Banat 13 Constantin Buiciuc - kilometrul 60 Cristian Ghinea


Constantin Buiciuc, Oglinda lui Narcis


seria criticului într-un oraş relativ mic, dar cu orgolii literare mari, cum este Lugojul. I-am dat dreptate, dar şi un răspuns adecvat, venit din partea jurnalistului: „Dar dumneavoastră vă daţi seama cum e să faci presă într-un ast- fel de oraş, în care toată lumea cunoaşte pe toată lumea”?! Ei bine, Constantin Buiciuc este şi jurnalist, şi critic literar şi „combate” echitabil şi cu acelaşi entuziasm pe ambele fronturi. Mi-am amintit de acest dialog atunci


Î


când am citit titlul Oglinda lui Narcis al ex- celentului volum de critică semnat de Con- stantin Buiciuc şi apărut la Editura Marineasa din Timişoara. Criticul literar, traficant de orgolii?! - pare să fie dilema pe care inspira- tul titlu o propune încă de pe coperta I. Şi, până la urmă, ce este rău în acest „narcisism” al poetului, prozatorului, criticului sau eseis- tului, autorului de aforisme, de haiku sau dra- matext, istoricului saumuzicologului erudit, oameni cu existenţă singulară, ades’ neîn- ţeleasă de restul confraţilor, ca să nu mai vor- bim de „hoardele” care până mai ieri strigau „moarte intelectualilor”, iar acum par să pună în practică sinistrul slogan, e drept, cu meto- de mai rafinate, ce ţin de economia de piaţă. Tomul distinsului cărturar lugojean (vo-


lumul I), publicat la Editura timişoreană Ma- rineasa, la Anno Domini 2009, cuprinde 103 portrete de literaţi lugojeni, timişoreni sau a- parţinând arealului Banatului in extenso.


Veronica Balaj, Nicolae Balotă, Paul Eugen Banciu, Valeriu Bârgău, Mircea Belu, Graţiela Benga, Sever Bocu, Adrian Bodnaru, Maria Bologa, Nicolae Breban, Livius Ciocârlie, Cornel Ungureanu, Octavian Doclin, Eugen Dorcescu, Eugen Bunaru, Dan Floriţa-Se- racin, Şerban Foarţă, Nicolae Ghinea, Sla- vomir Gvozdenovici, Gheorghe Iancovici, George Lână, Laurian Lodoabă, Gabriel şi Viorel Marineasa, Mircea Mihăieş, Dorin Murariu, Adriana Weimer, Constantin-Tufan Stan, Radu Paraschivescu, Mircea Pora, Monica Rohan, Laurenţiu Nistorescu, Anda Maria Neagoe, Elvis Dobrescu, Maria Niţu,


P


rintre aceştia, îi regăsim pe Ioan Ardeleanu, Lucian Alexiu, Ion Marin Almăjan, Adriana Babeţi,


n urmă cu câteva luni, un concitadin profesor şi critic literar mi se destăi- nuia spunând cât de ingrată este me-


zată în vârf dă sens întregii construcţii. Me- toda de care vorbeam se vede şi din structu- rarea cărţii (capitolele sunt „fişiere” împărţind autorii în funcţie de criterii atent alese), ca şi din alcătuirea indicelui de nume. Într-o cor- dială expunere la Filiala timişoreană a Uniunii Scriitorilor, prof. univ. dr. Rodica Bărbat re- marca titlurile atrăgătoare, cu cârlig, care pun pe gânduri cititorul şi-i sporesc curiozitatea. De pildă, Lupta lui Iacob Roman cu îngerul (ce mi-a amintit cartea lui Jean Paul Kaufmann, Lupta cu îngerul) evocă tainica luptă a ori- cărui om sensibil cu îngerul sau, după caz, cu „daimonul” poeziei, vorba lui Nichita. Autorul nu ezită să „împrumute” în tit-


T


lurile sale numele unor cărţi, valorificând in- teligent forţa lor de atracţie originară: Para- noia Schwartz (Gheorghe Schwartz), Legă- turile primejdioase (Lucian Alexiu),Valahia de mucava (Daniel Vighi) etc.


