Plimbarea de dimineaţă


La capătul scării am văzut câinele coborând cele o mie şi una de trepte. Bătrânul câine scos la plimbare în lesă. Bătrânul câine scos la plimbare în brânci în splendoarea dimineţii de iarnă.


Avea ochii mei, anii mei care-au fost, cearcănele mele. Avea numele meu scris pe zgarda murdară – cu un sfârşit de tandreţe, cu un început de ferocitate strecurându-şi umbra printre barele de alamă ale scării.


În ochii lui am văzut luminile din insula Elis şi hoardele mătăsurilor învârtind imensa ruletă a nopţii. În ochii lui stinşi am văzut sticlirea apocalipsei şi datoriile mele neplătite şi viaţa mea – (şi, Doamne, avea anii mei şi lacrimile mele).


Bătrânul câine scos la plimbare în splendoarea ultimei dimineţi de iarnă –


împins o mie şi una de trepte, una câte una, până la capăt şi mai departe de unde nu mai există nicio întoarcere.


Domnul învăţător


E timpul să stingem lumina, e vremea să oprim zgomotul apelor –


cu paşi mărunţi vine învăţătorul nostru de pretutindeni. El e zămislit din lut, ridicat de nicăieri din cărămidă. El e ars de soare, el, presărat din rumeguş peste dobitoace.


El e învăţătorul nostru cu şiraguri de cuţite la brâu: el este chiar el şi o bună parte din noi.


Pe dealuri felinarele vestesc întunericul lui – în adâncuri, fântânile amintesc despre adânca lui înţelegere. Iată-l cum ne loveşte cu blândeţe spinarea cu aceeaşi nuia cu care căutase în zadar apă, pâine sau vin


până când din spinarea noastră ţâşnesc, într-o lumină de sânge,


adevărurile: apa, pâinea şi vinul, inima şi zvârcolirile ei… Şi fata blondă alergând despletită printre dealuri.


E timpul să stingem focul din vatră: să spunem că nu am trăit pe pământ, să minţim, să pretindem, să jurăm la lumina întunericului că şi noi am călcat peste ape, întotdeauna pe urmele lui.


Meci întrerupt


De ce faci din fiecare zi o tragere de timp? Oricum, gazonul e o figuraţie a verdelui de altădată. Sub iarbă se odihnesc morţii orelor noastre pierdute la loviturile de pedeapsă.


Nu mai plouă, nici pomeneală de steaguri fâlfâind în rafale de glasuri:


ciolanul descărnat al zilei de mâine. Şi niciun ropot de aplauze care să acopere totul.


De multă vreme nu mai sunt spectatori în tribune dar, cu toate acestea, instalaţia de nocturnă funcţionează, noapte de noapte, pulsând în ritmul inimii, aşa cum sângele meu – câine utilitar, ajută orbii să traverseze strada tot mai îngustă până la casa de bilete pustie.


Gazon verde, dungi albe despărţind iarba de cei de dedesubt, care aşteaptă sfârşitul jocului: uitarea, iertarea şi celelalte amănunte fluierate la timp.


Apoi, eu, cu o găleată plină cu praf de var, privesc tribunele şi mă gândesc că singura meserie cinstită


Ioan Stratan, Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei, Florin Iaru - (http://artemiuvanca.blogspot.com)


6


e să-ţi păstrezi luciditatea până la fluierul final. Care nu se mai aude!


Văd doar tabela luminoasă pe care scrie: Meci întrerupt din cauza ploii.


CLUBUL Cafeneaua literarã


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32