10Banat Vasile Pistolea


rătăţii. Primul caiet. Anunţată în opera ante- rioară (Tentaţia risipirii) şi considerată „ro- manul vieţii”, cartea abordează experienţe decisive ale existenţei umane: singurătatea, iubirea, moartea. Raport asupra singurătăţii este un ro-


Un roman despre singurătate, dragoste şi moarte L


a editura Polirom din Iaşi a apărut, în 2009, romanul lui Augustin Bu- zura intitulatRaport asupra singu-


student la mai multe facultăţi (Conservator, Politehnică, Medicină), cu numele adevărat Sever Moraru, el avea la activ mai multe iu- biri eşuate, care l-au determinat să îmbrace haina monahală. Călugărul reprezintă prima dragoste împlinită a Marei, pe care, din păca- te, după o săptămână a părăsit-o. A doua naraţiune de dragoste, cu un fi-


man confesiv, cu pronunţate accente autobi- ografice, construit pe tehnica inserţiei sau a povestirii în ramă. Acesteia i se adaugă teh- nica anvelopei, a acumulării de episoade, uti- lizată şi în romanele anterioare, cu alternarea planurilor naraţiunii (prezent/rememorare) şi cu procedeele introspecţiei şi retrospecţiei. În acest sens, romanul cuprinde mai multe naraţiuni de dragoste, inserate în rama nara- ţiunii principale, remarcabile prin claritatea şi febrilitatea stilului. Ele sunt proiectate pe fundalul unor dramatice evenimente sociale şi istorice („nebunia istoriei”) prin care a tre- cut ţara noastră. Aria sau plaja lor de cuprin- dere este destul de întinsă: de la al Doilea Război Mondial până la realităţile României contemporane. Adesea cutremurătoare prin deznodământ, ele sunt înţesate cu inserţii din operele unor celebri scriitori, filosofi sau întemeietori de religii, care pecetluiesc des- tinul personajelor şi adesea îl generalizează. Liantul acestor istorisiri îl asigură personajul rezoner, Cassian Robert, alter ego al auto- rului. De profesie medic psihiatru, ajuns la vârsta senectuţii, Cassian Robert îşi părăseş- te familia şi se retrage în munţi, la o cabană construită în tinereţe, în vecinătatea unei Staţii Meteorologice. În perioada îndelungatei sale absenţe, cabana a fost lăsată în grija meteo- rologului Gheorghe Toma şi a fiicei sale Mara. Medicul, devenit personaj narator, re-


nal tulburător, este a socrului său Darius Pop, pictor de biserici şi alter ego al prozato- rului. Istorisirea este proiectată pe fundalul dramatic al unor evenimente istorice: dictatul de la Viena (1940), prin care nordul Transil- vaniei a fost cedat Ungariei, şi al Doilea Răz- boi Mondial.


curge la această izolare alpină pentru a se e- libera de obsesii (singurătate, durere, spai- mă, umilinţă, eşecuri etc.), de nelinişti (trăise într-o lume falsă, alienată la toate nivelurile şi structurile sociale, care l-a obligat mereu „să fure” linişte, dragoste, hrană, dreptul de a munci etc.) şi pentru a găsi un răspuns la marile întrebări existenţiale (scopul şi sensul vieţii, efemeritatea lumii şi a faptelor umane în contrast cu eternitatea Universului şi a morţii, cu „enigmele” ei etc.). Această dorin- ţă acută de eliberare din stările anxioase mar- chează şi existenţa personajelor purtătoare de voce ale prozatorului. Deviza lui de viaţă avea caracter aforistic


