


Banat 15


gîşte frumos le jupuiră, fripte, feăle-au mîncat [...]. Că pîinea de la Lugoj la noi să aducea [...] care şi gheneralitătu, care prin exprese pîni albe de la Logoj aşteptînd, nici ţvibah pe masă n-avea [...] (soldaţii) dimineaţa 1 saitlic de răchie bună; la prînzi carne uscată, şoncă, slănină varză acră, orizi, gherşel, păsui, mazăre, cînd una, cînd alta, şi coh-mel pentru zupă şi o holbă de vin; (în vre- muri excepţionale) căruia plăcîndu-i puii de urs, maioru nostru Maovaţ di peste Dunăre mici îi aducea [...], fiindcă căpătasem un crac de cămilăşi de bivol turcesc, i-am hrănit [...] şi să ospăta bou mare, berbeci, vin răchiu, visiti, găini, unt, pîini [...] focul făcînd, boul întreg, înluntru o oae cususă, în frigare îl trasără, bine-i înţăpar [...] la un ospăţi chiemat [...] la un criz-cnedel ne chiemă, carele, mai greu de o oca fu fiert [...] (când este bolnav) zupă de vin cu zămişcă [...] nu putui mînca urzici [...] la prînzi peăşte bun, păstăvi, puică [...] cîtea prune uscate să fiarbă [...] mălai [...] (dar în vremuri mai bune) linte, mazăre slăită, pasulă, varză acră [...] şi vin la masă aducând[...] pre fereastră nişte jumătăţi de limoni tăiate uscate, şi cu saft aflai [...] peşti mari, mici, puică, lipani, pastrăvi [...] plăiaşii saci, disagi plini au sărat, păn la Crăciun au mîncat. Eu cumpărasăm pentru post un sac plin de nuci şi un foale cu miiare pentru plăcinte bune, dulci [...]. Colaci, brânză[...], o găină tăind, o ferşi, zeamă îi dădei [...] azimă şi mălai cu brînză [...], peăşte [...], o olcuţă [...] cu căstrăveţi acri [...], mie îmi da făină şi preoteasa mea îi făcea cîte o pîne şi cîte o azimă, că zămişchele de la Logoj să pînjănea au nu ajungeau [...] cărora şi plăcintă cu nuci şi miere trimiteam[...] acum vin bun ausbruch, ca- fea, iar vin, iar cafea [...]. Preoteasa de pi la sălaşă căpătînd lapte, 3 castroane de ciocolade au fert. Oberşter, maior, căpitani cu lingurile au fruştucuit [...]. Grâu, făină, unt, oaă, brînză, sare[...], berbeci, caş [...] încă şi piparca oprea, că face seăte şi oamenii să înbătă…”48


ceva în meniu: “mâncarea celor dintâi (români- lor) constă cel mai adesea dintr-un fel de de po- lenta făcută, la fel ca pâinea, din grâu turcesc (po- rumb) [...] (românii şi sârbii) au mai întotdeauna pâine obişnuită de casă, iar când nu ţin post [...] slănină crudă, afumată în aer liber. Băutura lor este răchia, un lichid fiert din corcoduşe şi prune [...]. Germanii iubesc în schimb mult vinul, din care Banatul produce mari cantităţi [...], (mănân- că) mai ales carne de miel şi de oaie, o bucată de slănină afumată şi uneori lapte [...], în vreme de post fierbe mai ales fasole ori căpăţîni întregi de varză creaţă; cea mai răspândită mâncare es- te o fiertură din făină de porumb cu ulei de in, numită mămăligă (mamalika). Orătăniile sunt me- nite doar vânzării; cu acestea îşi prepară mâncarea germanii din ţară, mai cu seamă militarii şi funcţio- narii civili.”49


