


14Banat


de cele constatate, a continuat. Aşadar să închei totuşi această poveste, a spus, trec peste alte amănunte ca să ajung la acel episod cu hidrocentrala, când ni s-a distrus multora dintre noi existenţa. Despre bieţii locuitori de pe Ada-Kaleh ţi-am povestit. Apoi, cu- rând, a venit rândul nostru, al orşovenilor. Vremurile deveniseră de nesuportat. Oamenii renunţau plângând la casele lor, în care au trăit o viaţă, îşi dezgropau morţii din cimitire pentru a-i strămuta aiurea… Păgânii nu cu- noşteau nicio limită în abuzul lor. Eu mi-am depus cerere de repatriere în Grecia, dar m-au tot amânat şi iarăşi m-au amânat, până când am renunţat de bună voie să plec. Îmbătrâ- nisem, în Grecia nu mai aveam pe nimeni, aici, de bine, de rău aveam ceva, o pensioară, o căsuţă, pe o coastă de deal acum, şi o ne- vastă înnebunită după telenovele. Căci pe ea n-am putut-o convinge, în pofida străda- niilor mele, să mă urmeze, te duci, Istrate, treaba ta, îmi zicea mereu când aduceam vorba despre asta, dar eu locul meu nu mi-l las!... Şi ar trebui să-ţi fie ruşine, că i-ai jurat lui tata că aici vei rămâne, cu mine, cât tră- ieşti. Dar ceva mă îndemna să cred, un dră- cuşor cu corniţele roşii, aşa se zicea pe la noi, că numai gândul de a nu-şi mai înţelege telenovelele preferate acolo, în Grecia, o fă- ceau să refuze categoric orice propunere din partea mea. În schimb Avender a şters-o. N-a spus


S


-a oprit puţin să observe dacă nu mi s-a diminuat cumva interesul pentru relatarea lui, apoi, mulţumit


mult, de parcă o perdea de arbori imenşi ar fi crescut fără veste în vecinătatea staţiunii. Peste noi alergau nori zdrenţuiţi, în-


călecându-se la diferite înălţimi, când negri, când albi, lăsând pe alocuri să se întrevadă pete de cer cu marginile orbitor luminate. Apoi începuseră să zboare prin văzduh mici crengi, fragmente de panouri publicitare şi obiecte de camping. Să plecăm, spusesem, cu siguranţă soţia


dumneavoastră s-a adăpostit pe undeva. Nu, nu, îmi răspunsese Cucaras, profi-


tând de altă scurtă acalmie, acum nu mai are niciun un rost, n-ai decât să pleci dacă vrei, eu mă văd silit s-o aştept. Ori poate vrei să afli tocmai ce te-ar putea interesa mai mult?... Mă privise insidios, cu privirea celui ce ştia el unde să pună degetul pe rană.


S


nimănui nimic şi şi-a luat de unul singur lu- mea în cap. A lăsat totul şi pe nevastă-sa în- sărcinată cu al doilea copil şi dus a fost. Îi mergea şi lui greu, din armată îl dăduseră afară, lucra pe unde apuca, pe şantiere, la munca de jos, cum se zicea pe-atunci, aşa că, venindu-i lui bine, a trecut Dunărea şi s-a făcut nevăzut. O vreme nu s-a ştiut nimic de el, apoi a început să trimită câte de toate, pachete şi bani, din Austria, unde se stabilise, căci avea pe-acolo ceva rude mai îndepărtate, încât mai muncind şi ea pe apucate, nevastă- sa o scotea aici cumva la capăt. Rămăsese aceeaşi femeie mândră, suportând cu totală demnitate greutăţile vieţii. Copiii îi erau îngri- jiţi, mereu ca scoşi din cutie, îi ducea aproape zilnic la plimbare, tot în doliu, tot în doliu, doamnă Avender, o întrebasem odată, da, mi-a răspuns, că mi-a murit şi tata între timp.


alta, asta până nu s-a mutat la Lugoj, lângă frate-său, că numai pe el îl mai avea pe lume. Ajunsese ceva mahăr după război, tată-său, ne edificase în continuare Georgeasca, dar niciodată fiică-sa nu-i ceruse ajutorul, nici măcar atunci când, după o perioadă de în- gheţ, relaţiile cu sârbii s-au îmbunătăţit. Se apropiaseră cele două femei, rămase singure, vecine fiind, se mai ajutau una pe alta, iar după ce a început să trimită Avender tot felul de lucruri, Anica îi mai vindea şi ea pe sub mână câte ceva, primind o parte din profit la bună înţelegere cu prietena ei. Asta până a nu pleca la Lugoj, unde s-a făcut profe- soară de rusă, cum ţi-am mai spus. Mai rău a fost când cu strămutarea, căci


