Virgil DIACONU Ceasornicul


Totul începe înspre seară, când ceasul din turn îşi face rondul de noapte prin sufletul meu. Când, scăpaţi din cazarma de fier, soldaţii ceasului pornesc să cucerească oraşul. Şi cum alerg pe străzi, deodată mă trezesc înconjurat de aceşti războinici care cred că totul li se cuvine. De aceşti războinici care îşi ascut săbiile de privirile mele.


Totul începe înspre seară, când ceasul din turn îşi face rondul de noapte cu soldaţii lui


prin sufletul uitat deschis. Soldaţi pe care nu-i mai dovedesc. Aşa că până la urmă va trebui să îmi strâng toate oştile şi să accept lupta. Să închei noi alianţe cu Pădurea şi Austrul şi să aduc la zi vechile mele tratate cu vrăbiile. Tratate din vremea când toate locuiau într-un cuib: în mâna Domnului.


Da, eu va trebui să mă pregătesc pentru lupta cea mare! Să-mi adun oştile şi să ies în câmp, la bătaie. N-am nici o teamă, Domnul este cu mine! Deja Pădurea a pus pe fugă soldaţii cu verdele ei! Şi legiunile de vrăbii au dărâmat deja cu trâmbiţele lor zidurile întunericului. Ierihonul nopţii.


Eu locuiesc într-un ceasornic. În noaptea aceasta gândurile mele vor pleca la război.


Insula Iasomia şi sulful sunt orizontul în dimineaţa aceasta.


Prin hăţişuri, – sufletul tulburat. Făpturi din altă lume au trecut pe aici, iar el le caută urma.


Nu-s decât vrăbiile, care dezvelesc în aer cărarea pe care insula o ascunde printre pietre şi ierburi. Nu este decât goana şopârlelor, care cutremură ierburile. Nu e decât cearta gaiţelor căzută din cer. Sunt chipurile, pe pământ, ale veşniciei. Cine va cuteza să le numere? Oastea măceşilor înfloriţi şi gaiţele abia întoarse din cer pot fi oaspeţii celui sosit din cenuşile nopţii.


Oprită sub secure, cârtiţa va mai ţine o vreme în loc foamea furnicilor roşii… Încă o zi şi vei spune că nici nu a fost.


Nu te grăbi! Ai încă vreme să prinzi din urmă coţofenele, aceste gânduri în alb şi negru, care ţi-o iau mereu înainte,


fulgerând prin copaci. Nu te grăbi! Soarele se va întoarce aici în fiecare zi ca să dezgroape din întuneric surâsul tău cosit de nelinişte…


De-acum poţi să scoţi spinul din piept. Insula se trezeşte în tine cu toate făpturile: pădurea îţi cotrobăieşte prin suflet, în căutare de fragi, râul îţi aleargă prin vene.


Tu opreşti întunericul cu o singură mână. Copilăria,


neînvinsa copilărie Copilăria mea dintre două biserici… Ea, strecurata printre bătăile de clopot, ca să-i prindă pe sfinţi chiar în clipa în care coboară din icoane pe pământ.


O copilărie care aleargă cu lumina pe străzi. Copilăria cu prinţesa de mână. Cu lumina de mână.


Ştiam că Domnul îngroapă vrăbiile în ramuri ca să încolţească la primăvară. Ştiam că liedul pe care îl cântă sturzul este sufletul lui Iov, după ce şi-a pierdut fiii.


Copilăria! Care se ascunde noaptea în braţele mele. Care ţipă în somn. Pesemne coroana de spini i se arată în vis.


Pesemne coroana de spini începe să se vadă. Spin cu spin – să se vadă.


Copilăria, care cu sabia ei de lemn scurtează de cap balaurii nopţii. Şi care mă ia de mână prin crâng: sunt fluturele, sunt toate culorile care bat din aripi, prinţesă, spre tine. Sunt albina care bate cu aripa ei la poarta narciselor.


Copilăria, neînvinsa copilărie! O flacără cu mâinile goale, în luptă cu întunericul.


Şi cum taie unul câte unul capetele balaurului, ea mă scoate în fiecare dimineaţă victorios din hăţişurile nopţii. Din hăţişurile coroanei de spini. Copilăria, neînvinsa copilărie!


Vizitaţi Cafeneaua literarã la adresa www.centrul-cultural-pitesti.ro Cafeneaua literară este membră APLER şi ARPE.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32