P A G I N A 4


unui Atlas geografic (1838), manualul lui V.Popescu Scriban - Mică geografie a Daciei, Moldovei şi a Ţării Româneşti (1838), cel al lui V.Bob Fabian şi D.Gusti - Geografia nouă pentru scoalele începătoare, publicat în 1842, cele ale aceluiaşi D.Gusti - Geografia ţărilor, datând din 1843 şi Geografia pentru şcoalele primare (1849), al lui A.T.Laurian - Geografie generală a lumii (1854) etc. (Donisă I., 1999- 2000); cele mai multe dintre acestea nu erau, în fond, decât nişte versiuni ale unor manuale occidentale, de largă circulaţie. Mult mai original este manualul lui V.Răceanu, Gh.Ienăchescu şi I.Creangă - Geografia judeţului Iaşii (1879), deşi nici acesta nu era lipsit de unele naivităţi. Putem remarca, la aceste manuale, balanţa destul de echilibrată dintre prezentarea elementelor uman-geografice şi aceea a elementelor fizico-geografice. Informaţii de natură uman-geografică pot fi întâlnite şi în cursurile ţinute de Grigore Cobâlcescu la Şcoala fiilor de militari, cu deosebire, în ―Cursul de geografie‖ din 1888. Înfiinţarea Societăţii Geografice Române,


în 1875, a stimulat conceperea şi publicarea dicţionarelor geografice ale judeţelor României (inclusiv al celui al judeţului Iaşi, datorat lui C.Chiriţă, apărut în 1888) şi, ulterior, a Marelui Dicţionar Goegrafic al ţării, sinteză remarcabilă pentru acele timpuri. Dicţionarele geografice rămân o operă utilă, ca material informativ- statistic, deşi participarea geografilor (categorie profesională abia în formare) la realizarea lor a fost limitată.


Etapa începuturilor universitare Începuturile universitare ale geografiei


umane la Iaşi sunt legate de însăşi activitatea primului titular al catedrei de geografie, matematicianul, ca formaţie, Şt.D.Popescu, bun cunoscător al realităţii din mai multe state europene şi elev, în Germania, al lui Fr.Ratzel şi al lui F.von Richthofen. Şt.D.Popescu a primit, la Universitatea din Iaşi, din 1908, sarcina de a preda, printre altele, primele cursuri de antropogeografie şi de geografia continentelor (evident, şi acesta din urmă cu anumite elemente uman-geografice), care însă, nefiind multiplicate, nu ni s-au păstrat. Încă din Germania, Şt.D.Popescu a avut preocupări pentru cercetarea geografică, cu deosebire din domeniul geografiei economice, elaborând, mai mult pe baze bibliografice, şi publicând, la Leipzig, lucrarea ―Studii economico-geografice din Marea Britanie‖ (1903). Revenit în România,


G E O G R A F U L


şi-a continuat aceste preocupări, bazându-se şi pe cunoştinţele sale din domeniul ştiinţelor exacte (Donisă I., Stângă C., 2004). Într-un timp scurt, el a elaborat un studiu amplu asupra ―Localizării industriilor în România‖, din care a publicat primul volum -


―Principalele


transformări ale materiei organice‖ (1905). După dispariţia prematură a lui


Şt.D.Popescu (1911) a urmat o perioadă de provizorat în geografia umană, situaţie la care au contribuit şi marile dificultăţi materiale şi sociale produse de primul război mondial, când oraşul Iaşi a trebuit să adăpostească un număr însemnat de refugiaţi din capitala temporar ocupată de inamic. Suplinirea a fost asigurată de geologul Ion Simionescu, care având însă şi numeroase sarcini oficiale, nu s-a putut consacra geografie, aşa cum i-ar fi permis vastele sale cunoştinţe.


Etapa interbelică O nouă etapă în evoluţia geografiei


umane la universitatea ieşeană a început odată cu debutul didactico-ştiinţific al prodigiosului şi multilateralului om de ştiinţă Gheorghe I.Năstase, a cărui îndepărtare forţată, pe motive politice, în 1948, marchează şi sfârşitul etapei respective. Perfecţionat la Paris, la şcoala geografiei umane franceze, Gheorghe I. Năstase a preluat, în cursurile şi lucrările sale, ideea posibilistă a potenţialului natural folosit de societate, în raport direct cu nivelul de cultură al acesteia, fără să uite, însă, nici contribuţia, mai deterministă, a lui Fr.Ratzel, citat de regulă în prioritate, şi a întregii şcoli germane, la dezvoltarea a ceea ce se numea adesea şi geografie omenească. Poziţia logică şi ponderată a lui Gheorghe I. Năstase este evidenţiată, în primul rând, în Cursul său de antropogeografie (Iaşi, 1926), dar şi în celelalte cursuri şi lucrări publicate, în care se scoate în relief rolul complementar, pe de-o parte, al condiţiilor naturale şi, pe de altă parte, al condiţiilor social-istorice, în determinarea fenomenelor uman-geografice. Gh.Năstase a fost şi primul geograf care a dat, la Iaşi, îndrumări principial-metodologice pentru cercetarea uman-geografică, subliniind importanţa cercetărilor directe, în teren, a interpretării materialului cartografic, a utilizării cantitative şi a corelării cercetării geografice cu cercetarea istorico+arheologică. Formaţia universitară a lui Gh. I. Năstase


i-a orientat activitatea sa de cercetare, cu prioritate, spre geografia istorică, domeniu în


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52