L


uptase alături de Tito tatăl ei, a- flasem de la Georgeasca, ea, mai ales, ne ţinea la curent cu una, cu


buie că s-a dovedit a fi o Medee până la ca- păt!... Eram sigur că pentru gestul său, o astfel de femeie n-ar fi îngăduit ca soţul in- fidel să scape nepedepsit. După ce sacrifi- case totul pentru el, răzbunarea ei trebuia să fie pe măsură. Nu cumva urmarea a fost, îi dădusem


După raţionamentul meu, individa tre-


imţisem atunci nevoia să-i de- monstrez că pot anticipa deznodă- mântul întâmplării.


Petru Solonaru


literară Poeţi români, de Aureliu Goci; este autorul ,,Zamolxeion’’-ului; a primit Premiul ,,Paracelsius’’ al revistei “Contact-Internaţional”, pe 2011; a tradus din: Stephane Mallarmé şi Omar Khayyam; este promotorul unor ,,portrete de poet’’ ca: S. Mallarmé, Omar Kha- yyam, Paul Valéry; a colaborat la revistele: “Steaua”, “Convorbiri literare”, “Luceafărul”, “Familia”, “Însemnări ieşene”, “Euforion”, “Contact-Internaţional”, “Orizont”, “Poezia”, “Revista Nouă”, “Vitralii”, “Revista de Sud”, “Literatorul”, “Bucureştiul literar şi artistic”, “Spaţii culturale” etc.; hermeneutice la: Ion Barbu, Camil Petrescu şi Omar Khayyam.


Cortina


Adevărul legii, cale dintr-a fi, curge osialic drept un punct pe i, eon lângă eon viu a repeta. A nu şti e vorba, nevorbind e-a şti...


cu oarecare iritare în glas răspunsul, încer- când să acopăr şuieratul vântului şi plescăitul tot mai intens al valurilor, că individa şi-a u- cis copiii pentru a se răzbuna pe soţ?... Nici vorbă, protestase grăbit, cu voce


gâtuită Cucaras. Nu, nu! Gurile rele spun asta. Îmi aruncase o privire aproape duşmă- noasă, de supărare ochii păreau să i se fi a- lungit sub sprâncenele stufoase. Nu i-a ucis ea, continuase, respirând anevoie. S-a prăbu- şit o boltă de pivniţă peste ei. Că le dărâma- seră nemernicii casa şi doar în pivniţă le ră- măsese loc de adăpost. Simţeam întreaga popicărie zguduin-


Preoţi ai tetradei după mistic fald prin atlanta limbă’n table de smarald au topit tăcerea. O avem citi numai dacă zeul întru-ne-i scafald.


Punte peste umbră şi lucire, crug, ne-a făcut ca roata’n formele ce fug toate înde unul, noimei înadins, ciclului să pară pururi prădăşug.


Dar, plecând spre ţărmul de adânc eter dintr-o fire’n alta, chiar de-acestea pier devenirii morţii, viaţa vom urca. Scăpătând cortina’n dedesubt mister...


Taci!...


du-se în spatele meu. Aveam presentimentul că în scurtă vreme va fi făcută una cu pă- mântul. Pe mare începuseră să se ridice va- luri ca nişte cocoaşe imense, de parcă sute de cetacee ar fi ieşit, ca la un semn, la supra- faţa apei. Prora în vânt, prora în vânt!... începuse


să strige cu un fel de stranie veselie Cucaras. Era cu capul gol, căci şepcuţa din paie de orez îi dispăruse de mult. Dumnezeule, îmi spusesem îngrozit,


urăşti! îmi spusese cu alura celui ce ştie to- tul, a celui care e edificat în orice privinţă. Iar ea, află de la mine, a continuat să trăiască printre dărâmături, până în preziua inundării fostului oraş. Trăia laolaltă cu câinii rămaşi fără stă-


ăsta e lovit cu leuca! Dădusem să mă întorc pe călcâie, gata s-o iau din loc, când îi sim- ţisem mâna prinzându-mă zdravăn. O urăşti, de aceea crezi asta fiindcă o


Naşterile’n hume a deşert apar. Şi’nţeleptul moare ca cel tâmp, zadar... Cu durere-i plină cana vieţii... Smalţ de iluzii poartă întrupatu-i var...


