Traian T. COŞOVEI Datoria de aripi


Unul cântă din traista poştaşului, altul la violoncel; peste drum, fanfara înalţă fluturii şi viermii cântecului de mâine. Şi fiecare are de ales drumul spre ziua mântuirii… fiecare cu alegerea lui: ciozvârta sau halca.


Până şi hoţii din vagoanele de marfă au priceput aceste înţelesuri: adică ziua de mâine ridicată ca pe o pânză de corabie în mila vânturilor, alizeelor… şi altor amănunte ale plimbării ori ale călcării pe ape.


E o stare de spirit a cărătorilor de piane, o emulaţie a purtătorilor de case de fier, de cuvânt – un foc de artificii al celor ce dorm în vagoane de marfă.


E un dor de ducă pe calea ferată.


De pe rambleu le fac semne ca o pasăre, de pe rambleu le doresc o ţară mai bună. Este un dor de vechime în bătrânele oase.


Când se vor întoarce, nu vor mai avea datorii – când se vor întoarce nu vor mai avea aripi cu care să hrănească cerul pustiu.


Oricum, e o ploaie pătrată şi capătul drumului a început să-şi piardă înţelesul.


Când alţii se pregătesc să moară


Dacă tu ai fi o floare, eu aş fi sămânţa din care ai rodit în lumină. Departe de tine, iar tu tot mai îndepărtată.


Ai înflorit tocmai acum când ultimii soldaţi se pregătesc să moară!


Departe de tine, iar tu tot mai îndepărtată.


Eşti doar o petală care pluteşte pe ape în timp ce eu adaug mirodenii în ultima noastră cină.


Departe de tine, iar tu tot mai îndepărtată.


În timp ce eu cerşesc salutul trenurilor, păzesc uitarea.


În timp ce alţii, mereu alţii se pregătesc să moară.


2 Dansul din port


Dresoarea de câini din porturile duhnind a rachiu ieftin era sinceră sau doar se întreba? Şi câinii aceia cu butoiaş, cât de devotaţi supravieţuirii… până la carne şi os peste os – ca un simbol al pirateriei!


Din acest punct de vedere, mulţi au văzut marea, aproape toţi au înfruntat oceanul şi crestele de spumă lăsate în urmă de copiii piraţilor. Şi toţi muşcau din trupurile albe ale copiilor…


Dar nici unul nu a strigat sătul: Pământ! N-aveau metafore, doar stenogramele lor întristate.


Aşa că nu veniţi la mine cu poveşti inventate. Tocmai la mine, cel dezlegat de mări şi oceane, cel care de pe ţărmul pustiu a cules o piatră ca să înceapă, de unul singur, războiul Troiei.


Lăsaţi-l, nu-l priviţi, nu-l ascultaţi – el cântă şi dansează doar ca să nu-şi amintească!


Despre dispariţia corăbiilor


Cât lemn? Câtă apă? Cât foc? Furtul cenuşii din urnă şi misterioasa dispariţie a corăbiilor pe mare. Oricum, s-a descoperit adevărul!


În dimineaţa cinelelor şi a maracaselor, scoicile îşi puneau întrebări: Cât lemn? Câtă apă? Cât foc? Dar plaja noastră nu e pentru toţi! Aici vin doar cei pentru care graba de a iubi s-a transformat într-o mişcare involuntară a planetelor!


Marea s-a neliniştit odată cu ultima valiză aruncată la ţărm.


CLUBUL Cafeneaua literarã


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32