Carnaval cu fantasme Ela Iakab


talent veritabil, este intelectualizată, chiar da- că nu transcrie fluxul mereu schimbător al gân- durilor sau rotaţia lentă a meditaţiilor solitare. Impresia care te confiscă întâi, fie că citeşti volumulNobleţea din aer, fie că citeştiOchiul postum sau Tinereţea unei umbre, e înşelă- toare. Rişti să fii copleşit de perspectiva unui pelerinaj prin realul dezolant, întrucât poe- mele care construiesc imaginea vie a oraşu- lui-labirint, cu vestigii ale istoriei, pieţe şi ha- vuzuri, străzi şi trotuare ale cartierelor peri- ferice, staţii de tramvai şi birturi, spitale şi cimitire sunt numeroase. Numai că oraşul, mereu întunecat, în-


E


xpresivă şi sonoră, de o forţă plas- tică ieşită din comun, lirica lui Eugen Bunaru, născută dintr-un


gic, nocturn, maniacal, stârnit de o forţă or- giastică nevăzută, neînţeleasă, sădită în actor de unDemiurg rău, regizor narcisiac, bizar, amuzat numai de jocul paiaţelor, trăind ex- clusiv pentru sine, e o constantă în lirica lui Eugen Bunaru: „Şi brusc nici o amintire nici o memorie/ nu te mai poate restitui ţie însuţi/ Eşti doar abandonat unei dănţuiri hipnotice/ de raze violate şi frânte/ călătoreşti doar (de milenii?)/ într-un anotimp ce răsfoieşte halu- cinant/ foile vieţii tale secrete/ şi buze lăuntri- ce te interoghează/ la nesfârşit: cine eşti? cine eşti? cine eşti?”.


văluit în fum, ceaţă, praf, aburi, tăceri sepul- crale, ecouri sinistre de fanfară, e un topos spectral, iar galeria personajelor (bătrâni, orbi, cerşetori, vagabonzi, ţigani, alcoolici, târfe, criminali), străină de orizonturile unei comedii umane, pare mai degrabă un corte- giu de fantasme. Toate figurile groteşti (per- vertite de morbul temporalităţii, urâte, amo- rale) ce rătăcesc fără ţintă, fără sens, par miş- cate de sentimentul unei ameninţări secrete: „Câţiva oameni/ ca într-un balet tăcut/ exe- cută mişcări aburoase”. Nu atât fragilitatea, precaritatea condiţiei umane prevalează aici, cât o spaimă nedesluşită care bântuie toate ungherele acestui areal. Firea e răscolită de o boală ascunsă. Coerenţa, organicitatea poeziei lui Eugen


Bunaru tâşneşte din viziunea unui Limb fan- tasmatic, theatrum mundi lăuntric, dilatat pâ- nă la dimensiunile unui cosmos. Între corti- ne, se desfăşoară un halucinant carnaval cu fantasme, înregistrat cu acuitate de ochiul postum al poetului entuziast (în sens etimolo- gic), prins în delirul transei: „Îmi adulmec doar privirea – ca şi postumă –/ ce cu volup- tate stinsă adulmecă ea însăşi/ raze şi umbre siluete şi imagini/ populându-mi lent memo- ria/ iată o lume (o ador încă) rarefiindu-se/ în spaţiu şi în timp până la propria ei falsitate/ până la halucinanta ei dispariţie sub copilăro- su-i nimb/ Şi ziua eşuează într-un amurg el însuşi ireal”. În mitologia greacă, memoria (Mnemosyne), zeiţă titanidă, soră a lui Cro- nos şi Okeanos, mamă a muzelor, patronează darul poetic. Privit din acest unghi, carnava- lul alunecă în poveste mitologică, izbitoarea ei originalitate creşte dintr-un fior neo-expre- sionist. Pe scena imensă, acolo unde viaţa şi fiinţa sunt mereu la crepuscul, poetul în- suşi e o fantomă tragică, clovn trist care şi-a pierdut harul. Cutremurat de zadarnica întâlnire cu si-


ne, cu o conştiinţă tulbure, întunecată, el îşi exhibă drama interioară: „Poate de aici sfâr- şeala poate de aici spaima/ de-a te trezi con- topit – pe o stradă bătrână/ a cartierului – cu o mască, fleşcăită ea însăşi,/ sub care nu mai ştii (ai ostenit) să-ţi ascunzi rănile/ Cum să nu te simţi dintr-o dată/ aidoma acto- rului împins brutal pe scenă/ când iată faci eforturi hilare/ să-ţi aminteşti rolul (de-a des- chide ochii?/ de a-ţi mişca buzele?), când soarele se holbează la tine/ şi tu – e dimineaţă spre seară – te ascunzi în lumină ca în conti- nuarea absurdă/ a unui teribil coşmar”. Dis- persia identităţii în durere, uitare, dans ener-