J.J. Erhler adaugă şi el


astfel: „(ţiganii) se abţin să mănânce broaşte şi broaşte ţestoase, lucru în care se aseamănă cu românii, sîrbii [...], au aversiune deosebită faţă de clean, biban şi mreană [...] şi de păsările de vânat. Ţiganului îi place cel mai mult carnea de porc, mai ales când e sărată [...], românii [...] mă- nâncă fasolea cu plăcere [...] şi se hrănesc cu pâi- ne, garnituri de legume şi păstăioase. Nuci şi fructe uscate [...], pere, mere, prune [...], le place foarte mult răchia, un fel de vinars fiert din prune [...]. Dacă românii nu ar exagera atât cu băuturile tari… Pâinea lor, numită melai, făcută dintr-un amestec de făină de grâu şi porumb, e preparată foarte prost, fiind coaptă şi mai rău. Mâncările lor obişnuite sunt simple şi se compun mai ales din plante; ele sunt condimentate cu mult ustu- roi şi ceapă dar puţină sare. Salata şi prăjiturile se gătesc cu untură de porc, iar în zilele de post cu ulei de in [...]. Un pahar de vin, bere sau răchie [...], o felie de păine şi o bucată de carne de oaie ori de porc[...], plăcinte subţiri din aluat de făină copt în untură de porc [...]. Românii cresc tot fe- lul de zburătoare: găini, curcani, raţe şi gâşte, dar mănâncă din acestea doar arareori, când au săr- bători din cele mari. Chiar şi cei mai săraci mănân- că de Crăciun un purcel, iar de Paşti un miel şi plăcinte. Românii vând cele mai preţioase păsări de vânat şi cei mai buni peşti pe care îi prind în râuri [...], ei vând totdeauna fără dificultate răchia care le prisoseşte.”50


Francesco Griselini completează


„(românii) cultivă numai atâta porumb, in şi câne- pă, cât le este necesar pentru gospodăria proprie [...], puţin grâu şi rădăcinoase [...], însă multă fa- sole şi foarte mulţi dovleci, cei din urmă fiind daţi porcilor [...], mănâncă de obicei numai vegetale, pe care le condimentează cu foarte mult usturoi şi boia iute (spanischer Pfeffer), hrănindu-se ra- reori cu zburătoare[...], unt, brânză, ouă [...], nuci, prune, mere, pere, piersici, struguri [...], iarna [...] fructe uscate [...], uleiul, deoarece este adus la piaţă în saci din piele de oaie[...], o oală de fasole (Fasolen), un soi anume, fiartă în apă, în care se pun câţiva ardei (Papricken spanischen Pfeffers) [...], postul [...] Semliska (pâine din făină de grâu) [...] nu conţine lapte şi unt [...], fasole, pe care o servesc aproape întotdeauna în oala în care a fost gătită, fără a-şi mai lua grija de a o pune în blide. Cu toţi se aşază în jurul oalei [...], o familie de şase sau opt persoane are nevoie doar de o singură lingură. Părintele casei sau, în lipsa aces- tuia, cel mai vârsnic dintre fraţi are dreptul să ia prima lingură plină, pe care o pune apoi în oală, de unde o scoate următorul [...] mănâncă bucuroşi carne de porc, pe care o preferă, dar şi multă car-


J.K. Steube adaugă în meniu:


ne de miel, deoarece mieii sunt aşa de ieftini în Banat, încât cu 12-16 creiţari poţi cumpăra un miel care are deja coarne lungi de 2-3 ţol [...] vi- nul, laptele, oţetul, fructele [...], brânză, mălai şi răchie (Sprinza, Melai und Raki) [...], (românii) trebuind, de altfel să postească în cea mai mare parte din timp şi, pe de altă parte, ţara având to- tul din abundenţă, este lesne de înţeles că toate cele necesare traiului sunt deosebit de ieftine (el mâncând) [...] supă de vită [...] la amiazi o su- pă, o garnitură de legume şi carne, o friptură cu salată şi o măsură de vin bun, iar seara din nou o măsură de vin şi o supă cu găluşte de carne [...] l-am trimis la brutar [...], pentru a-mi cumpăra prăjituri făcute cu unt [...] în hanul domnului von Kugler, unde i-am oferit românului o sticlă de vin [...], vinul de Buda şi berea austriacă [...], o pereche de sitari [...] pentru un iepure n-am plătit, de obicei, 12, uneori 10 creiţari primind apoi, în timpul iernii adesea 12-14 creiţari pentru blană [...] (în vremuri excepţionale, mâncând la un român) puţină chisăliţă (Kisselitza), un fel de terci sau gă- luşte din mălai de porumb şi trei raci prăjiţi pe cărbuni [...], mi-a oferit din plin vin şi răchie[...], vinul era păstrat într-un burdul de piele [...], am preferat câteva lubeniţe [...].”51