Bocetul îşi are’n veselii izvor... Toate-s vremii strâmte, deşi mari se vor, necăzând adaos şi nimic scăzut. Ce-a fost, este, fi-va... prag fără zăvor.


Funia speranţei sub nevoi s-a frânt plină de obidă, goană după vânt... N-o îndreaptă nime când aproape, sus umblă pe sub soare ignic legământ.


De folos cuvântul sta-va să-l desfaci, însă doar misteru-i cel mai bun tălmaci. Nu deschide gura, stăruie’n adânc... Temerii de Unul dă urmare: – Taci!...


casa pe numele lui Avender fiind, moştenită de la părinţi, au naţionalizat-o nemernicii ăia imediat după plecarea lui. Că aşa era pe a- tunci, dacă o ştergeai peste graniţă, te şter- geai pe bot de tot ce lăsai în urma ta. Degea- ba a bătut biata femeie la porţile ălora, să n-o lase cu copiii fără acoperiş deasupra capului, că n-au nicio datorie faţă de ea, i-au zis, ca- sa aparţinea statului, ce atâta tura-vura, abia aveau ce oferi oamenilor muncii, nicidecum nu se simţeau obligaţi faţă de odraslele ex- ploatatorilor şi trădătorilor de ţară. Unii i-au făcut propuneri indecente, ademenind-o cu vagi promisiuni, alţii o luau în derâdere şi o trimiteau să-i dea Tito casă, dacă voia. Şi tocmai când lucrurile se complicaseră în- tr-atât, încât nu păreau să-şi afle o soluţie, a picat ca din senin, ca un deus ex machina, Avender, deja cetăţean austriac. Curat ex ma- china, căci descinsese dintr-o maşină ulti- mul tip. Venise să rezolve toate problemele, zicea că-i dă bani neveste-si să-şi cumpere şi ea o căsuţă modestă sau un apartament, din cele ce se construiau, că bani pentru ceva mai acătării nu avea. Dar o făcea în schimbul unui lucru: semnătura ei, fără con- diţii şi alte pretenţii, pe actul de divorţ.


pe cei mai îndărătnici vilegiaturişti spre a- dăpost. Nu doar zarea dinspre apus, ci şi a- ceea dinspre nord se întunecaseră atât de


A


însoţită şi ea de un nor dens de praf, măturase plaja, alungând şi


doua pală puternică de vânt,


pân, care urlau sinistru, noapte de noapte, printre grămezile de moloz şi beciurile fos- telor clădiri. Era văzută căutând prin gunoaie şi hrănind câinii ca pe proprii ei copii… Cu forţa au scos-o de-acolo, fiindcă nu părea să aibă de gând să se ferească din calea a- pelor crescânde. Se zbătea şi urla cu voce groasă de câine. Mai mulţi ani a stat după aceea închisă într-un ospiciu!... Apoi, elibe- rată de acolo, întâmplarea a făcut că l-a în- tâlnit, prin intermediul ei, pe fratele Anicăi, tocmai rămas văduv…. Atunci când lemnăria popicăriei înce-


puse să se dezmembreze, frânturi din ea lu- ând calea largului mării, când asupra noastră căzuse brusc un soi de întuneric sfâşiat de fulgere, aproape tot atât de dese ca primele picături de ploaie, se auzise o voce întrecân- du-se cu vuietul stihiei: Istrate, unde mama dracului eşti, Istrate?!... În lungul plajei pustii, cu nisipul răscolit, ţinându-şi cu am- bele mâini veştmintele ce păreau că se rup de pe ea dintr-o clipă în alta, venea o namilă de femeie. Venea călcând greu, adevărată stâncă imposibil de clintit, oricât efort ar fi depus natura dezlănţuită. Părea statuia în- sufleţită a mumei primordiale înseşi.


şchiopătând în calea ei, încât, în pofida tu- turor celor întâmplate îmi venise să râd. Satir bătrân!... îmi amintisem de vorbele sale. Un alt nor de praf, învârtejindu-se, mi-i


L


olita, îmi eliberase braţul din strân- soare Cucaras. Lolita! Lolita mea! Aici sunt. Vin, mamă, vin! Fugise


ascunsese pe cei doi câteva clipe privirilor. Când se dusese după celelalte, amestecându- se cu apele negre ca păcura, mereu mai răs- colite ale mării, zadarnic încercasem să-i mai văd în jocul fulgerelor bezmetice. Înain- tea ochilor mei plaja era cu desăvârşire pustie.


