Banat 3 Dorin Murariu Biblioteca din Vest O viaţă printre cărţi


apăsat profesorul universitar Alexandru Ruja în Lecturi – cărţi – zile (Timişoara, Editura Universităţii de Vest, 2012) şi enunţul său sună grav, precum clopotele de înmormân- tare, căci ,,interesul pentru lectură a scăzut chiar şi în rândul studenţilor filologi”, cei atât de invidiaţi, cândva, de realişti, fiindcă nu ar avea nimic altceva de făcut decât să citească romane, poezioare, piese de teatru, monografii, adică, pe scurt, nu mare lucru.


dezinhibata tehnologie oferă un ocean de informaţii, dar impactul zidului de terabiţi selectează grozav, îndreptăţind afirmaţia că ,,nu oricine poate gusta şi suporta deliciul şi supliciul lecturii.” Îngrijorarea profesorului are o cadenţă


S


e pare că şi ultimul bastion al ci- titului scârţâie din toate niturile, paradoxal, tocmai acum, când


,,Fără lectură nu există cultură”, scrie


fermă: ,,o structură culturală complexă nu se poate realiza în afara lecturii cărţilor, in- diferent de formatul acestora (carte de hârtie, carte electronică etc.). Dezinteresul pentru lectură este malefic pentru formarea cultu- rală, după cum interesul pentru lectură este benefic pentru această formare absolut ne- cesară pentru ca individul să devină şi să fie om.” Problema, cel puţin în arealul nostru, este că modelele mediatizate sunt, îndeob- şte, străine de orice parcurs intelectual. Pe de altă parte, există şi suficient de multe ca- zuri de impostură culturală şi, mai ales, de- cizională, care a favorizat răspândirea unei adânci debusolări, uşor convertibilă în leha- mite.


Lovinescu, Aron Cotruş, Alexandru Cioră- nescu, Sorin Titel sau Victor Iancu, repre- zentând, totodată, ,,un exemplu al pasiunii pentru lectură. Ca şi în cazul volumelor precedente,


L


ecturi – cărţi – zile propune modele autentice, aşa cum nu vor înceta să fie, printre alţii, Eugen


comparaţie.


apropierea de acest volum ca şi de cărţile comentate aici ar putea fi un gest de repu- nere a cititorului la nivelul importanţei pe care îl are pentru formarea intelectuală. După cum traseul hermeneutic aplicat cărţilor este un act de critică literară, dar şi de poziţionare pe un drum al istoriei literare. Cititorul acestor pagini va putea observa


în care se analizează tezele de doctorat scrise de Valeriu Branişte şi de Victor Iancu. Re- dactate în perioade şi în contexte diferite, acestea îngăduie cititorului o edificatoare


cu uşurinţă că actul lecturii se transformă într-unul de valorizare critică şi apoi de fixare în spaţiul mai larg al istoriei literare.” Deosebit de instructive mi se par paginile


de astăzi, adevărate labirinturi, uneori, de preţiozităţi şi de truisme strălucitor ambalate, ţintind poziţionări sociale convenabile. Teza susţinută la Universitatea din Budapesta ,, pare să fie o pregătire pentru o viitoare cari- eră universitară. Nu-i va fi dat să urmeze a- ceastă cale, alte priorităţi se ivesc în viaţa sa zbuciumată, plină de neprevăzut, de înalte idealuri, dar şi de riscuri” – scrie Alexandru Ruja, prezentând în detaliu această lucrare rarisimă. După numai patruzeci de ani, e- xigenţele par să se fi schimbat radical, după cum se poate observa din mult mai volumi- nosul dosar legat de parcursul cercetării doctorale a lui Victor Iancu, evidenţiind ce- rinţele tipice din spaţiul intelectual germanic. Interesant este că, întors în România, inte- lectualul a intrat destul de repede în atenţia serviciilor secrete, acestea fiind preocupate de toate acţiunile şi de opiniile sale, după cum reiese din documentele selectate din Arhiva CNSAS. Cu turnători mereu în preaj- mă, viaţa lui Victor Iancu va fi fost una ex- trem de dură.


