


te împuţinează, nu e mai înţelept să-i preferi problematicul, fie şi cu cortegiul său de du- reroase incertitudini?“ Incertitudinea: „Senti- mentul neliniştitor că adevărul e undeva, pe aproape. Îl presimţi, îl adulmeci. Terenul e mi- nat de prezenţa lui prezumtivă. Şi cu toate acestea nu-i.”


al autorului şi pentru a dovedi că nu-i câtuşi A


m citat îndelung (şi-mi cer ierta- re) pentru a nu deforma gândul complex, de nu şi contradictoriu,


te culci pe lauri... Falimentul are însă într-în- sul ceva mai adânc, te obligă să meditezi în- delung... Cine supravieţuieşte unei înfrângeri cu moralul intact şi trage toate consecinţele de rigoare a câştigat mai mult decât cel care a învins... Învinsul veghează crispat şi-n insomnia lui eu presimt ceva nepreţuit, divin şi satanic în acelaşi timp.“ (E. M. Cioran ar subscrie, sunt sigur, rândurile acestea.) În partea a doua a cărţii tonul zglobiu, ascuţit şi patetic dispare. Jurnalul filosofic


Banat 5


de puţin lipsit de vervă şi scântei. Cartea e de altfel plină de reflecţii şi aforisme captivante, inteligente, (hulita inteligenţă nu-i ranchiu- noasă!), savuroase, foarte discutabile desigur, dar niciodată palide. Să nu cruţ nici acum – întru dovedirea aprecierilor mele – metoda (incoruptibilă) a citării textului: „Nu numai civilizaţiile pot fi asasinate, dar şi adevărurile elementare, ingenuitatea, avânturile spiritului, mobilitatea gândirii, elanurile nobile şi dezin- teresate, nervul poetic al unei culturi, pasiu- nea ideilor, setea de a şti şi de a trăi.“ Sau: ,,A vorbi e a sângera lângă subiect, lângă arbori, lângă negrăit“, „Orice adevărată operă de artă e o tentativă de asasinare (acum in- fracţiunea e benefică, n.n.)a clişeului, a locu- rilor comune. Orice creaţie artistică poartă în sine tendinţe asasine, la modul estetic” (cp. şi cf. Wilde, Rimbaud), „Filosoful e un sensu- al al incognoscibilului, e omul care priveşte concupiscent absolutul” (cp. şi cf. Mauriac), „S-ar putea spune că ceasul speţei a sunat atunci când niciunul din membrii ei nu va mai vibra, nu se va mai simţi străbătut de fi- ori lirici, în niciun moment al vieţii...Momen- tul nevibrării ar echivala cu recăderea în to- tală animalitate“, „Nu numai artistul trebuie să fie inspirat, ci şi contemplatorul” (minunat aforism).


aristotelice – adus neizbânzii: „Ceea ce e tragic, dar şi înălţător în noţiunea de fiasco. Sunt unele erori, insuccese, ratări, eşuări şi înfrângeri incomparabil mai sugestive, mai fecunde, mai instructive decît împlinirea... Succesul te îmbată, îţi abureşte luciditatea, îţi atenuează spiritul autocritic, te invită să


I


ată, în sfârşit, un elogiu – din cele mai paradoxale, precum se cuvine unui înverşunat potrivnic al logicii


