A N U L I I N U M Ă R U L 3


de drepturi în profitul unicului pol de sens şi de valoare care este subiectul uman. Criteriul pe baza căruia se face diferenţa între oameni şi animale este raţiunea. De această teorie se leagă concepte, precum „animalele maşini”,«raţiune instrumentală», «tehnologie ştiinţifică», «filozofie practică». Natura nu a fost creată ca ceva „de-a gata” pentru om; el trebuie să o transforme pentru a o stăpâni pe deplin. b). Poziţia republicană şi umanistă


(Rousseau şi Kant), conform căreia omul este legat de animale prin anumite obligaţii, cum ar fi aceea de a nu le produce suferinţe inutile. Rousseau utilizează noţiunile de „om natural”, „bun sălbatic”, a fiinţei naturale aflate în armonie cu sine şi cu lumea înconjurătoare, iar natura trebuie păstrată pe cât se poate în forma sa originară, din considerente mai degrabă estetice decât etice. Immanuel Kant depăşeşte concepţia mecanicistă carteziană, susţinând că relaţia omului cu natura ar trebui să fie guvernată de consideraţii morale care nu sunt reductibile la grija pentru interesele umane, la o datorie faţă de ceilalţi sau faţă de sine. c). Poziţia utilitaristă (Jeremy Bentham),


consideră că omul nu este singurul deţinător de drepturi, ci, împreună cu el, orice fiinţă susceptibilă de a simţi plăcerea şi suferinţa. După Bentham, sensibilitatea, adică capacitatea de a simţi plăcere şi durere, constituie criteriul necesar pentru a dispune de drepturi juridice şi morale, iar omul nu este unicul pol de sens şi de valoare de pe pământ; animalele nu sunt lucruri, ci fiinţe cu drepturi şi interese, la fel ca şi oamenii. Vom prezenta în continuare patru


perspective teologice legate de mediul înconjurător: 1. Ecologia panteistă hinduso-budistă


are la bază ierarhia existentă între fiinţele pământeşti, în care omul se distinge de animale (şi totodată de zei) prin activitatea rituală (karman). Gânditorii hinduşi sunt de acord că animalele posedă aceleaşi capacităţi perceptive şi mentale ca şi oamenii, însă incapacitatea de a executa ritualuri menţine fiinţele non umane în inferioritate, ele fiind condamnate uneori să ispăşească păcatele din viaţa anterioară a sufletelor reîncarnate în ele. Dieta vegetariană şi sacralizarea animalele domestice (în special vaca), precum şi sistemul castelor prin care limita uman-non uman este relativă, este generată de o perspectivă în care viaţa are valoare în sine, indiferent de specie. Natura în totalitatea ei este un organism penetrat de o


P A G I N A 45


forţă vitală şi reprezintă manifestări variate ale lui Dumnezeu, în care Dumnezeu este totul şi totul este Dumnezeu. În religiile animiste există un “mana” sacru (suflet) în toate lucrurile, cunoaşterea acestor spirite fiind esenţială pentru succes şi trăire armonioasă cu mediul înconjurător. Panteiştii protestează împotriva tehnologiei materialiste, prin care “societatea modernă face război cu natura” (Ch. Reich), promovând o retragere pe cât posibilă din natură. O serie de transcedentalişti vorbesc de prezenţa sacrului în natură, motiv pentru care natura devine sursă de inspiraţie şi reînnoire spirituală (H. Thoreau), iar Bergson merge mai departe spunând că "universul este o maşină de făcut zei”. Mişcări religioase eclectice, precum “Noua conştiinţă” sau “Noua Eră”, promovează o “religie a pământului” de aceeaşi factură panteistă (W. Granberg-Michelson, 1987). Este greu de precizat în ce măsură asemenea mişcări vor reuşi să stopeze avansul tehnologic care cuprinde multe regiuni cu vocaţie panteistă (Japonia, China, Coreea, India).


2. Ecologia iudeo-creştină are la bază


interpretarea biblică a lumii şi vieţii cu următoarele elemente: - Universul a fost creat de Dumnezeu ex


nihilo, spre deosebire de lumea materială a evoluţionismului (ateismului) şi unitatea dintre materie şi Dumnezeu în panteism (ex deo). Din doctrina creaţiei rezultă că lumea este proprietatea lui Dumnezeu (Ps.24.1). Creaţia reflectă gloria lui Dumnezeu (Rom. 1.20), fiind teocentrică – “teatrul gloriei lui Dumnezeu” (J. Calvin). H. Morris (1993) vede modelul Sfintei Treimi impregnat în Universul trinitar sau tridi- mensional: spaţiu (lungime - lăţime – înălţime) – timp (trecut – prezent – viitor) – materie (energie – manifestare – fenomen). - Materia este esenţialmente bună


(Geneza 1.4), spre deosebire de gândirea greacă care vedea în materie o manifestare a răului. Lumea materială este susţinută şi acţionată de Dumnezeu, Cauza funcţională a Universului (Ps. 104.10) în contradicţie cu perspectiva deistă sau impersonală a naturii (Ps. 77.17), rezultând o serie de implicaţii etice legate de mediu. - Creaţia a primit onoarea de a-L “găzdui”


pe Creator prin Întruparea Domnului Hristos (Ioan 1.14), având promisiunea regenerării (Romani 8.18; 2 Petru 3.10; Apoc. 21.1). - În cadrul creaţiei, omul are o poziţie


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52