Inmemoriam


dulce capitulare. „Sunt cine am vrut – ne asigură, ferm, implacabil, poeta. În matca cea latină ea apără o „limbă bătrână” căreia îi păzeşte fiinţa prin cuvinte, chiar dacă moldovenismul dă în clocot, chiar dacă e întâmpinată cu hulă şi tăgadă. Dar poeta, fireşte, mâhnită, blamând „târgul săvârşit” ştie că „Unirea nu se-aşteaptă-n rând” şi că, peste timp, zgomotoşii contestatari se vor dumiri: „veţi înţelege cine v-a iubit”. Aşadar,


racordat la temperatura


evenimentelor, glasul Leonidei Lari (pe adevăratul său nume, Liuba Tuchilatu, n. 26 octombrie 1949, la Bursuceni, judeţul Bălţi), poetă implicată energic în renaşterea basarabeană poate folosi, cu directeţe exaltată, fie coarda poeziei patriotice, cinstind ţărâna „sunătoare de neam”, fie pamfletul politic, biciuind „vânduţii de-acasă”. Vocaţia poetică e chiar misiune. Leonida Lari, confruntându-se cu „a lumii groaznică măsură”, nu poate accepta neangajarea, visul estetic al scriitorilor aflaţi „ d e - a s u p r a


eminescianismului


t imp u l u i ” . Vr a j a în Doinele poetei,


impresionante prin forţa imprecaţiilor, trăirea ardentă şi textele incendiare, credinţa în poezie îi hrănesc mesianismul. După cum fondul mistic, iluminările, muzicalitatea o îndeamnă spre „orfizare” (cf. Mihai Cimpoi), sfârşind în incantaţie divinatorie. Curios e că cea care terminase studiile filologice la Chişinău (1971), trecând apoi prin diverse redacţii, ocupa, în 1987, funcţia de redactor-şef la gazeta Glasul (devenită


Glasul naţiunii, tipărită clandestin la Vilnius, în februarie 1989), bătându-se pentru reîntregire, îndemnând la mitingism şi întreţinând efervescenţa unionistă poate fi şi „curat sentimentală”, vorba lui Marian Popa. Sprijinindu-se cu gândul de „străbunii luminaţi”, păstrând „focul aprins”, retrăind timpul romantic (vezi Anul 1989), femeia- tribun spera, purificându-şi emisia lirică, să prefacă toate „în cânt”. Să ne amintim însă că primele volume erau suspectate de misticism, suportând reacţiile vigilente ale vătafilor ideologici. O iniţiată în sensul vieţii, înţelegând omul ca purtător al luminii, L. Lari palpează mirajul „revărsat” în lume; era interesată de mister şi insolit (cazul volumului Piaţa Diolei, 1974, „a ceea ce este şi nu e ce pare-a fi”), de disputa dintre trup (un „vas de-mprumut”) şi suflet, se vrea, în fine, fiica focului, vestitorul, culegând, în cheie romantică, cu „paşi astrali”, în transă sibilinică, stări şi întâmplări. Încrezătoare în cuvinte şi condamnată


la însingurare, poeta – o fiinţă de lut hrănită cu foc de taină – îşi „scria pe aer” poemele. E drept, uneori cu lejeritate versificatorie, cu neglijenţe surprinzătoare, oferind un relief axiologic accidentat. Ea este şi rămâne un uriaş „strigăt de durere” şi reprezintă – cum frumos şi drept nota Marin Sorescu (1993) – „un nume mare şi luminos”. Poezia, în cazul Leonidei Lari, a fost chiar misiune.


Eugen


DIMITRIU, Lumini


bucovinene, 1, Editura Muşatinii,


Suceava, 2011 Eugen


DIMITRIU, Lumini


bucovinene, 2, Editura Muşatinii,


Suceava, 2011 ***, Ţara lui Poseidon.


Antologie din lirica mării, Editura


Ex Ponto,


Constanţa, 2009


Lucian


MĂNĂILESCU, Raiul pirania, Editura


TipoMoldova, Iaşi, 2011


Gabriel


NEDELEA, Peisaj cu întâlnire, Editura


Aius, Craiova, 2011


* * *,


Poeme de Mai devreme, Editura Sim Art,


Craiova, 2011


Diana


TRANDAFIR, Translucide, Editura Vinea,


Bucureşti, 2011 Cafeneaua literarã 9


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32