intim şi cald se preface în simplu jurnal de lector şi de călător cu multe citiri şi multe suferinţe, însă terne. Ce păcat!Gheorghe Ian- covici e un spirit alert, treaz, capabil de stră- fulgerări şi coborâri în adânc, deopotrivă în- ţelept şi înflăcărat, neamăgit şi prieten cu duhul seducătoarei intransigenţe, cu mult deasupra unui oarecare stimabil alcătuitor de note descriptive. Îmi îngădui să-1 dojenesc pentru faptul că – om fin şi nuanţat – îl citează pe Nietzsche în franţuzeşte, că – toană fără de circumstanţe atenuante – califică Muntele vrăjit „unul din cele mai fastidioase romane din câte am citit”. Apoi Lampedusa nu e un marchiz italian, ci un duce sicilian. Mihail Dragomirescu nu a întocmit reţete absolute pentru săvârşirea capodoperelor, ci a predat cu totul altceva: capodopera constituie un gen literar aparte, autonom, inconfundabil cu ce- lelalte. „Cu cortegiul” e o regretabilă scăpare din vedere. Duşman al logicii, totodată apără- tor al culturii şi spiritului, partizan al disponi- bilismului, dar şi apologet al demonului teo- retic şi al acţiunii, discipol simultan al lui Gide şi al lui Malraux, analist sagace, stilist slobod şi brav, Gheorghe Iancovici poate privi realitatea faţă către faţă şi-şi formula nădejdile ori aprehensiunile nereticent şi cu un dar cert al depistării celor de dincolo de aparenţe.


comentator neblazat al dilemelor minţii o- meneşti, instruit, cred, la şcoala severă şi lu- cidă a lui Valéry, a lui Valéry parcă altoit pe expansivitate şi vioiciune românească.


S


e cuvine a da uitării tot ceea ce în cartea sa e „jurnal de lectură“, a păstra cu atenţie cugetările unui


[„Familia”, 23 (1987), nr. 10, p. 10]


natului“. Revista Şcoalelor Secundare din Lugoj, III (1941) s. n.Debutul editorial: Incan- descenţa şi penumbrele, 1983. A cultivat cu predilecţie eseul pe teme de literatură română şi universală; amai scris şi nuvele, poezii, pro- zopoeme, memorii etc. şi a făcut traduceri din franceză.Colaborări la reviste: „Primăvara Ba- natului“, „Răsunetul“, „Lumea“ (Călinescu), „Orizont“ (Bucureşti), „Steaua“, „Familia“, „Orizont“ (Timişoara), „Tribuna“, „Cahiers roumains. Études littéraires“, „România litera- ră“, „Arcade“, „Lugojul“, „Redeşteptarea“. Membru în societăţi literare:Societatea de Lectură „Ion Popovici-Bănăţeanul” a elevilor Liceului „Coriolan Brediceanu” din Lugoj, al cărei preşedinte devine în 1943; membru USR. Premii literare: Premiul I la un concurs literar pe ţară (8 mai 1943) cu tema: Care ar fi ho- tarele fireşti ale Ţării noastre în baza tradiţiei istorice şi a etnicului românesc? – Cum o văd ca icoană geografică şi ca organizare în vi- itor? În ce fel înţeleg a o sluji?; premiul I la un concurs literar interliceal din Lugoj (1944) cu tema: Puterea credinţei; premiul I la un concurs de eseuri organizat de BBC Londra în 1966 pe tema: Care este după părerea Dumneavoastră cea mai valoroasă contribuţie pe care Marea Britanie ar putea să o a- ducă omenirii în domeniul ştiinţific, politic sau cultural?; premiu la una din ediţiile Fes- tivalului de Poezie „Lucian Blaga”, Sebeş-Alba. Scrierile literare:Incandescenţa şi pe- numbrele (eseuri). Dacia. Cluj-Napoca, 1983; Printre trestii de lumină (eseistică şi proză scurtă). Dacia. Cluj-Napoca, 1986; Cântecele lui Orphebrus (caiet de poezie). Ediţie în- grijită de Simion Dănilă. Editura Dacia Europa Nova. Lugoj, 1997. În manuscris:Viaţa culturală a Lugojului până în 1944; Memorii; Nuvele; Note de călătorie (2 vol.); Eseuri; Prozopoeme; Traducerea articolelor publicate de Basil Munteanu în „L’Europe Central“ şi „La Revue de littérature comparée“. Referinţe: În volume: Constantin Buiciuc, O- glinda lui Narcis, vol. I, Editura Marineasa. Timişoara, 2009, p. 19-20; În reviste: Cornel Ungureanu, Incandescenţa şi penumbrele, „Orizont”, 34 (1983), nr. 22 (795), p. 2; Nae Antonescu, „Steaua”, 35 (1984), nr. 3, p.55 (recenzie la Incandescenţa…); Paul Everac, O reparaţie, „Flacăra”, 34 (1985), nr. 10 (1551), p.11; Simion Dănilă, Intellektuelles Le- severgnügen, „Neue Banater Zeitung”, 31 (1987), nr. 7527, p. 3 (recenzie la Printre tres- tii...; versiunea românească, Deliciul intelectual al lecturii, „Actualitatea literară“, 2 (2011), nr. 10-11, iulie-august, p. 12; Gheorghe Luchescu (recenzie la aceeaşi carte), „Dra- pelul roşu“, 1987; Vasile Muntean, Un cugetător original, „Orizont”, 38 (1987), nr. 13 (1049), p.16 (recenzie la Printre trestii…); Irina Petraş (recenzie la Printre trestii..., „Steaua”, 37 (1987), nr. 6, p.54; N. Steinhardt,Gheorghe Iancovici între Gide şi Malraux, „Familia”, 28 (1987), nr. 10, p. 10 (recenzie la Printre trestii…); Simion Dănilă, „M-am format, cu fervoare, în umbra lor tutelară …”. Convorbire cu scriitorul Gheorghe Ale- xandru Iancovici, „Redeşteptarea”, Lugoj, 2 (1991), nr. 20, p. 2; Dorin Murariu, Poezie şi cultură, „Redeşteptarea”, Lugoj, VIII (1997), nr. 343, p. 11; Simion Dănilă, Biblioteca lui Iancovici, „Actualitatea literară“, 2 (2011), nr. 10-11, iulie-august, p. 12 (evocare).