Poftă bună!


torice bisericeşti din Lugoj, Editura Mitropoliei Bana- tului, Timişoara, 1981,, p. 195; 2. Ştefan Lemny, Sensibilitate şi istorie în secolul


Note: 1. Ioan Stratan şi Vasile Muntean, Monumente is-


XVIII românesc, Editura Meridiane, Bucureşti, 1990, p.129; 3. Ioan Stratan şi Vasile Muntean, op. cit., p. 195; 4. Ştefan Lemny, op. cit., p. 129; 5. Ioan Stratan şi Vasile Muntean, op. cit., p. 195; 6. Ibidem; 7. Tobias Schwanger, Evreitatea la Lugoj, Editura


Muntean, Spiritualitate Lugojeană, Editura Mitropo- liei Banatului, Timişoara, 1993, p.15; 10. Francesco Griselini, Încercare de istorie politi-


că şi naturală a Banatului Timişoarei, Editura Facla, Timişoara, 1984, p. 179; 11. J. J. Ehrler, Banatul de la origini până acum


(1774), Editura Facla, Timişoara, 1982, p. 49; 12. J.K. Steube, Nouă ani în Banat (1772-1781),


Editura de Vest, Timişoara, 2008, p. 112; 13. Francesco Griselini, op. cit., p. 176; 14. Ibidem, p. 179; 15. Ibidem, p. 183; 16. Ibidem, p. 174; 17. J.K. Steube, op. cit., p. 104 şi 114; 18. Nicolae Stoica de Haţeg, op. cit., p.226; 19. Ibidem, p. 192; 20. Ibidem, p. 220; 21. Ibidem, p. 241; 22. Ibidem, p. 189; 23. Ibidem, p. 292; 24. Francesco Griselini, op. cit., p. 150; 25. Nicolae Stoica de Haţeg, op. cit., p.226; 26. Nicolae Bocşan, Mihai Duma şi Petru Bona,


Cristian-Paul Mozoru


Pe linia apei, cărări în timp Lăsam trasate spre definirile fiinţei În vreme ce numai ochiul Îşi făurea, sfios, loc Spre marginea cuvântului mut.


***


…Căci Sfânt devine Pământul ce-l păşeşti În fiecare zi În şoapta cuvintelor tăcute Atâtea anotimpuri Până ce mugur de fluture Se va ivi la poarta sacrului născut.


*** Cristian-Paul Mozoru


Dacia Europa Nova, Lugoj , 2001, p. 12; 8. Nicolae Stoica de Haţeg, Cronica Banatului, E-


ditura Academiei R. S. R., Bucureşti, 1969, p.254 şi 301; 9. Victor Lazarescu, Gheorghe Luchinescu şi Vasile


op. cit., p. 35; 27. Nicolae Stoica de Haţeg, op. cit., p.292; 28. Ibidem, p. 267; 29. Ibidem, p. 254; 30. Ibidem, p. 267; 31. Ibidem, p. 267-269; 32. Ibidem, p. 254; 33. Ibidem, p. 198; 34. Ibidem, p. 289; 35. Ibidem, p. 254; 36. Nicolae Iorga, Observaţii şi probleme bănăţe-