L


ucrarea lui V. Branişte uimeşte, în primul rând, prin dimensiuni – 29 de pagini, o glumă pe lângă cele


gini citite într-o remarcabilă aventură intelec- tuală în volumele domniei sale.


T


răind de o viaţă printre cărţi, pro- fesorul Alexandru Ruja a reuşit să convertească hectarele de pa-


ar fi putut sesiza şi faptul că vântul, de la o vreme, începuse să-şi facă simţită prezenţa. Totuşi, indiferent de unde văzută, cât de fru- mos, de paşnic, de tihnit-medieval, se petre- cea deplasarea acestor oameni! Câtă dorinţă de-a ieşi măcar şi pentru câteva ore la lu- mină, de-a se-ndepărta de plictiseală, nu se citea pe chipurile lor. În timp ce mulţimile măginaşe înaintau spre centru, uniţi în dorin- ţa de-a urmări ceva frumos, la masa festivă, plasată chiar în apropierea scenei, oamenii de vază ai Perigorului, se pregăteau să ia loc. Îi putem urmări ca într-un film derulat cu încetinitorul... Cu mişcări feline, de fost atlet, de căţărător pe tot felul de garduri, şe- ful gării, în uniformă de gală, se fofilează spre centrul mesei, poziţie ce-i era rezervată. Îl urmează soţia, o casnică înveterată, a cărei figură minată de semne ale îmbătrânirii, iradia, totuşi, un aer de autoritate. În conti- nuare, de o parte şi de alta, a înaltului cuplu feroviar, se aşează ca la o comandă militară, dar păstrând şi elemente de supleţe, profe- sorii cu consoartele lor, preoţii, medicul, şeful local al secţiei financiare, informatorul parti- dului de guvernământ, fireşte, acompaniaţi de soţii. Văzuţi din faţă, toţi aceştia ar fi putut alcătui un straşnic tablou de familie, dar pu- teau fi luaţi şi ca o protipendadă, ce, proba- bil, nu va lăsa nimic în urma ei, după ce timpul o va măcina. Începutul programului artistic îl făcu o fanfară rurală, dintr-o zonă muntoasă, destul de apropiată Perigorului. Repertoriul a fost bogat, nuanţat, punctul de vârf reprezentându-l, interpretarea, cu bis, a cunoscutei Serenate a lui Toselli. După consumarea pauzei ce se impunea, nu pe scenă, ci în preajma mesei oficiale se pro- duse un cor mixt, fără dirijor, tot dintr-o regiune muntoasă, asta se vedea după port, dar ceva mai depărtată de Perigor, prin raport cu prima. Melodiile interpretate, aminteau tuturor ascultătorilor, de istorie, codrii, mân- dre, poiene, nunţi, isprăvi haiduceşti. În vre- mea aceasta, lucru de la sine înţeles, la masa oficială se serveau bunătăţi. În sfârşit, cu pauze, cu mâncăruri şi veselie la protipenda- dă şi noi evoluţii pe scenă, programul mai continuă o bună bucată de vreme, până când, fără vreo explicaţie oarecare, totul se întrerupse brusc.


Ş


i nici norilor ce se strângeau în mase întunecate, compacte, în jurul soarelui ce încă strălucea. S-


Mircea Pora


Ţărănuca A


(2)


momente goale, greu de reprodus în cuvinte, când tot felul de zvonuri, presupuneri, se întretăiau, mai mulţi spectatori zăriră la început un punct îndepărtat, iar mai apoi, transformarea acelei “impurităţi“ într-o cre- atură umană. Pe măsură ce se apropia şi se apropia, asta era sigur, părea străbătută de frisoane şi transmitea cu mult înaintea paşilor ei, o stare de nelinişte, asemănătoare foşne- telor ce le produc printre copaci, vânturile, când toamna e deja sosită. Apoi, dintr-odată, din fiinţa aceea ce se


tmosfera se schimbă într-o clipă, un climat de aşteptare crispată instalându-se peste tot. În acele


apropia de-acum tot mai mult, tâşni o lumină atât de puternică, încât s-ar fi putut crede că un vulcan uriaş, în plină erupţie, îşi trimite în tărie, flăcările. Ca la un semn, mulţimea aceea nezgomotoasă, dar în profunzime, speriată, prinse a părăsi centrul Perigorului. Cu paşi mici, cu paşi repezi, unii chiar în alergare. Şocul, surpriza, neprevăzutul, spaima,