Gheorghe Schwartz, Robert Şerban, Ion Scorobete, Gheorghe Secheşan, Marcel Tol- cea, Daniel Vighi, Ion Căliman, Ilie Chelariu, Ion Chichere, Costel Stancu, Iacob Roman, Remus Valeriu Giogioni, Marius Sârbu, Ni- colae Sârbu, Nicoale Silade, Doru Timofte, Marian Oprea, Ioan Ploscaru, Simion Todo- rescu, Nicolae Toma, Paul Doru Chinezu.


acestora, publicate din 2006 până în prezent. În context, merită amintită implicarea


I


ar dacă lista nu e suficient de im- presionantă, autorul ne asigură că volumul II reuneşte autori şi cărţile


financiară salutară a Consiliului Judeţean Timiş, care, şi în condiţii de criză, a ştiut să selecteze un proiect valoros şi reprezentativ pentru spiritualitatea bănăţeană, şi nu numai. Faptul că volumul a fost premiat de Fi-


liala Timişoara a Uniunii Scriitorilor în 2010 (Premiul pentru critică literară) confirmă în- că o dată valabilitatea alegerii. Volumul I reuneşte recenzii ale unor cărţi tipărite între anii 1990-2006, ediţii princeps şi reeditări, tabletele fiind publicate în reviste culturale precum „Steaua” (Cluj-Napoca), „Reflex” (Reşiţa), „Banat” şi „Cuvinte româneşti” (Lugoj), dar şi în hebdomadarele locale „Lugojul” şi „Actualitatea”.


acestuia printr-o frază definitorie sau un cu- vânt-cheie, receptivitatea şi plăcerea desco- peririi sensurilor ascunse în meandrele tex- tului, incursiunile în subconştientul autoru- lui, dar şi remarcabilul efort de documentare ce aparţin profesorului încredinţat că întâia calitate a criticului trebuie să fie... discreţia. Critic cu metodă, cum bine remarca


L


orice exeget. Oglinda lui Narcis, volumul I, începe cu portretul lui Ion Monoran, „poetul intrat în istorii”, sintagmă care descrie trece- rea între două lumi, osmoza dintre „înainte” şi „după” Decembrie ’89. Ion Monoran, „Mo- no”, poetul dintre două lumi, este cel care a oprit tramvaiele în Piaţa Maria din Timişoara, la ora zero a Revoluţiei timişorene. „Mono”, simbol al boemei care se stinge treptat în a- mintire, a intrat în istorii prin paradoxul exis- tenţei sale, dar şi prin destinul literar care a făcut ca volumul său de debut, Locus periu- cundus, să fi eunic şi... postum, în acelaşi timp. „Adrian Derlea, un poet liniştit”, ti-


R


emarcabilă este şi alegerea cro- nicii de deschidere, alegere grea, prin forţa împrejurărilor, pentru


trează la un moment dat, cu fler gazetăresc, Constantin Buiciuc, adresând parcă invitaţia celor miraţi: „citiţi şi veţi afla”! Iar ceva mai încolo, facem cunoştinţă cu Ion Hobana - „un englez neliniştit”. Poetul... liniştit, în con- trast cu englezul... neliniştit?! Iată două apa- rente contradicţii în termeni, care îndeamnă, cu siguranţă, la lectură. La acestea, dacă mi-ar fi permis, aş a-


dăuga şi „Constantin Buiciuc un critic dis- cret”. Cum poate fi un critic discret?! Citiţi şi veţi afla!