ne, Monitorul Oficial şi Imprimeriile Statului, Acade- mia Română, Studii şi cercetări, XL, Bucureşti, 1940, p. 107; 37. J.K. Steube, op. cit., p. 120; 38. Ehrler, J. J. , op. cit., p. 99; 39. Griselini, Francesco, op. cit., p. 184; 40. Nicolae Bocşan, Mihai Duma şi Petru Bona,


nografie, Ed.Marineasa, Timişoara, 1998, p. 254; 42. Nicolae Iorga, op. cit., p. 90; 43. Nicolae Bocşan, Mihai Duma şi Petru Bona,


legătura dintre istorie şi mîncare vezi Montanari, Massimo, Foamea şi abundenţa. O istorie a alimen- taţiei în Europa, Editura Polirom, Iaşi, 2003; vezi Nicolae Stoica de Haţeg, op. cit.; 48. vezi Nicolae Stoica de Haţeg, op. cit.; 49. vezi J. J. Ehrler, op. cit.; 50. vezi Francesco Griselini, op. cit.; 51. vezi J.K. Steube, op. cit.


op. cit., p. 88 şi următoarele; 41. Ioan Munteanu şi Rodica Muntean, Timiş-Mo-


op. cit., p.96; 44. Ibidem, p. 88 şi următoarele 45. J.K. Steube, op. cit., p. 112; 46. Nicolae Stoica de Haţeg, op. cit., p. 190; 47. Pentru o multitudine de perspective privind


totuşi să adune un semnificativ strat de timp deasupra copertelor… aceste pagini, volante la începutul creaţiei lor, reuşesc totuşi încă a păstra originalul şi revenirea la poezie în aceste vremuri ce conţin o puternică tendinţă în a se numi neo-moderniste. Deşi este vor- ba despre un volum de debut, de data aceasta poetic, autorul aflându-se la cea de-a doua carte (fără a include aici şi apariţiile în volume colective), acesta reuşeşte a pătrunde în spa- ţiul liric cu o forţă greu de stăvilit, bagajul ex- presiv-poetic fiind unul complex. Păşind par- că orfeic prin toate categoriile majore ale e- xistenţei, scriitorul Gheorghe Zincescu (îşi) creează un drum sigur spre înaltul poeticii. Neliniştile metafizice sugrumate de puternice întrebări ordonat înşirate de-a lungul volu- mului, reuşesc a da naştere la răspunsuri in- dividuale, autorul lăsând dreptul fiecărui că- lător al acestor pagini de a-şi smulge propriul răspuns, de a-şi smulge singur “dreptul la timp”. Lăsându-se căzut uneori înspre câm- pul stănescian (“Nu scrie cu sânge, prietene al meu”), uneori în universul bacovian (“E iar- nă-n munţii mei din lună”), alteori pare-se că tărâmul încercat e cel eminescian (“Întâ- ia, singura iubire”), originalitatea versului lui Gheorghe Zincescu nu este lăsată neatinsă, autorul reuşind din adâncul firii a scoate la iveală forme expresive demne de remarcat. Plimbându-şi privirea autocritică la fiecare între-rând, scriitura lui Gheorghe Zincescu devine una desăvârşită prin senzualitate, prin dăruirea graiului neglăsuit. Astfel, pentru au- tor, poezia pare a nu fi altceva decât proiecta- rea propriei fiinţe în universul general al ome- nescului. Folosind ca punct de plecare timpul şi, mai ales, viaţa, autorul reuşeşte a călători în trăirile fiecărui cititor, reciprocitatea rămâ- nând perfect valabilă, contopirea dintre aceş- tia lăsând drept amprentă paralelismul cu care


ceastă carte “veche, dar caldă încă”, această carte care a fost- este... această carte care a reuşit