(„Fiecare trebuie să-şi poarte propriul război cu viaţa. Totul e să fii conştient de asta şi să încerci să laşi o urmă cât mai durabilă în drumul tău spre moarte”), ca şi principiul etic al eroilor cărţii: „Toate trebuie întâmpina- te cu demnitate, şi cele bune, ca şi cele rele, până şi moartea, care îţi mijloceşte întâlnirea cu Creatorul.” Aici, în singurătatea munţilor, el scrie precipitat despre un şir de destine umane ratate, care se intersectează cu re- trospecţii din viaţa sa şi cu inserţii din pre- zentul vieţii de la cabană. O primă idilă se petrece între erou şi


părinţii lui Darius, din Ardeal. Părinţii miresei au lipsit, fiindu-le frică să treacă frontiera din România în Transilvania. Ella a reuşit să ia legătura cu ei prin intermediul Consula- tului român din Cluj, şi au fixat o întâlnire la Turda, unde trebuia să ajungă şi Darius, prin intermediul unei filiere clandestine de ghizi din Banat (Făget). Dar la frontieră a fost prins şi întemniţat în lagărul de transfugi de la Someşeni. Aici a fost anchetat şi supus la torturi insuportabile, fiind învinuit că este comunist şi spion român. Din lagăr a fost eliberat, s-a întors acasă şi, după o noapte de iubire epuizantă cu Ella, a fost încorporat şi trimis pe frontul războiului, în Ucraina, unde primeşte trei scrisori de la Ella. Aceasta îi mărturiseşte, printre altele, că şi-a reluat meseria de medic, încercând să facă faţă greutăţilor războiului. Este rănit într-o explo- zie şi se hotărăşte să dezerteze. Terorizat de foame şi de spaima morţii, reuşeşte, cu aju- torul unui tren de marfa, să ajungă la o stână, în Bucovina, unde ciobanul l-a hrănit şi l-a pus la curent cu mersul războiului. După o altă escapadă dramatică, ajunge acasă şi se ascunde în debara, de unde asistă la o scenă pătimaşă de dragoste între soţie şi un căpitan de contrainformaţii din armata maghiară. Cuprins de sentimentul unei pierderi


D


ce comunismul s-a înrădăcinat în ţară, au plecat definitiv din România. Dacă Darius ar fi ţinut legătura cu ei,


ar fi rămas, probabil, moştenitorul unei mari averi şi ar fi restabilit relaţia cu Ella. În final, eroul invocă Providenţa divină, întrebând de ce l-a pedepsit cu atâta singurătate. „Po- vestea” relatată de prozator este mult mai emoţionantă. Ea reprezintă cea mai tulbu- rătoare secvenţă a romanului şi de aceea ne- am permis s-o rezumăm în întregime. Naraţiunea aminteşte de un celebru ro-


arius se căsătoreşte cu Madeleine (Ella), care moşteneşte o avere uriaşă. La nuntă participă numai


man al lui Camil Petrescu (Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război) nu nu- mai prin tematică (drama iubirii prezentată pe fundalul războiului) şi numele personajului feminin (Ella), ci şi prin profunzimea analizei psihologice. Un regizor talentat ar putea-o transpune pe ecran. Scenariul, creionat deja în articulaţiile lui de bază, are toate „ingredi- entele” necesare unui film de succes.


personajul narator, la o sindrofie în familie, când „timpul a dispărut şi toate se petreceau într-o secundă dilatată la maximum”. De atunci 1-a urmărit mereu frica de boli, decre- pitudine, paralizii şi, mai ales, faptul că nu-şi găseşte rostul într-o lume care nu-i a lui şi care îl sperie. Acest „atac de panică” este şi un pretext epic prin care prozatorul trece şi se opreşte la povestea de dragoste a Claudiei, soţia fiului său Dan. Naraţiunea este proiec- tată pe fundalul social al lumii interlope, cu racilele ei: comerţul cu droguri, proxenetis- mul, prostituţia etc. Istorisirea lasă un gust amar cititorului,


