Lector Mioara BAHNA


Arta Grădinarului – Emilian Marcu


Calofilia este trăsătura stilistică dominantă a literaturii


pe care o creează Emilian Marcu, de la care nu abdică nici în poezie, nici în proză, cu atât mai mult nici în volumul Arta Grădinarului (apărut la Editura Junimea, Iaşi, 2011), şi care se impune atenţiei cititorului încă de la primele cuvinte, ţesând în jurul acestuia nevăzute pânze diafane, dar copleşitoare, ale căror ingrediente sunt din contiguitatea sacrului, între care ceara, mierea, ambra, moscul etc. Volumul de faţă este o carte unitară, prin tematică şi prin


stil. Fiecare poem, asemenea alveolelor în care îşi depun mierea albinele, condensează o imagistică densă, în construcţia căreia poetul apelează pe larg la vizual, auditiv şi, în egală măsură, la olfactiv, iar, prin aportul acestora, sinesteziile sunt frecvente: O pânză subţire, străvezie, un parfum ireal (…)// Lumina putrezind în tuburi de bambus/ În


spaţiu epurat de orice atingere cu urâtul în indiferent ce formă de manifestare a lui, aglutinând senzaţii dintre cele mai înalte, prin intermediul picturalului care oferă tablouri paradiziace, peste care tronează lumina, lăuză, dominate de un vegetal luxuriant, străbătut episodic de perechea adamică sau de un cuplu ideal, închipuit de Grădinar, în stare să reitereze experienţa biblică, mai ales că prezenţa şarpelui (Phylon)e cvasiomniprezentă. Transfigurând, prin urmare, realitatea în alambicul


Grădinarului – element din recuzita fabulosului, parte inalienabilă a creaţiei lui Emilian Marcu – poetul construieşte cu extraordinară minuţiozitate, o alegorie a actului creator, în cadrul căruia cuvântul este unealta cea mai de preţ, atotputernică, din moment ce cuvintele tăinuiesc istorii necunoscute şi sunt fructele gândului mustind. Un spaţiu privilegiat între toate celelalte este însă


Ostrovul – către care călătoreşte, pe mâini cu mirare, cu iarbă pe pleoape, în zori, peste plaur şi printre gheizere fără sfârşit/ Prin filtrata lumină de la arteziene, perechea primordială sau doar cea ideală – spre care se merge prin zona galactică, spre steaua din vis, printre nuferi îmbobociţi, pe unde îndrăgostiţii sunt călăuziţi de miracole, de întâmplări şi de fulger, iar universul acesta aminteşte de imaginile selenare din Sărmanul Dionis al lui Eminescu. După cum am mai arătat şi cu privire la alte cărţi ale lui


sunete se transformă lovită de aripi de înger.// Imensă zidărie de tonuri şi de note descătuşate…; Buzele noastre sărută răcoarea culorii…; Efigia mamei, aripă de respiraţie… Cartea este alcătuită din poeme în care Grădinarul


coalizează în jurul său energiile vitale sau chiar le generează, într-un proces continuu care vizează Universul în integralitatea sa, iar metafora dominantă e cât se poate de transparentă, îmbinând osmotic sacrul cu profanul, fiindcă referentul, axul în jurul căruia se dezvoltă demersul liric, este, concomitent, divinul, sursa a toate, şi un mesager al lui printre muritori, creatorul de artă, drept care, grădina, în oricare dintre ipostazele aferente, captează toată atenţia şi toate efectele forţei creatoare. Tinzând spre neoclasicism, dar şi cu ecouri neoromantice, poemele lui Emilian Marcu oferă imaginea unui


24


Emilian Marcu, influenţa barocului este sesizabilă şi aici, în această irepresibilă apetenţă a poetului pentru frumos, pentru armonie, ale căror semne le caută în orice respirare a celor făcute şi a celor ce ar putea fi, pentru că, în poezia lui, chiar şi umbrele înceţoşate se metamorfozează: se împlinesc/ Cum o lacră sub pleoape, iar procesul acesta de zămislire este de neoprit, de vreme ce, Din manuscrise, seminţele de mirodenii / Umplu ceriul cu o uriaşă explozie, fiecare dintre ele încolţind apoi şi dând lumină, asemenea unei supernove, încât Stelele înflorite, ca zarzărul în aprilie,/ Desăvârşirii se lasă desăvârşite… şi Pe puntea aceea dintre lumi neumblate,/ Fluturele pluteşte pe labirintul cuvântului.// Ecou selenar peste cosmica vrajă. Ecou/ În litere rumeguş de imagine, zaţ de vorbire,/ Un altar în acest labirint… Beţia simţurilor, acel dérèglement de tous les sens,


despre care vorbea A. Rimbaud, izvorăşte aici din decantarea neobosită a esenţelor, într-un proces laborios, în care Muguri


Cafeneaua literarã


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28  |  Page 29  |  Page 30  |  Page 31  |  Page 32