A fost-este: Gheorghe Zincescu A


fiecare trăiesc acelaşi drum, trăiesc în acelaşi spaţiu şi în acelaşi timp, şi totuşi întâlnirea lăsându-se păstrată doar la nivelul conştienţei oarbe, iar dialogul purtându-se la nivelul cu- vântului scris. Volumul Ţara de foc, întâm- plări şi prundişuri (Editura Eminescu, Bucu- reşti, 1982) se înscrie sfios în rândul cărţilor de poezie, fiind la acea vreme o carte tânără ce păşeşte într-un univers cu totul nou pen- tru firavul ce îl etalează. Autorul îşi asumă însă, dacă se poate spune, acest risc şi mi- zează cu toată încrederea în pasiunea acestui volum: “Frumoaso, adună-n ochi seninătate/ Şi ţărnă caldă-n trup pentru sămânţă/Primeş- te-mă în ceruri jumătate/ Şi fă-mă jumătate suferinţă.” (Frumoaso, adună-n ochi senină- tate). Lăsând stiloul în voia scrisului, scriito- rul pare a-şi autodicta, hârtiei, timpurile. Mer- gând, la început singur, pe un drum individu- al ales, poate, dintr-un simplu gând ce traversa timpul viitorului scriitor, pe parcurs literele încep a se transforma în fideli însoţitori de drum, încercând împreună să găsească poten- ţa cuvântului. Fiind vorba de un debut relativ amânat, drumul literelor pare a fi totuşi unul puternic ancorat în viitor, după cum şi timpul o dovedeşte prin volumele ce urmează a com- pleta cealaltă fiinţă a lui Gheorghe Zincescu: Platoşa de lumină (1984), Privind în soare (1995), Umbre amare / Traces ameres (1994, în colaborare cu Iacob Roman), Crizanteme pentru Irene (1997), volumul omagialNichi- ta (1996), ca omagiu adus poetului Nichita Stănescu, poeziei lui Nichita Stănescu şi poe- ziei în genere.


a fi mai important decât condiţia de muritor, decât reîntoarcerea, pe parcursul unui timp deocamdată fragil, în lut. De această dată, revenirea în lut se face prin plâns, prin apă, adică prin însuşi elementul plăsmuirii. Prin- tr-o formidabilă formulare poetică, Gheorghe Zincescu descrie actul re(de)venirii omului în esenţă (în potenţă) chiar prin portalul ce l-a propulsat în timpul muritor: revine conştient şi prin auto-predare (“stă aplecat”) la elemen- tul-mamă, apa (“deasupra apei”), şi se lasă scurs (“şi plânge”) din această lume, din ce- ea ce este, în ceea ce a fost-va fi: “Ascultă! În adâncul unei fântâni/ cad parcă stropi de a- pă…/ Ascultă! Parcă cineva/ stă aplecat dea- supra apelor/ şi plânge.” (Ascultă! În adâncul unei fântâni). Asemeni celor doi care trăiesc între vieţi, între lumi, Caron şi luntrea sa, volumul Ţara de foc, întâmplări şi prundi- şuri, puternic ancorat în clasic şi totodată în imediat, se transformă cu uşurină într-un pa- saj de legătură între acestea: lumea din care provine sufletul autorului (lumea scriiturii clasice) şi lumea acceptată de autor ca şi proces inevitabil al transformării la cererea vremurilor actuale (lumea scriiturii neo-mo- derniste). Deşi poezia lui Gheorghe Zincescu este una de factură optzecistă (temporal-opt- zecistă, creaţionist-optzecistă), putem totuşi afirma că poezia acestui autor este una actu- ală, deci o poezie care… a fost-este. Aşadar, Gheorghe Zincescu devine, prin


P


oezia lui Gheorghe Zincescu par- curge omul de la propriul trup la la propria-i fiinţă. Nimic nu pare


poezia ce o creează şi îl creează, un autor care a fost-este.


Banat, anul VIII, nr. 5, 2011


În mână cu clepsidra sacră Pe însuşi Cronos, de pe tron, sfida-voi Şi timp nepământean voi curge peste lume De fluturi albi, neprihăniţi de zei, Iar marea, despletita frunză, Din pieptul lui Olimp va scoate viaţă În păr de Venus despletită Pe calea-i paşnică de ramură înflorită.


***


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24