12Banat


Constantin Buiciuc - kilometrul 60 Oglinda criticului


Dorin Murariu


zează în jurul vreunui pahar cu proaspete chi- micale străjuite de nişte fursecuri din a căror viaţă înţepenită în dulcele unsuros reţinem doar prezenţa unor euri cu nume de nepronun- ţat.


... D


e obicei, după lansările de carte din urbea noastră, discuţiile rela- xate dintre participanţi se organi-


bat drumurile Banatului, hălăduind fără grijă chiar până la porţile Vienei, iar de aici, evi- dent, nu-i decât o ţopăială până la Paris, re- dute care ar trebui cucerite tocmai de bănă- ţenii robiţi pixului ca să arate miticilor un- de-i mai vârtoasă vâna specificului naţional, tăvălit, desigur, în pesmetul esteticului.


la frământările timpului şi ale zonei, cotim ,,atelajul” pe cărări bătătorite, mai primitoare, despre care ne vorbeşte sigur, cadenţat şi clar, Constantin Buiciuc, cel care chiar a deschis câteva porţi europene, după cum se poate observa din cărţile sale de călătorii:Un stri- găt sub Turnul Eiffel (1999), Fântâni şi flori (2006) şi Ce căutaţi aici, români? (2009). Mă bucur ori de câte ori îl întâlnesc, dar


C


ând ne simţim stingheriţi de lu- necuşul ideilor şi al vorbelor des- pre bravura localismului conectat


puternice ale urmaşelor unor indieni, alţii de- cât cei pe care îi văzusem imortalizaţi în pia- tră, la muzeu [...]. Într-o singură oră, m-am întâlnit de trei ori cu iubiţii mei compatrioţi, dintr-o ţară frumoasă – vorba ţigăncii. A- tunci ce mai caută ea şi alţii ca ea pe alte me- leaguri? Şi nu se plimbă sub arcul nostru de triumf, triumfali şi triumfători...”


nu apucăm să vorbim prea mult, pentru că e totdeauna în criză de timp: o şedinţă la pri- mărie, inaugurarea unui adăpost pentru câini ori vreo festivitate cine ştie pe unde îl pun me- reu pe drumuri, dinamitând o sensibilitate ce, altfel, s-ar fi putut manifesta mai pregnant în poezie, în critică sau în proză. Neliniştile inconfortabile ale unor pre-


sante întâlniri se simt şi în aceste pagini ce ar fi putut fi blând contemplative ori lirico- depresive. Călătorul nu poate ieşi din pielea reporterului aflat sub imperiul urgenţei: in- trarea în cutare ţară este la 5.40, în alta la 19, o întâlnire e la 9.30, răsăritul se produce pe la 7.30. Palatele, muzeele, parcurile, res- taurantele, magazinele alcătuiesc o cavalcadă aprigă de imagini asediind privirea. Din toate părţile sar informaţii peste informaţii, epocile se întretaie, personajele altor timpuri abia mai respiră. Totul se mişcă într-o răpăitoare ca- denţă, ce caută să ia în stăpânire memoria. Din fericire, uneori, arta fugii se con-


cu volumul de versuri Dimineaţă târzie, după ce îşi făcuse ,,încălzirea” cu un an mai devreme în placheta coletivă Cartea poe- ţilor. În lunga perioadă de tatonări, a avut privilegiul de a primi sfaturile unor literaţi reputaţi, dar şi ghinionul de a urmări oarecum de pe margine metamorfozele stilistice ale unor importante valuri poetice. Răbdătoarea amânare a avut însă darul de a contribui la migăloasa şlefuire a imaginilor, aducând do- ritele accente ale originalităţii. Tematica poeziilor sale este diversă,