O


a romanului, este relatarea întâl- nirii cu moartea prin care a trecut


altă secvenţă, foarte interesantă


ca şi povestea Ellei. Şirul acestor „felii de viaţă” („tranches


ireparabile, ajunge totuşi acasă, unde, după ce părinţii i-au deschis, descoperă că avea o fetiţă de un an şi jumătate pe care o chema Daria şi că soţia sa era angajată ca medic în lagărul de la Someşeni. Este adăpostit de un văr al tatălui său la o cabană, în pădure, unde se ascundea ziua, iar noaptea se întorcea a- casă. Aici a stat din primăvară până în toam- nă, când războiul s-a terminat. Întors acasă, tatăl nu-1 avertizase că


Teodora, soţia meteorologului Gheorghe To- ma, care îngrijea de Staţie şi de animalele domestice aferente. Este o dragoste mereu amânată şi neîmplinită, căci Teodora a murit pe neaşteptate, în urma unei încercări nereu- şite de avort. Toma l-a rugat să-i ia fiica co- pil de suflet şi să-i găsească un rost în viaţă. Mara este fiinţa de care se leagă cu toate simţurile şi care, la fel, are revelaţia zădărni- ciilor vieţii. Ea îi propune să escaladeze îm- preună muntele „Marginea Vieţii” (nume sim- bolic şi oracular) unde, după război, în pe- rioada colectivizării, s-au purtat lupte grele între refugiaţii în munţi şi securitatea care-i urmărea. Pentru medic aceasta reprezenta ultima ascensiune de depăşire a limitelor organismului. Nu vor ajunge să escaladeze muntele, dar rămân personajele la care se raportează mereu prezentul narativ al roma- nului, intersectat de naraţiunile amintite. Prima poveste de dragoste împlinită se


derulează între Mara şi călugărul Serafim, care a fost adus la Staţia Meteorologică de tatăl său, Gheorghe Toma, la slujba de înmor- mântare a mamei. Din confesiunea acestuia către Mara rezultă că este „un ratat”. Fost


Ella sosise mai devreme să-şi vadă fetiţa, astfel că întâlnirea lor memorabilă a fost o surpriză totală, desfăşurată într-o tensiune insuportabilă. Urmează „spovedania” Ellei, care îi mărturiseşte că, neavând niciun semn de viaţă din partea lui, s-a aruncat în braţele ofiţerului maghiar de frică şi de spaima la- gărului, căci avea sânge evreiesc, iar tatăl său le-a dat ajutor comuniştilor. I-a povestit îngrozită despre metodele de tortură şi lagă- rele infernale în care îi ţineau provizoriu pe evreii ce urmau să fie trimişi la Auschwitz. Au plecat apoi împreună spre locuinţa din oraş, unde mărturisirile Ellei au continuat, au luat cina şi, după ce s-au săturat de plâns, s-au culcat împreună. Ziua următoare, Darius a plecat acasă,


de vie”, cum ar spune Flaubert) este urmat de „povestea” tragică a unei familii de medici (Andrei şi Dana), foşti colegi de facultate ai naratorului. Relatarea este proiectată pe un alt fundal istoric: lupta partizanilor din munţi împotriva instalării puterii comuniste şi a co- lectivizării forţate a satelor. În „nebunia” co- lectivizării, Andrei ucide pe secretarul de par- tid raional şi fuge în munţi, unde este foarte grav rănit de forţele opresive. Este operat şi salvat de dr. Cassian Robert, adus în spital şi, la ieşire, arestat, împreună cu Dana. Ambii au fost condamnaţi pentru uneltire împotriva orânduirii sociale: Dana la 5 ani, iar Andrei la 12 ani de muncă silnică. S-a eliberat în 1964, împreună cu toţi deţinuţii politici şi, la scurtă vreme, a trecut Dunărea în Iugoslavia, stabi- lindu-se în Austria. După doi ani 1-a urmat şi Dana. A revenit în ţară,după Revoluţie, cu puţin timp înainte de moartea Danei. Zeii tutelari ai acestor existenţe drama-