îi duceau pe toţi înspre margini, înspre zo- nele bănuite a fi ale eliberării. Începu să şi plouă şi-n locul fostei festivităţi se instală o atmosferă largă de pustietate ce-ar fi zdrobit orice speranţe. S-ar fi zis că din straturi înal- te, necunoscute, se transmiteau atenţionări, avertismente. Când lucrurile se mai liniştiră, în piaţă nu mai era chiar nimeni, decât o femeie scundă, umilă, inofensivă, parcă obo- sită de parcurgerea unui drum ce trebuie să fi fost foarte lung... ”Ce-i cu ţărănuca asta, de unde-a apărut aici, între noi...?” s-ar fi întrebat mai marii aşezării, dacă ar mai fi fost acolo... Iar ea, parcă bătută-n cuie, stă aşa, ca


o statuie, în târgul acela dintr-o dată pustiit. Stăpână a caselor, străzilor, pomilor ce se văd până departe. E ud peste tot, masa la care petrecuseră invitaţii e de-acum mai urâtă decât gurile unor mistreţi fără dinţi. Până la urmă, învinsă de acest spectacol, o va lua înapoi, înspre casă, căci are una, dar e tare departe. Va merge iarăşi pe jos, căci o altă posibilitate nu există. Cu chiu, cu vai, va a- junge acolo pe la sfârşitul toamnei. Şi ce-o să găsească...? Un frig instalat printre mo- bile, câteva uşi lăsate deschise, o noptieră răs- turnată va afla despre tatăl ei, care între timp murise, nu înainte, însă, de-a se chinui înde- lung, prin odăile acelea, care acum sună a gol...


Adriana Weimer


21.00, la “English Pub”, cu îndrăgitul solist şi compozitor lugojean Freddy Stauber, sta- bilit în Germania. Întâlnirea a făcut parte din proiectul muzical „Freddy Stauber & Friends”, iniţiat anii trecuţi, şi s-a derulat în acest an prin prezentarea albumului său Lugoj Blues, CD care a fost conceput ca o autobiografie muzicală în care nostalgia autorului vibrează nostalgic pe corzi de chitară. La realizarea acestui CD au contribuit,


iubitorii muzicii din Lugoj a avut loc joi, 9 august 2012, de la ora


„Freddy Stauber & Friends” O


– o întâlnire de suflet cu iubitorii muzicii din Lugoj – frumoasă întâlnire de suflet cu


alături de cantautorul Freddy Stauber, colegii din Lugoj şi din Germania ai solistului: Marius Balint (pian, orgă), Lucian Avramescu (chi- tară rece, vocal choir), Cezar Costescu (chi- tară acustică, slide guitar),Kosta Katzios (per- cuţie), iar asistent de studio a fost fiica sa, Vanessa Stauber. Realizat online cu o tehnică nouă de în-


registrare, CD-ul Lugoj Blues cuprinde multe amintiri care îl leagă pe Freddy Stauber de Lugoj – oraşul său natal –, de tinereţea petrecută aici; de aceea, recitalul din acest an a cuprins piesele ilustrative: “I keep me- mories in mind”, “Old Iron Bridge” (“Bătrâ-


nul Pod de Fier” – simbol al Lugojului), “All my Zounger Days”, “World Guitar”.


tal unplugged. Avanpremiera evenimentului muzical de la Lugoj a avut loc în cadrul e- misiunii “Ora de vară”, difuzată pe postul TVR 3, iar după recital Freddy Stauber a acordat un interviu revistei lugojene “Banat”.


A Banat, anul IX, nr. 8, 2012


lături de Freddy Stauber, şi în a- cest an cântat fiicele sale, Vane- ssa şi Rebecca, într-un minireci-


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24