P A G I N A 36 Blocurile din cartierul „Dallas‖ au fost


construite într-o perioadă mai recentă, când în arhitectura românească s-a aplicat principiul utilizării spaţiului pe verticală, valorificându-se astfel arealul limitat pretabil pentru ridicarea construcţiilor. Raportul dintre industrializare şi


organizarea spaţiului urban se observă în peisaj prin modificarea fundamentală a structurii interne a oraşelor ca urmare a localizării industriei. Pentru concentrarea urbană din Valea Jiului se remarcă localizarea industriei în alternanţă cu zonele rezidenţiale (Ianoş I., Popescu Claudia, Tălângă C., 1988, p.70), această dispunere succesiv-alternantă datorându-se, pe o parte, evoluţiei istorico- teritoriale a acestora. Extinderea spaţială a asezărilor umane a fost determinată de intensificarea exploatărilor carbonifere, astfel că perimetrele miniere au fost înglobate în interiorul zonelor rezidenţiale), iar pe de altă parte, a fost impusă de condiţiile obiective pe care le oferă cadrul natural (Cucu V., 2001, p.82) (extensiunea redusă pe lăţime a depresiunii şi dezvoltarea în lungul celor două Jiuri, a impus forma (bi)lineară a oraşelor din Valea Jiului, fapt ce a determinat localizarea zonei industriale în alternanţă cu zona rezidenţială). Zona industrială, un alt element, pe care


factorul economic l-a impus în peisajul urban al Depresiunii Petroşani, se „evidenţiază‖ prin elementele de infrastructură necesară pentru exploatarea resurselor de cărbune (turnurile minelor, funicularul-mijlocul de transport pe cablu a cărbunelui, nelipsit din peisajul industrial până la apariţia mijloacelor moderne de transport, staţia de spălare şi sortare a cărbunelui, calea ferată industrială care deserveşte mina, gurile de intrare în mină (mai puţin impozante în peisaj comparativ cu primele elemente).Zona industrială cunoaşte o extensiune apreciabilă la nivelul oraşelor, dacă se ia în considerare şi spaţiile ocupate de haldele de steril din apropierea minelor şi a terenurilor afectate de minerit prin inducerea în timp a procesului de subsidenţă şi prin poluarea terenurilor scoase din circuitul agricol. Zona industrială reperabilă facil datorită


construcţiilor şi utilajelor miniere, care se impun în peisajul urban prin dimensiune şi extensiune, reprezintă marca oraşelor miniere. În cazul minelor închise, dotările industriale au valoare simbolică, elemente de arheologie industrială atestând pentru perioada actuală şi viitoare importanţa acestei ramuri economice în zonă,


G E O G R A F U L


reprezentând o mărturie vie a trecutului industrial. Zona dotărilor socio-culturale prezintă


particularitatea de a avea înscrise în limitele sale elemente legate de cultura minieră alături de clădiri care prezintă o anumită estetică sau care au funcţie culturală (teatru, muzee, clădiri declarate monumente istorice). Acest tip de clădiri şi în mod special, obiectivele culturale, aduc un plus de culoare acestor oraşe, care la prima vedere nu se remarcă din punct de vedere cultural, arhitectural sau turistic. Un exemplu este municipiul Petroşani a cărui dezvoltare economică a favorizat crearea unor obiective culturale reprezentative pentru zona analizată (Teatrul Dramatic I.D. Sârbu, Muzeul Mineritului). Datorită vechimii considerabile precum şi a particularităţii modului de construcţie o serie de clădiri au fost clasate ca monumente istorice (biserica din Lemn a Sânonilor- sec. XVIII-Petroşani– cea mai veche biserică di nzona studiată, biserica din lemn „Pogorârea Sf.Duh‖ – sec. XIX- Lupeni, casa memorială a scriitorului I.D.Sârbu 1870 - Petrila).


Între aceste elemente se înscriu o serie


de monumente comemorative care evocă istoria zbuciumată a minerilor. În fiecare oraş al depresiunii sunt monumente care comemorează imaginea minerului (Petroşani, Lupeni) sau marchează elemente tragice din viaţa acestora (pierderea vieţii minerilor în accidente de muncă - monumentul minerului din Vulcan) sau monumente ridicate în memoria minerilor care şi-au jertfit viaţa în cadrul unor convulsii sociale (ansamblul comemorativ de la Lupeni ridicat în memoria minerilor care au murit în timpul grevei din august 1929).


Reconversia urbană o premisă a dezvoltării oraşelor miniere


Procesul de restructurare a industriei miniere este o realitate actuală, care trebuie în această nouă etapă de dezvoltare să fie urmat de o schimbare a politicii de dezvoltare prin acordarea unor noi valenţe ‖oraşelor- fabrică‖ (Grandi M.A., 1991) pe baza capacităţii de autovalorificare, reinventând noi forme de activitate care să presupună o reconversie a procesului de valorificare a capitalului fizic industrial, prin capacitatea sa de a crea valoare, nu numai în interiorul unităţii industriale, ci în întreaga viaţa socială care compune mistica valorii muncii, integrată culturii miniere (Grandi M.A., 1991).


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52