F


ructificând o benefică ucenicie în- tr-ale poeziei, Constantin Buiciuc a debutat cu adevărat abia în 1995


verteşte şi în insule narativ-descriptive ale căror finaluri ţintesc beneficiile reflexivităţii, precum în emblematica întâlnire dintr-un tren franţuzesc, ,,un RER plin de negri, asi- atici şi francezi. Cei mai mulţi pasageri au coborât la primele staţii din banlieue. [...] Otilia şi cu mine am vorbit cam tare şi deo- dată am auzit o voce de ţigancă: «Ce căutaţi aici, rumâni?». Am încremenit şi nu am mai vorbit. [...] Ţiganca a continuat, cu incon- fundabilul accent romani: «Vă e ruşâni sî vor- biţ? Rumânia e o ţarî frumoasî! Nu ca tur- nuaifăl, notredame, arcudetriumf». Ne-am ri- dicat amândoi şi am ieşit repede, în huiduielile


autorul scriind cu egală dăruire versuri care evocă iubiri elegiace, descriu articulaţiile in- time ale poemului ori se pătrund de misterele din preajmă. Structura multor poeme se ba- zează pe o configuraţie binară. Prima parte, şi cea mai amplă, are o curgere liniştită, une- ori prinsă într-un banal registru denotativ: ,,ziua a fost ecranată cu nori/ o cutie de ceaţă mă înconjoară./ Milioane de picături mici trec/ şi revin mereu aceleaşi”. Finalul, în schimb, concentrează toate sevele expresive, potenţându-le: ,,În mijloc stau ca un gălbe- nuş/ într-un ou de gheaţă./ În alt centru stai tu, cu nepăsare./ Soarele, când se va ivi,/ va urzi în jurul nostru coji de raze...” Imaginile poetice sunt, în general, de o


Atunci, dacă tot sunt libere, cuvintele


între coperte producţia din ultimele două decenii şi dând seamă despre muncile şi pa- timile criticului trăitor, întâmplător, în pro- vincie, acolo unde ego-urile creatorilor pot atinge chiar zările. Cele 182 de articole re- prezintă o cronică a unui permanent asediu, căruia criticul nu-i poate opune decât scrisul său cât mai inspirat sau tăcerea. Oglinda lui Narcis este rezultatul unui


S


melor grele, definitorii, sau ale celor care nu au reuşit să iasă dintr-un mimetism sterp, lipsit de valoare. Uneori, bisturiul critic pare bont, dar, printre rânduri, se pot detecta şi semnele verdictelor adevărate. În Oglinda lui Narcis, Constantin


C


riticul îşi scrie recenziile cu egală pasiune şi profesionalism, indi- ferent că este vorba de cărţile nu-


Buiciuc ne ajută să vedem chipul actualităţii literare din Banat. Dincolo de obrazul ei abundent fardat, distingem trăsăturile au- tentice, dar şi ridurile adânci.


etul caută spaţiile oximoronice şi procesele de maximă tensiune ale trasformării plămadei materiale în sentiment sau în idee. Din pă- cate, ziaristica a strivit poetul, vocea sa răz- bătând cu greu prin straturile de prost gust ale cotidianului...


-a menţinut, cu tenacitate, vocea criticului, cele două volume din Oglinda lui Narcis strângând


program de lectură pe care l-au generat me- reu alţii, criticul fiind nevoit să răspundă cu uneltele sale diverselor determinări contex- tuale care îi îngrădeau libertatea opţiunii. O oglindă a marilor speranţe şi, în egală


măsură, a ratărilor fără glorie dintr-o regiune care a încurajat, mai degrabă, colectivismul şi amatorismul cultural decât strălucirea sin- gulară a creatorului.


claritate dezarmantă, fiindcă ceţurile ling- vistice, siluirile expresiei sau bolboroselile cu iz de profunzime nu au căutare în aceste ver- suri. Cu toate acestea, chiar şi când sunt ca- ligrafiate, imaginile, precum într-o deja clasi- că reţetă, reuşesc să ascundă în transparenţa lor ademenitoare şi adieri ale tainei, căci po-


Banat, anul VIII, nr. 5, 2011


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24