a Constantin Buiciuc, remarcăm critica de întâmpinare, empatia faţă de cel recenzat, portretizarea


la această vârstă. El încă n-o împlinise, iar când a ajuns şi el sexagenar, nu i s-a mai pă- rut că e o chestie de prost gust, nici la 65, nici la 70 (când s-a angajat într-o aventură galantă cu o nemţoaică mult mai tânără ca el), nici la 75, nici la 80, nici la 84, când s-a stins jalnic într-un spital din Paris, totalmen- te dereglat de necruţătoarea maladie a lui Alzheimer (1995). Dacă şi-ar fi putut vedea moartea cu ochii, ar fi exclamat cu siguranţă: „Ăsta da prost gust!“. Dar viaţa – a văzut şi el într-un târziu – este minunată şi poate fi trăită frumos la orice vârstă. Uitaţi-vă la colegul nostru Constantin


U


nei cunoştinţe de 60 de ani, Emil Cioran i-a spus odată că este de prost gust să-ţi târăşti viaţa până


extele lui Constantin Buiciuc îmi par nişte piramide perfecte, la ca- re ultima piatră, ultima frază aşe-


Simion Dănilă


Constantin Buiciuc, la 60 de ani


scriitorul şi eseistul Laurenţiu Nistorescu, Constantin Buiciuc construieşte aparent ne- spectaculos. Aproape invariabil, cronicile sunt deschise cu precizarea atentă, în „an- tet”, a titlurilor cărţilor, cu anul apariţiei, locul şi editura unde acestea s-au născut, „amă- nunte” uitate la repezeală de unii confraţi mai exuberanţi. Este ca o... cărămidă, pe care exegetul, constructor atent, o aşează la te- melia lucrării sale. Pe măsură ce expunerea avansează, cărămizile aparent banale încep să întruchipeze o construcţie logică, solidă, armonioasă din orice unghi ai privi-o.


Mircea Buiciuc la cei 60 de ani ai săi! E plin de sănătate şi de poftă de viaţă, nu se sinchi- seşte de trecerea anilor, ne citeşte cărţile cu sete, scrie despre ele – şi întotdeauna fru- mos, nu emite în general judecăţi de valoare, dar citează pasaje întregi care, ca rafinament, îi plac în chip deosebit, încât cultivaţii lui cititori îşi pot face o idee exactă despre scri- sul nostru şi locul lui pe o scară exigentă a va- lorilor. Despre cărţile care nu-i plac sau nu-l interesează se fereşte să se pronunţe; tocmai această evitare este un semn rău pentru au- tori: a nu fi în vizorul lui Constantin Buiciuc echivalează cu un stigmat sub specie eterni- tatis al lipsei de vână creatoare. Specializân- du-se în cronica literară, el nu acordă atenţie autorilor doar din Banat, ci şi din celelalte spaţii românofone, cred însă că bucuria cea mai mare ne-o procură nouă, celor din gru- parea lugojeană a literelor, faptul că avem între noi şi ne promovează un cronicar cu simţul măsurii şi verbul adecvat, un bun di- agnostician, cu flerul celui trecut prin experi- enţa poeziei şi a prozei beletristice, impus pe plan naţional şi consacrat prin premii şi dis- tincţii literare de prestigiu. Ce-i pasă lui atunci că „scepticul radical“ care a fost Cioran consideră „de prost gust“ orice viaţă de om trecută de 60 de ani? Abia după această vârstă te împaci cu tine însuţi, îţi clarifici confuziile gândirii şi simţirii, îţi ordonezi haosul lăuntric – creezi cu adevărat, adică. Şi mai ştie Mircea că nici Emil Cioran n-a vorbit întotdeauna serios, că a făcut totul ca să provoace „judecăţi false, ingenioase şi, ce-i drept, seducătoare, totuşi false“, că „oamenii poartă de obicei o mască pentru a părea mai mari decât sunt“, iar el o purta ca să pară „mai mic“. Deci pregăteşte-te, prie- tene, să păşeşti senin în zona aceea a vieţii în care eşti gata s-o preţuieşti ca miracol şi să-i mulţumeşti destinului că te-a adus până aici. Îţi doresc ca el să ţi-o mai dăruiască pentru mulţi ani de acum înainte!


Banat, anul VIII, nr. 5, 2011


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24