* Fragment din volumul A opta treaptă, în pregătire


Nicolae Nicoară Horia


Marie...


M-am întrebat adeseori în gând, Atunci, în Ziua Adormirii tale, Când aerul se auzea plângând, Din Somn nu a fost nimeni să te scoale?


Şi astăzi întrebarea se destramă Ca aburul din miezul pâinii frânt, Cum stau lângă tăcerea ta de Mamă – Deşteaptă-te, Marie, din cuvânt!


Tu iartă-mi, dar, suspinul efemer Din inima de dragoste preaplină, Ştiu, trupul tău s-a înălţat la cer, Născător de-a pururi de lumină.


Cum putea să plece fără el Sufletul, cel fără de prihană? Acum, aici, pentru Jertfitul Miel Curg lacrimile tale din icoană...


Rostindu-i numele şi e de-ajuns, Mi se umple versul meu de bine, Ave Marie! Dumnezeu şi-a pus Toată veşnicia Lui în tine!...


Ce eşti pentru mine?


– Ce eşti pentru mine, Doamne, zămintind cărnii-mi obidire-alături de alint? Indecis în toate m-ai lăsat pustiu din carafa goală adevăr sorbind.


Urmă-a unei urme beznei de-a rămas să închege drumul aşezat prin ceas, viaţa-mi, o căţuie doar s-afume prav, juruinţă vană,’ în fatum m-a distras.


Cântec a sminteală din puţinul – mult, hăituind întocmai un pariu s-ascult între izbăvire şi damnatul vis, mă trecu decindei sub răzor ocult.


Însă-amândurora ursitori voraci ne-au undit mii ceruri mire de copaci... …-Şi privind într’nse a vedea nimic, proslăvit eu mie-mi, tu, ce-ai să mai faci?...


Egipet


– Iată că din Sais, ţara arsă Kem, gnostica mireasă, mie-mi tâmplă,-o chem!... Între lut şi spirit Psiche, zâmbet pur, nu mai mult o pradă glodului -golem,


drum alchimizează cu de stele praf şi-mi aşează’n minte-absurdul epitaf: ,,Totu-i gol în cercul unde golu-i tot dus spre nimicie de un alb seraf.’’


Cride-s rânduite cu măsură’n har celui număr parte chiar dacă nu par, când, peste sahară cicerone, – un vânt, trece ca uitare-al soarelui arcar...


– Ce mai am a face?... Nilul curge-a gând spre edenizarea omului tăcând... Egipteana carte cere vieţii preţ. Se ascunde clipa-mi... –Unde, cui şi când?...


Eugen Evu


Evuanghelia Profania


Adevăr ştiu învinşii revin Ei răzbună ceea ce a îngropat Groapa comună a metafizizicii. Eul primordiei e mai tare ca Moartea. Repetitivă cunoaşterea Prin aceea că spaţiul–timp mişcarea Sunt circulare într-Unul. Ore – Hore – Ornice Zodii rezonante ne sunt Precum în Sistem, aşa şi în om. Niels Bohr a-nţeles, Einstein nu. Nu este masculin, Da femininul.


Epifania


Drum sburat ca gând de zeu Dimensiune eul meu.


Între Hubble-n jos şi-n sus Poezie – ochi compus Sanctuar pe umeri dus. Instabila-mi devenire Înstre Sine şi trezire. În orânda ordinii Primordia datinii Memorie freatică Heraclito – eleatică. Diafan naiv prezent Din arheus inocent. Drum sburat ca gând de zeu Dimensiune eul meu.


Axis mundi ars poetica


Euristică rebelă a-nghiţit rana ca perlă... Sus de vis mă ceartă-o mierlă.


Banat, anul IX, nr. 8, 2012


ţul Timiş, la 20 iunie 1950; a absolvit Facultatea de Economie Politică, ASE, în 1973; activitatea literară: a debutat cu poezie în ,,Suplimentul literar-artistic” al ,,Scânteii tineretului”, din iunie 1984; volume publicate: ÎN (poezie), Editura Semne, Bucureşti, 2008; OR (poezie), Editura Semne, Bucureşti, 2009; TETRAION (poezie), Editura Nelinişti metafizice, Con- stanţa, 2010; e cuprins în Antologia Sonetului Românesc (Edi- tura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti 2007 şi 2009, îngrijită de Radu Cârneci) şi în în volumul de istorie şi critică


Petru Solonaru s-a născut în comuna Iohanisfeld, jude-


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24