Lector


săracă), dar apocalipsa lui Rodion vine tot prin fiinţele care populează Delta, de pildă crapul care ar înghiţi coliba sau i-ar interzice să mai viseze, cormoranul care ar înghiţi, la rându-i, sat după sat etc., fiindcă vietăţile locului sunt adesea antropomorfizate. Culoarea locală este creată descriptiv, dar


şi prin alte mijloace, între care nume ale locuitorilor (popa Afanasie, mica Afimia, Evdochia, Prohor etc.), în consonanţă cu toponimia (Mahmudia, Maliuc, Gorgova, Sarichioi, Sfiştovca, Jurilovca etc.), prin care fabulosul este pus într-un contur realist. Imaginea oximoronică a unui paradis


apocaliptic – fiindcă, trăind pe buza catastrofei, permanent pe un pământ mişcător, înghiţit adeseori de ape, încât nici sămânţa nu are unde să fie pusă ca să încolţească şi nici pruncii morţi nu pot fi îngropaţi cum se cuvine, dar visând la lutul promis, lipovenii sunt resemnaţi şi, mai mult, îşi iubesc locurile în care s-au născut ei şi înaintaşii lor – este accentuată prin prezenţa a numeroase pasaje de un lirism pronunţat: noaptea înfige suliţe negre în pleoape,/ luna curge cu clinchet în baltă,/ păsările se leagănă la capătul zborului…; sălciile îşi dezdoaie arcurile strunite de ger,/ gheaţa se topeşte somnambulă/ către răsărit şi parcă/ se văd paşii Domnului curgând către mare,/ iar apele ard de bucurie…; Marea s-a retras speriată spre larg,/ Dunărea îşi înfige ghearele/ în carnea-i… Universului deltaic i se opune, în poem, cel


citadin, de a cărui existenţă lipovenii ştiu, dar, în general, o ignoră, fiindcă de acesta se leagă impresii, senzaţii


în majoritatea cazurilor


negative. În acest context, Rodion, a cărui posibilă plecare vremelnică acolo e pregătită de toată suflarea, apare ca un nou, paradoxal, erou civilizator, ca un alt Prometeu, care nu-i aduce oraşului focul, ci nufărul, fără de care Oraşul este ca o scoică uscată./ Rodion îi va aduce nufărul/ aşa cum Prometeu cândva focul, amintindu-i existenţa candorii, a gingăşiei, a simplităţii obârşiilor, păstrate doar într-un loc izolat cum e Delta, fiindcă, descinzând parcă din mit, el şi lumea lui par a se fi suspendat în atemporal. În plus, Rodion este asemenea tuturor şi, în acelaşi timp, diferit de toţi, iar cele patru despărţiri ale lui de lume, ritualice, sunt, ca toată viaţa oamenilor de aici, amestec de real şi de fabulos, răstignit între braţele Deltei, În numele Chiliei, Sulinei,/ şi- al Sfântului Gheorghe/ amin… Finalul e deschis, ceea ce susţine impresia


pe care o notam la început, că Poemele Deltei. Rodion ar putea fi doar preambulul unei scrieri mult mai ample.


26


Toamnă la Paris


…Romantic-provocator.


TOAMNA LA PARIS a Doinei Moraru-Epure şi a Monicăi Făcăianu-Zodie, publicată la Editura Argeş Press, la sfârşitul anului trecut, îndeamnă la meditaţie cu pas măsurat. Pasul pe care-l afli, de care te-agăţi, de care-ţi potriveşti respiraţia, ca să poţi începe să spui povestea. Pasul călătorului în timp, absolvit de trebuinţele lui trupeşti, de ideea însăşi că trupul lui merge şi imprimă, în aerul locurilor, în locurile subţiate de văzduh, o formă, sunete, mirosuri, ştiutul şi neştiutul.


TOAMNĂ LA PARIS este o


carte de impresii de călătorie. Cuplurile - personaje principale – nu sunt scuturate de puseuri iniţiatice, ba, dimpotrivă, îşi doresc o rezolvare rapidă şi confortabilă a intenţiei de a pleca din ţară, în excursie, în noiembrie. Să fie simplu, instructiv, recreativ. Parisul apare imediat la orizontul mic, pentru că acolo trăieşte un bun prieten japonez, care le pune la dispoziţie apartamentul. Şi orizontul mic devine ad-hoc mare, purtându-i pe excursioniştii români pe Sena, la Luvru, în Montmartre, la Versailles,


în Montparnasse, la


Tuilleries... Cartea nu este, însă, o simplă


notaţie de adrese, o înşiruire de umori (deşi cromatica umorală nu lipseşte şi e chiar amuzantă), nu este un marş de imagini, capturate de simţurile în alertă. TOAMNĂ LA PARIS este un periplu cultural, care încearcă să surprindă esenţele tari ale Parisului, prin referinţe documentare şi prin citate celebre. Merită, aşadar, străbătut cu pasul măsurat Parisul acesta singular, care se lasă


descoperit într-un fel anume - doar cunoscătorii sunt conştienţi - şi care arcuieşte mintea într-o proiecţie decisivă, de recuperare a METROPOLEI PIERDUTE.


Denisa POPESCU Cafeneaua literarã


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32