Sunt surprinse în mişcări hieratice Amintirea şi Moartea, prezenţe feminine, bacante decă- zute, exilate din preajma Zeului, de o senzua- litate demoniacă, odios-provocatoare: „La ora fixă amintirea face trotuarul/ uite-o cu ciorapi negri pe fese/ în soare/ toţi şmecherii din cartier o fluieră/ aruncă după ea cu pofta/ maiori în rezervă atacă/ activi prin pieţe şi ganguri/ Se înserează amintirea iuţeşte pasul/ o face pe pudica pe prudenta/ Estimp îi joacă buricul/ îşi ţipă sexul adulmecă fiesta”// „Moartea a ieşit pe stradă/ ca o târfă a trecut şi revine/ oferindu-şi deliciile/ moartea cu vechi state/ de plată dilatându-şi nările/ adulmecând în zăpadă petalele risipite/ peste misterul alb- sângeriu/ al violului”. În ameţitorul joc scenic e atras şi Poemul, călător exotic rătăcit printre valuri marine, a cărui frumuseţe nudă, lasci- vă, nefirească şi ademenitoare, e aproape un travesti al androginului: „Privesc marea trans- parentă/ şi văd vâslind cuvinte/ şi văd fâlfâind mirifice măruntaie/ ale poemului asemeni bu- zelor lacome/ ale gurii unei iubite/ privesc şi aspir să exist/ într-o lume scufundată/ şi stră- vezie”. Lumina palpită, alunecă, foşgăie, se năruie, Tăcerea foşneşte, se chirceşte printre obiecte bolborosind, Neliniştea unor degete sigilează cerul/ prăbuşit în vitrine melanco- lice, Zădărnicia se lasă sedusă, abandonată/ în braţele subţiri – vai, fantomatice –/ ale amintirilor, de tot felul, asemeni crengilor/ violent înflorite, împăienjenind brusc aerul, Clipa fumegă. Şi numele iubitei străfulgeră spaţiul scenic: „Încet – încet îţi căutam chi- pul/ prin aer îţi căutam numele/ pe care l-au năpădit albine/ şi fluturi ca pe-o floare de mac/ aşteptând cu toate arterele deschise/ între traversele căii ferate”. De altfel, întregul filon erotic imaginat de poetul timişorean contu- rează tragedia cuplului destrămat. Ruptura e sfâşietoare, alienantă, îndrăgostiţii sunt sus- pendaţi definitiv în lumi speculare, apropiate spaţial dar îndepărtate iremediabil prin hotare inviolabile: „Buzele mele te strigă pe nume/ într-o absurdă muţenie/ E o stagnare misteri- oasă/ a clipei, un fel de tăcere translucidă/ ce ne desparte ca o oglindă dublă/ aflându-ne pe fiecare de cealaltă parte/ într-o grotescă îmbrăţişare de sine.” Într-un spaţiu liric ha- otic, cum e cel contemporan, când opera po- etică se face după canoanele postmodernis- mului ce deconstruieşte, pastişează mituri, Eugen Bunaru e un modernist excentric.


D


ar în luminile teatrului nu se pe- rindă doar poetul şi cohorta de personaje amintite la început.


etului delirant, posedat de Zeu. P


rivită în ansamblu, poezia lui, vizionară, reconstruieşte captivan- tul mit platonician din Ion, al po-


Tabelete şotron


tere a unui dăunător care nu există. Latră în lanţ şi câinele şi societatea pensionată cu mult mai înainte de-a fi învăţat că, osul cu şi fără măduvă, se roade până la capăt. Din cuibul capitonat cu fulgi de omăt şi mătasă, frica legalizată cu acte în regulă ne vinde otravă. Urlă pădurea şi coarnele cerbului stau înfipte în grinda măcelarului... Evul meu deştept şi patria lehuză tremură în ştreang cu roşu- vânăt pe buze. Nu am secunde destule în puşculiţa ceasornicarului care-mi repetă de două mii de ani şi mai bine că... sunt numai angrenajul ce se opinteşte, care învaţă greu şi repede uită cum se execută solfegiul sfin- telor messe. Cânt fără ton pe toate clapele timpului personal şi pe jumătate din preţul pe care mi-l ofereau generoşi vagabonzii cei tineri.


P


este deşertul acesta ca o blană de mistreţ ajuns la maturitate, trec caravanele cu arsenalul de comba-


Banat 11 Melania Cuc


o leoaică bolnavă de dragoste. Învăţ să vorbesc cât mai dulce în dimineaţa în care misionarii semneză pact de neagresivitate cu soarele. Din buzunarul de la vesta bunicului, iese o şopârlă tânără şi plină de ouă gata fertilizate în vitro.