însoţească la o întâlnire cu „crema ţării”: un viitor candidat la preşedinţie, ce poartă un nume sugestiv, Matei Goarnă, şi cu un viitor ministru al Economiei sau al Finanţelor, Savu Boulescu. Aceştia sunt însoţiţi de odraslele lor şi de alţi profitori ai regimului democrat, instalat după Revoluţie. Participanţii asistă la un film, derulat pe un ecran imens, cu trecutul lui Goarnă (de când a fost pionier până la împuşcarea lui Ceauşescu) şi termi- nat cu efigia aurită a candidatului, deasupra României tricolore, urmată de Imnul Europei. Invitaţii asistă apoi la scene dezagreabile, cu „eroi” purtând aceleaşi nume hazlii (Ghika- Şorecani, Puricei etc.) şi afişând atitudini cameleonice. Întreaga reuniune se transfor- mă astfel într-o comedie bufă, cu personaje caricaturale („nulităţi morale”), dominate de instincte, între care prevalează dorinţa de mărire şi de înavuţire. Ambele mascarade sunt puse în antiteză


A


în finalul romanului, când fiul său Dan şi soţia Claudia îl invită să-i


doua „mascaradă” este conturată


că Tovarăşul a fost mulţumit de vizită. Do- minant era doar sentimentul de vinovăţie că hidrocentrala nu se va mai construi.


cu visul, lupta şi sacrificiul partizanilor pentru a sublinia discrepanţa enormă dintre ceea ce s-a dorit şi ce s-a înfăptuit. În acest sens, referinţele la realităţile României contempo- rane sunt descalificante: „Şi ce mi-a oferit viitorul în care crezusem nebuneşte? Murdă- rie materială şi spirituală şi o ţară condusă de pigmei în care nu-mi găsesc niciun rost. Libertatea a devenit aliatul cel mai preţios al mincinoşilor, hoţilor şi impostorilor. Oamenii de valoare, cei care înseamnă ceva, trăiesc singuri, impostorii în cârd, în haită... O lume asasină, dominată de haite de primitivi, care se rostogolesc peste tine, îţi intră în minte, în felul de a fi, sub pătură, în baie şi în cele mai ascunse adâncimi ale sufletului, te obligă să fii ca ea, iar dacă nu poţi, nu eşti în stare, te distruge.” Peste toată această lume pestriţă, de in-


la ţară, cu promisiunea că se va întoarce peste două zile şi că vor căuta împreună un drum spre a-şi relua viaţa de familie. Dar, la întoarcere, îl aştepta o scrisoare tulburătoare în care Ella îşi făcea „mea culpa”, cu spe- ranţa că se vor regăsi în iubirea lor totală, căci, „dincolo de lovituri, dragostea înseam- nă şi iertare”. Scrisoarea a reprezentat o lo- vitură „mortală” pentru Darius care, simţind durerea singurătăţii, îşi dădea seama cât de mult o iubea. Peste doi ani, Darius primeşte o altă


tice sunt Eros şi Thanatos (nevoia de iubire şi frica de moarte).Ele se pot salva doar prin împlinirea în dragoste, împlinire esenţială a vieţii, dar mediul social în care evoluează este potrivnic, ostil. Pe acelaşi fundal istoric, de frământări şi suspiciuni ale vieţii, sunt relatate alte fapte şi întâmplări în care rezo- nerul preia vocea şi destinul mai multor per- sonaje. Ele sunt intersectate mereu cu reflec- ţii ale naratorului din singurătatea vieţii de la cabană, pigmentată, la rândul ei, cu povestea de dragoste dintre medicul narator şi Mara, fiica Teodorei. Tensiunea colectivă atinge însă punctul


