This page contains a Flash digital edition of a book.
psihiatru
ro
flash
Ştiri
Hipnoza în cancerul de sân
Medicaţia nu întârzie Recent, în prestigioasa revistă „Journal
apariţia demenţei
of the National Cancer Institute” a
apărut un articol „A Randomized
cercetătorii de la centrul Naţional de Clinical Trial of a Brief Hypnosis
epidemiologie din Italia au studiat Intervention to Control Side Effects in
dovezile în favoarea administrării de Breast Surgery Patients” la care, printre
medicamente folosite în tratamentul autori, se numără şi prof. Daniel David,
demenţei persoanelor suspectate că vor de la Universitatea „Babeş-Bolyai”. Este
suferi în curând de această afecţiune. ei vorba de un studiu care a fost derulat pe
au pornit de la evaluarea a şase trialuri parcursul a 5 ani şi în care au fost incluşi
realizate în rândul pacienţilor cu McI 200 de pacienţi diagnosticaţi cu cancer pacienţi etc.), fără a creşte costurile, dar
(mild cognitive impairment), termen la sân la Mount Sinai School of Medicine a ajuta semnificativ pacienţii.
folosit pentru pacienţii cu tulburări de în New York, SUA. Contribuţia „cutting-edge” (deosebită)
memorie mai marcate decât indivizii de În articolul respectiv rezultatele a acestui studiu la cunoaşterea ştiinţifică
aceeaşi vârstă. În nici unul din aceste arată: (1) o intervenţie psihologică este că arată în premieră internaţională:
studii, tratamentul medicamentos nu (ex. de tip cognitiv-comportamental/ (1) intervenţiile psihologice, chiar foarte
a determinat o scădere a ritmului de relaxare/hipnoză) de numai 15 minute scurte, dar profesionist implementate,
progresiune a McI spre demenţă. ei au înainte de operaţie pentru pacienţii cu sunt foarte importante în tratamentul
ajuns la concluzia că aceste medicamente cancer la sân duce post-operator la (A) chirurgical al cancerului; (2) utilizarea
(inhibitori de colinesterază) nu par să reducerea: a. durerii, b. disconfortului, intervenţiilor psihologice nu duce la
întârzie apariţia bolii alzheimer sau a c. stresului, d. greţii, e. oboselii ( fatique), o creştere a costurilor serviciilor de
altor forme de demenţă. f. utilizării intraoperator a medicaţiei sănătate în cazul acestor pacienţi, ci,
pentru controlul durerii şi/sau sedare dimpotrivă, la o scădere a costurilor!;
Psihoterapia, (ca propofol şi lidocaina) şi (B) (3) efectele intervenţiilor psihologice
utilă în tratamentul
reducerea duratei operaţiei cu aproape în cazul acestor pacienţi nu sunt
stresului post-traumatic
11 minute; (2) intervenţia de 15 minute doar asupra factorilor psihologici (ex.
aplicată profesionist duce la o reducere stres, disconfort etc.), cum naiv se
atunci când beneficiază de psihoterapie a costurilor per pacient cu 777.71 USD. crede adesea în unele componente ale
în mai puţin de o lună, supravieţuitorii Aceasta înseamnă că instituţia medicală sistemul de sănătate românesc, ci şi
evenimentelor cu impact psihologic îşi poate permite să plătească un psiholog asupra celor biomedicali (ex. consumul
traumatic depăşesc mai uşor trauma. clinician cu aproape 309.084 USD anual de medicamente, durerea, greaţa/
arieh Shalev, şeful Departamentului pentru a lucra cu 400 de pacienţi (sau voma, durata operaţiei etc.); aşadar,
de Psihiatrie de la centrul de Stres 77.271 USD/100 pacienţi; 154.542 psihologicul are efecte biomedicale
Traumatic din cadrul Spitalului USD/200 pacienţi; 231.813 USD/300 de clare!
Universitar hadassah din Ierusalim,
a studiat 248 de adulţi cu simptome
precoce de stres post-traumatic
urmând unui eveniment traumatizant Hipertensiunea arterială, factor de risc pentru deficitul cognitiv
petrecut cu mai puţin de patru
săptămâni înainte. Scopul său era Deficitul cognitiv uşor a
acela de a determina care forme de suscitat un interes crescând în
tratament administrate curând după ultimii ani, în primul rând ca o
evenimentul traumatizant pot preveni măsură de a identifica stadiile
instalarea unui sindrom de stres post- timpuri ale bolii alzheimer.
traumatic cronic. Pacienţii au primit anual, aproximativ 9,9 din
terapie cognitivă timp de 12 luni, 1.000 de indivizi vârstnici fără
terapie congnitiv-comportamentală şi demenţă dezvoltă un deficit
medicaţie antidepresivă. S-a constatat cognitiv uşor. Dintre aceştia,
că terapia cognitivă şi terapia cognitiv- 10-12% evoluează anual spre
comportamentală au dat rezultate boala alzheimer, spre deosebire
bune în cazul acestor pacienţi. La de 1-2% în populaţia generală.
sfârşitul terapiei, simptomele lor erau O echipă de medici de la
semnificativ mai puţin severe decât columbia University Medical center au urmărit pentru un timp mediu de 4,7 ani
în cazul pacienţilor care primiseră 918 pacienţi cu vârsta de peste 65 de ani, examinându-i la intervale de aproximativ
medicamente, care primiseră placebo 1,8 luni. Pe parcursul perioadei de urmărire, 334 au dezvoltat deficit cognitiv blând.
sau care nu primiseră nici un fel de S-a constatat că hipertensiunea era asociată cu un risc crescut de apariţie a acestui
tratament. deficit.
pag. 
Nr. 11/decembrie 2007
Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32  |  Page 33  |  Page 34  |  Page 35  |  Page 36  |  Page 37  |  Page 38  |  Page 39  |  Page 40  |  Page 41  |  Page 42  |  Page 43  |  Page 44  |  Page 45  |  Page 46  |  Page 47  |  Page 48  |  Page 49  |  Page 50  |  Page 51  |  Page 52  |  Page 53  |  Page 54  |  Page 55  |  Page 56  |  Page 57  |  Page 58  |  Page 59  |  Page 60  |  Page 61  |  Page 62  |  Page 63  |  Page 64  |  Page 65  |  Page 66  |  Page 67  |  Page 68
Produced with Yudu - www.yudu.com