În sicriul de cristal, vremea ta rage ca


într-o epidemie se inflamează, creşte aface- rea mea cu kerosen şi cu naftalină picurată pe coţka de zahăr aşezată de doctori sub lim- bă. Hărmălaia e generală. Apocalipasa poate porni şi din farfuria cu supa de oase şi din numele unui om care a pierdut noţiunea zi- noapte! Scriu gazetele doar de bine şi mă minte


E


ste un simulacru de pace până şi în buzunarul hăitaşului care fa- ce rondu-l prin bătrâna cetate. Ca


poştaşul ce-mi bate la uşă cu o ciozvârtă sângerândă din ceea ce a fost mai ieri bu- curie... Sun din cornul de vânătoare şi ogarii


adulmecă urma sandalelor mele fără de talpă. Voi merge de-a buşilea prin sârma ghimpată şi peste distanţele în care germinează secara şi linia frontului de gherilă. În metropolă s-au înmulţit malign grijile.


artificial ca un cobai decapitat în gratiile cuş- tii de siguranţă... Ce va fi să fie? Problema asta ar mai putea fi disecată


D


ochi şi astrul cel mai prost plasat de pe or- bită?


– Un rebel...


au pe dinafară drojdia în pâine şi poverile celor cu porii închişi pe sub pielea subţire. Respirăm


pentru supravieţuirea persoanelor cu nume de stea căzătoare. Dar, cine sunt eu să privesc cerul în


ge gem şi habar n-au că le-au crescut aripi de libelulă. Un târg intermediar, doar atât es- te scutecul pe care trăpaşii bolesc şi ei, pure- cii îl înnegresc ca un tuş chinezesc. Inorogul doarme sub aceeaşi plapumă


A


cu moartea reală. Belălie este umbra sa cos- telivă în ora mică din nopatea, când eu con- tinui să-ţi scriu răvaşe fără cap şi coadă. Informaţia mea-i credibilă ca un scrib


zi, mărfarul cu miei şi memorie generală soseşte gata deşertat de containerele în care, caii pur sân-


bunei speranţe, apoi acul busolei ce se învâr- te ca o elice în carnea albă, de prepeliţă. În bucătăria lorzilor s-a semnat sentin-


Îmi şopteşti şi îmi arăţi pe hartă capul


ţa... Libertatea mea va fi despuiată de toate veşmintele inutile!... Urlă lupoaica şi cositoa- rea cea strălucitoare şi întruna flămândă mer- ge înainte, mereu înainte...


care a plecă în cer direct din casa tâmplarului din Nazaret. În urma Lui, mila umană roade în talpa casei cu rugăciuni repetate. Asinii sunt traşi de dârlogii printre convenienţe şi tranşeile dezafectate în urma unui singur tra- tat. Pace! Strigă şeful de sat planetar iar destinul animalului de corvoadă, pleacă din staulul cu acoperiş de ţigle din aur şi var.


tite este ascuţit şi el ca un turn de biserică în care se roagă de sănătate şi văduvele şi fecioarele. În vitralii stau numai femeile singure,


Î


cele cu obraz alb şi năframă trandafirie. Conform orei exacte, până şi harta ce-


n secundele acestea, dilatate de gra- viditate sigură, stau miliarde de ace cu gămălie. Vârful întrebării neros-


căscată şi celularul scuipă ştiri din ce în ce mai calde. Ard degetele care numără banii pe tejgheaua unde măsluiam scopul misiunii din care nu se va mai întoarce acasă nici o poveste. Bolnavă sunt şi nu cer intervenţie con-


E


ste inflaţie de sentimete pe me- tru cub de humus ce se vinde la bursa vieţii. Stau brokerii cu gura


diţionată. Mizez pe aspirină şi pe guturaiul de altădată, pe fractura gambei care se ali- mentează din ploaia de noiembrie... Câte maladii necuoscute încă bântuie


laţul căruia scapă doar papagalii tineri.... Prin labirintul cu tavanul coşcovit de


rului se lasă pe jumătatea plină a potirului cu mir limpede. Din icoană în altă icoană, sfinţii îşi poartă mâinile peste piepţii cămăşii, închid ochii şi trag giulgiul...


desene rupestre, îşi face promenada o stră- ină cu pălărie de fetru şi rochie înfloartă. Soarta. Pot cotrobăi cât vreau prin lada cu gu-


Banat, anul VIII, nr. 5, 2011


în stânga şi-n dreapta, dau din coate, îşi fac loc în lucrările cu cod de bare şi unicitate. Mă apasă pe inimă colierul de perle din


noi biodegradabil şi în coltucul pâinii peste care stă întins ca un şal moale, persan, o colonie de pencillium imperial.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24