scrisoare din Paraguay în care îi spunea că Marton, ofiţerul maghiar, a părăsit-o, iar ea s-a călugărit într-o mănăstire romano-cato- lică, de unde dorea să plece, dacă Darius i-ar fi dat un semn de viaţă. Lui Darius însă i-a rămas doar chipul Ellei, îngheţat pe planşele sale, iar pe Daria a convins-o că mama ei a murit. Socrii lui s-au depărtat de ei, iar, după


culminant odată cu anunţarea vizitei de lucru pe care conducătorul ţării (tovarăşul Nicolae Ceauşescu) o face în ţinutul muntos al Pădu- renilor, urmată de o partidă de vânătoare. Scopul vizitei: Tovarăşul vroia să se convin- gă dacă se poate construi o hidrocentrală pe pârâul comunei. Prozatorul prezintă în detaliu şi cu accente ironice întreaga „masca- radă” a vizitei: mobilizarea tuturor factorilor răspunzători (activişti de partid, miliţie, secu- ritate, primărie, şcoală, dispensar etc.), pre- cizarea sarcinilor şi a activităţilor ce urmau a fi întreprinse pentru modificarea realităţii şi transformarea ei într-un fel de „eden” te- restru, cu tot felul de construcţii şi amenajări, animale de rasă, păsări şi alte „bunătăţi”, o parodie utopică a Paradisului celest. Vână- toarea a devenit şi ea o „comedie”, cu diverşi „cetăţeni turmentaţi”, astfel că nu se ştia da-


divizi grobieni şi destine eşuate, se revarsă, ca un lamento tragic, şuvoiul de nelinişti, obsesii şi întrebări existenţiale ale naratorului, devenit „cerşetor la poarta eternităţii”. Dacă în romanele anterioare, eroii prozatorului se luptau cu „bolile” societăţii totalitare, care le depersonalizau existenţa, aici rezonerul îşi îndreaptă investigaţia spre propriul eu pentru a-şi clarifica sensurile vieţii şi rosturile lumii şi pentru a-i releva una din valorile ei durabile – dragostea. Constantă rămâne doar lucidi- tatea cu care îşi scrutează conştiinţa. În a- cest sens, el are revelaţia că duşmanul său înverşunat nu este moartea, căci trăise expe- rienţa ei, ci spaima, frica de ea. I-a mai rămas doar curiozitatea: ce va fi dincolo, în lumea umbrelor, peste care ea domneşte. Şi spe- ranţa că va descoperi, prin moarte, ceea ce n-a reuşit să descopere în viaţă. A găsit şi un antidot împotriva morţii: scrisul. Scrie mereu pentru a se elibera de singurătate, de obsesii şi nelinişti, dar mai ales pentru a crea o stavilă, un zid între el şi moarte. „Călăul” tuturor frământărilor şi căutărilor vieţii rămâ- ne doar Timpul. Liantul dintre singurătate şi moarte îl reprezintă iubirea, cu toate corola- rele ei. Romanul constituie şi un elogiu adus iubirii. După Marin Preda (Cel mai iubit din-


tre pământeni), Augustin Buzura este al doi- lea prozator român care valorifică exemplar capitolul 13, Iubirea,din Epistola 1 către Co- rinteni a Sf. Apostol Pavel. Romancierul ve- de iubirea ca principiu catalizator al lumii şi al vieţii şi, deopotrivă, ca forma cea mai înaltă de împlinire umană, „un fel de capăt al dru- mului şi ţinta tuturor căutărilor”.


îl situează pe Augustin Buzura în faimoasa familie a analiştilor români: Camil Petrescu, Mircea Eliade, Anton Holban, Mihail Sebas- tian etc. De altfel, cum am mai spus şi în al- tă parte, rezonerii lui şi-ar putea pune întrea- ga existenţă sub semnul aserţiunii emblema- tice rostite de un celebru personaj camilpe- trescian: „Câtă luciditate, atâta dramă!”.


P Banat, anul IX, nr. 8, 2012


rin profunzimea analizei meandre- lor sufletului uman, Raport asu- pra singurătăţii este romanul care


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24