P A G I N A 6 Despre o geografie a industriei, ca şi


despre alte subramuri ale geografiei umane, se poate vorbi de aceeaşi operă a lui Gheorghe I. Năstase, autor al unei intereseante lucrări referitoare la sarea marină extrasă în Bugeac, lucrare cu trăsături de geografie activă, prin propunerile de optimizare şi dezvoltare. Iulian Rick s-a interesat de geografia industriei din Câmpia colinară a Jijiei, V. Tufescu de valorificarea energiei hidraulice, iar N.N. Lupu de distribuţia spaţială a industriei pe teritoriului oraşului Iaşi. În mod curios, problemele geografiei


agriculturii, activitatea economică principală din România acelor timpuri, nu au fost deosebit de atractive pentru geografii ieşeni interbelici, chiar atunci când acestea limitându-se la preocupări agricole secundare, ca în Cultura tutunului în Moldova, de Victor Tufescu sau la activităţi din străinătate, ca pescuitul din Japonia, prezentat de Iulian Rick. O situaţie identică este întâlnită şi în domeniul geografiei recreerii, transporturilor şi schimburilor, unde, printre puţinele lucrări publicate de generalul Scarlat Panaitescu, Gheorghe Năstase, Iulian Rick, Ion Gugiuman şi Gheorghe Raşcu merită menţiuni cele referitoare la cetăţile de pe Nistru, ca obiectiv turistic, la itinerariile turistice basarabene, la transporturile pe glob, căile de comunicaţie din Câmpia colinară a Jijiei, centrele comerciale din Basarabia şi relaţiile comerciale dintre Iaşi şi zona înconjurătoare. Adepţi ai conceptului de geografie


integrată, care urmărea reliefarea relaţiilor reciproce dintre societatea umană şi mediul său de viaţă, geografii ieşeni care au activat în anii interbelici au acordat atenţia cuvenită problemelor de geografie umană şi în lucrările lor de geografie fizică sau de geografie unitară, aşa cum au fost Centum monticuli şi Lacul Bălătău ale lui Gh. I. Năstase - referitoare la peisajul agrar, la utilizarea adecvată a terenurilor, la consecinţele regretabile ale despăduririi sau la posibilităţile de valorificare superioară a potenţialului natural. N. N. Lupu, în studiile sale asupra depresiunilor Dărmăneşti şi Rădăuţi, ca şi asupra regiunii franceze Auvergne, V. Tufescu în teza sa de doctorat Dealul Mare - Hârlău... şi în O regiune de vie circulaţie - Poarta Târgului Frumos (lucrare distinsă cu premiul ―George Vâlsan‖ al Academiei Române), Al. Obreja, în studiul său asupra părţii estice a bazinului Bârladului superior, I. Rick, în lucrarea despre Câmpia colinară a Jijiei şi I. Şandru în teza sa de doctorat, dedicată depresiunii subcarpatice


G E O G R A F U L


Oneşti - Caşin, au urmat aceeaşi direcţie, devenită clasică.


Etapa influenţelor ideologice socialiste Această etapă, destul de îndelungată


(1948-1989) a fost caracterizată de încercarea de a impune şi în geografie un dogmatism de esenţă marxistă, care limita geografia umană la aspectele economice şi considera că aceasta făcea parte dintr-un alt grup de ştiinţe decât geografia fizică, relativ îndepărtate - ştiinţele sociale. După modelul sovietic, geografiei ―economice‖ i se acorda mai mult rol propagandistic, glorificator la adresa sistemului planificării centralizate, şi i se rezerva o misiune educativă, de contribuentă la formarea ―omului nou‖. S-a accentuat şi ruptura faţă de geografia umană occidentală, exact într-o fază când aceasta din urmă a făcut mari progrese, apărând numeroase curente şi teorii noi, cum a fost acela al geografiei behavioriste, care accentuează asupra rolului luării unor decizii sub imperiul bagajului perceptual individual sau de grup, cel al geografiei sistemice, al geografiei cantitative, bazate pe modele spaţiale etc. Evident nici acestea nu au fost scutite de critici, venite din însuşi interiorul sistemului. Însă, pentru a răspunde obligaţiilor


indicate de partidul comunist şi de conducerea statului, geografii au fost puşi în situaţia de a realiza numeroase contracte de cercetare, adesea ajungând la rezultate serioase, folosite pentru documentarea amplasării unor întreprinderi noi, pentru punerea în valoare a fondului funciar, pentru lucrări de desecare şi irigaţii, pentru valorificarea resurselor terapeutice naturale etc. Dacă s-ar fi respectat întocmai


conceptele marxiste, geografia ―economică‖ ar fi ajuns la o renunţare totală a spiritului critic, inerent unei discipline ştiinţifice, la dispariţia analizei şi a dialogului şi la acceptarea, fără urmă de contestare, a directivelor primite, totul însemnând moartea geografiei umane, care este, esenţialmente, o ştiinţă a relativismului şi a conjuncturii, supusă unui grad ridicat de subiectivitate a decidenţilor. Geografii ieşeni au rezistat, în primul


rând, tentativei de desprindere a geografiei umane de geografia fizică, chiar dacă, de cele mai multe ori, într-o manieră tacită, căutând să se menţină pe linia clasică a geografiei româneşti antebelice. În al doilea rând, chiar dacă s-a făcut apel la o anumită surdină, s-a


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52