sanitare. Şi în cazul nămolurilor terapeutice, exploatarea raţională, utilizarea şi tratarea
corespunzătoare ca şi protejarea acestora uneori nu sunt luate în considerare, ducând la posibilitatea degradării şi poluării zăcământului. Zăcămintele de la Băile Govora şi Ocnele Mari necesită o protecţie deosebită, utilizarea excesivă putând genera oricând deteriorarea izvorului sau chiar dispariţia acestuia. Toate aceste pericole ce deteriorează calitatea mediului necesită elaborarea
unor obiective şi măsuri ce vor trebui aplicate în zonele afectate de poluare (în special de activităţile industriale) şi vizează în principal următoarele aspecte: 1) efectuarea unor studii de risc şi impact asupra mediului la nivelul
activităţilor economice în vederea reducerii la minimum a poluării industriale şi accidentelor ecologice; 2) realizarea de proiecte privind amenajarea haldelor de steril - executarea
lucrărilor de stabilizare a haldei Bistriţa - Pietreni din zona Costeşti (construire drenaje, ziduri de sprijin, protecţie taluze), pentru protejarea locuitorilor şi siturilor istorice din zonele limitrofe; executarea lucrărilor de stabilizare a haldei de terasit de la Cataracte – Lotru, pentru evitarea ajungerii sterilului în sursa de alimentare cu apă potabilă a municipiului Râmnicu Vâlcea (regularizarea albiei râului Lotru, lucrări de protecţie maluri); închiderea haldării exterioare (Panga, Berbeşti-Vest, Olteţ) şi refacerea treptată a terenurilor prin reconstrucţie ecologică (lucrări de acoperire, împădurire); optimizarea funcţionării instalaţiilor din depozitele de steril şi de
92
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28 |
Page 29 |
Page 30 |
Page 31 |
Page 32 |
Page 33 |
Page 34 |
Page 35 |
Page 36 |
Page 37 |
Page 38 |
Page 39 |
Page 40 |
Page 41 |
Page 42 |
Page 43 |
Page 44 |
Page 45 |
Page 46 |
Page 47 |
Page 48 |
Page 49 |
Page 50 |
Page 51 |
Page 52 |
Page 53 |
Page 54 |
Page 55 |
Page 56 |
Page 57 |
Page 58 |
Page 59 |
Page 60 |
Page 61 |
Page 62 |
Page 63 |
Page 64 |
Page 65 |
Page 66 |
Page 67 |
Page 68 |
Page 69 |
Page 70 |
Page 71 |
Page 72 |
Page 73 |
Page 74 |
Page 75 |
Page 76 |
Page 77 |
Page 78 |
Page 79 |
Page 80 |
Page 81 |
Page 82 |
Page 83 |
Page 84 |
Page 85 |
Page 86 |
Page 87 |
Page 88 |
Page 89 |
Page 90 |
Page 91 |
Page 92 |
Page 93 |
Page 94 |
Page 95 |
Page 96 |
Page 97 |
Page 98 |
Page 99 |
Page 100 |
Page 101 |
Page 102