Gheorghe Alexandru Iancovici A


ctivitatea literară. Debutul pu- blicistic: Eseul Romanul lui Io- nel Teodoreanu,în „Primăvara Ba-


7 sept. 2012 Inedit


tura tratatului Vers une architecture al lui Le Corbusier, îşi strivi ţigara în scrumieră şi a- pucă nervos receptorul. La capătul firului desluşi vocea lui Novăcescu, directorul Ca- sei de Cultură: – Sâmbătă după-amiază la orele 16, îl


A


bia când, imperios şi strident te- lefonul zbârnâi pentru a treia oa- ră, Panaite, care era adâncit în lec-


O singură stea C


anunţă, se ţine un simpozion consacrat lui Orphebrus, de la a cărui moarte se împlinesc 5 ani. Te invităm să participi şi dumneata. Ştiu că aţi fost colegi de facultate şi prieteni. Poate vei lua cuvântul... Panaite reflectă câteva clipe, apoi răs-


punse: – Adevărul e că nu obişnuiesc să vor-


besc în public (şi îmi închipui că de data a- ceasta va fi numeros). Accept totuşi propu- nerea dumitale. Aş vrea şi simt că trebuie să-l evoc pe Orphebrus, să-i relev anume tră- sături de caracter ignorate de concetăţeni. – Asta am şi aşteptat de la dumneata.


Sunt nerăbdător să te-ascult. Cu aceasta, scurta lor convorbire tele-


poet, traducător; profesor, funcţionar public.Date biografice. Părinţii: Virgil Iancovici, medic, fiu de preot;Elisabeta Adam (originară din Belinţ), casnică. Familia: necăsătorit. Instrucţia: Şcoala elementară la Făget (1931-1936); Liceul „Coriolan Brediceanu” Lugoj (1936-1944); Universitatea din Cluj, Facultatea de Drept (1946-1950); Facultatea de Filologie, Universitatea din Timişoara (1969-1974). Activitatea extraliterară:Contabil la Distileria de Lemn Margina, jud. Timiş (1953); funcţionar la TRCLB Lugoj (1955); biblio- tecar şi pedagog la Şcoala Profesională de Ucenici Lugoj (1957); magazioner la Căminul- spital de Copii Neuropsihici Lugoj (1958); planificator la Moara Centrală Lugoj (1961); recepţioner la ICIL Lugoj (1962); economist la OCL Lugoj (1963) şi la Fabrica de Jucării “9 Mai” Lugoj (1967-1984); pensionar din 1984.


