Lector Virgil DIACONU


O resuscitare a poeticii suprarealiste sau „Radioul, ura şi scârba () sunt ca un lapte gros”


Peisaj cu întâlnire este titlul plachetei de debut a lui


Gabriel Nedelea, apărută la Editura Aius, Craiova, în anul 2011. Să urmărim câteva dintre versurile semnate de tânărul Gabriel: „îngropate în pământ lucrurile făceau un frig enorm în camere”


„peştele-pisică dintr-o încurcătură astrală îşi trecuse gimnastica pe apa voluntară” „geografia rămânea secretul frânghiilor dese”


„Copacului de la margine îi spuneam somn, Aerului batiste transparente,


Oglinzilor picioare sau haine de ocazie (…)”. (p. 52) Aş putea spune că, sub aspectul viziunii, poezia se


structurează în general în trei moduri. Primul mod de structurare este cel al viziunii mimetice, care acordă atenţie, în doze mai mici ori mai mari, realităţii, existenţei şi modului nostru comun de a percepe lumea. Al doilea mod de structurare a poeziei este cel în care realitatea este modificată semnificativ (liric şi poetic) de viziune şi, în fine, al treilea mod stă în desfigurarea, obscurizarea şi absurdizarea realului. Textele lui Nedelea ilustrează cel de-al treilea mod al


viziunii. Pentru el „peşti lungi au trecut (...) prin epidermele noastre”, „cireşul din apă se vede în păsări”, „apa din nuc se simte în şarpe”, „toate suferă de o molipsire de piatră”, anotimpul este „ca o gutuie stricată/ ca un ţap mort/ în faţa porţii verzi”. Voinţa este „cât miezul unui calamar”, „radioul, ura şi scârba (…) sunt ca un lapte gros” etc. Coerenţa lumii este dată cu capul de toţi pereţii, iar lirismul trage să moară. Cineva ar putea spune că Gabriel Nedelea compune în


„numele imaginare nu se înşelau şi nu rămâneam în


urmă” (p. 26) Din enunţuri de această factură se compune un singur


text (pluta fără câini) şi, în general, versurile pe care Gabriel Nedelea le scrie. Imediat sesizabilă în aceste versuri este lumea creată de


autor: una care nu seamănă aproape niciodată cu lumea pe care o ştim. Pentru că dacă „lucrurile sunt îngropate în pământ” şi dacă ele au capacitatea de a face „un frig enorm în camere”, dacă „peştele-pisică dintr-o încurcătură astrală” îşi trece „gimnastica pe apa voluntară”, dacă „geografia rămâne secretul frânghiilor dese” şi „numele imaginare nu se înşală”, atunci nu este greu să ne dăm seama că efortul expres al lui Nedelea stă în imaginarea unei lumi care se structurează cu totul altfel şi care funcţionează cu totul altfel decât lumea pe care o ştim.


Cafeneaua literarã


umbra lui Gellu Naum sau a textierului Nicolae Tzone şi că el naum-izează şi tzone-tizează în aceeaşi măsură. Mai nu cred, vorba Eminescului. Dar în acelaşi timp este evident ca tânărul autor se hrăneşte din poetica suprarealistă în general, pe care o resuscitează, atât cât mai este posibil. El se hrăneşte dintr-o poetică abandonată şi îngropată de toate poeticele ce i-au urmat.


Cum va evolua Gabriel Nedelea? Va comite el


construcţii lingvistice de aceleaşi tip, construcţii care propun un orizont ontologic cutreierat de aceeaşi suprarealitate, incoerenţă şi absurd, de fantasme care funcţionează în sine? Sper ca el să descopere deopotrivă suculenţa şi amarul


lumii şi să le pună în pagină. Adică să ne spună ceva şi despre existenţa, dramele şi bucuriile noastre, nu doar despre lumea amputată, obscurizată şi absurdizată; nu doar despre fantasmele în care grăuntele de umanitate trebuie căutat cu lumânarea. Promisiuni în acest sens, aşadar de revigorare şi autentificare a discursului imaginar, par să facă încă de pe acum versurile din ciclul median al cărţii Jumătate femeie – jumătate măr.


21


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32