Gheorghe Alexandru Iancovici N


ume: IANCOVICI. Prenume: GHEORGHE ALEXANDRU. Pseudonim: (rareori) Eugenio D’Argenta. Data şi locul naşterii şi al decesului: 15 august 1924, Făget, j. Timiş – 6 august 1992, Lugoj.Calitatea: Critic literar, prozator,


fonică luă sfârşit. Panaite rămase pe gânduri. Vestea comemorării lui Orphebrus avu un efect răscolitor asupra lui. În genereîi displă- ceau asemenea ceremonii, cu tot ce e formal şi stereotip în elogiile aduse unor personali- tăţi marcante din trecut. Cuvântările rostite de vorbitori ocazionali îi păreau din cale-a- fară de fastidioase, o repetare a panegiricelor tremolate în ceasul înhumării, un al doilea prohod menit să preludeze uitarea definitivă. Pe cât îi sta în putinţă eluda ceremonii de a- cest fel. Dacă însă acum, călcându-şi pe inimă, acceptase, n-o făcuse câtuşi de puţin dintr-un impuls conformist. Găsea, dimpo- trivă, că va fi un prilej bine-venit să-l reche- me din uitare pe prietenul cel mai apropiat, mort într-un accident de avion, în apropiere de Teheran, unde conducea de câteva luni un şantier de construcţii. Relaţiile lor de amiciţie datau din anii


studenţiei, când locuiseră în aceeaşi cameră, la cămin, pregătiseră examenele împreună,


frecventaseră aceleaşi spectacole în com- pania a două studente de la filologie cu care aveau să se căsătorească peste câţiva ani, citiseră şi discutaseră aceleaşi cărţi, se înflă- căraseră pentru aceleaşi idei.


Reîntâlnirile lor aveau totdeauna un caracter intim, sărbătoresc. Parc-ar fi continuat o con- vorbire întreruptă abia în ajun. Evocau mo- mente din trecut, îşi împărtăşeau cu însufle- ţire impresiile asupra oamenilor şi evenimen- telor zilei, citeau versuri, râdeau. O, şi cum ştiau să se veselească cei doi: ca nişte ado- lescenţi! Molipsite, soţiile se amuzau şi ele de râsul lor. Cu toate acestea, Panaite avea impresia


u trecerea anilor, viaţa îi despărţise fără însă a-i înstrăina ori a dimi- nua forţa prieteniei de odinioară.


că între ei, ca şi pe chipurile lor, se aşternuse umbra melancoliei. Nu ezită să i-o comunice lui Orphebrus: – Oricât de substanţială ar fi fost, dis-


cuţia noastră de astăzi n-a fost ca acelea, ne- sfârşite şi revelatoare, din epoca studenţiei, când ideile ne pasionau în aşa grad, încât e- ram în stare să batem străzile întreaga noapte ca să despicăm un concept, de pildă parado- xul, virtualul ori neantul. – Într-o oarecare măsură ai dreptate.


Splendidele noastre nopţi albe clujene nu se vor repeta. Nu poţi tăgădui că şi discuţia noastră de azi a fost animată şi rodnică. În final am clarificat unele lucruri însemnate. – Oricum, trebuie să admiţi că tempera-


tura discuţiei n-a fost cea de atunci. – Ei bine, cea de atunci nu va mai fi ni-


ciodată. „Atunci“ nu este un simplu cuvînt. El evocă o anume atmosferă, un aer aparte al oraşului, o ambianţă academică dominată de câteva figuri prestigioase de profesori ca- re au strălucit şi s-au stins rând pe rând. Ce- ea ce ne caracteriza în acei ani era o eferves- cenţă spirituală nedomolită, o imensă sete de cunoaştere, o viaţă afectivă fremătătoare. Toate astea nu mai sunt. Între timp, am de- venit mai exigenţi cu noi înşine, mai selectivi


 Banat, anul IX, nr. 8, 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24