MANTAUA LUI GOGOL Mihai Hafia TRAISTA


se jură în fiecare dimineaţă (la cântatul cocoşilor) că odată şi odată tot o va zidi pe Ana, dar ele, pietrele, nu-l cred.


NICIODATĂ PIETRELE


Niciodată pietrele nu vor atinge sânii fecioarei, niciodată pietrele nu vor strânge coapsele femeii, niciodată pietrele... Niciodată!


Într-o seară Manole, meşterul, s-a îmbătat (bietul), uitând s-o mai zidească pe Ana, după cum sta scris să fie.


(de spaimă) Cei «nouă meşteri mari, calfe şi zidari» fugiră care-n cotro.


(de supărare) Ana fugi şi ea cu un crai dintr-o altă legendă.


Au mai rămas doar pietrele şi Manole. El, Manole,


Grafica M. H. TRAISTA


ÎN GENUNCHI CA NIȘTE UMBRE


... cuvintele sunt de prisos gândurile la fel. atunci – să bem!... căci se poate întâmpla să treacă pe lângă noi cu lanţul rupt


un câine zâmbind iar nouă în afară de poezie şi umbre... nu ne-a mai rămas mare lucru. să discutăm despre umbre...


An. I – Nr. 1 – ianuarie- 7 -martie 2012


Pietrele ştiu că niciodată...


nu are sens. atunci – să bem!... ascunzându-ne lacrimile într-un surâs dureros până nu a sfâşiat nimeni această noapte de toamnă până timpul nu ne-a luat peste picior visele. vom bea!... în genunchi ca nişte umbre...


PEISAJ DE IARNĂ pictorului Aurel Dan


pe poteca dintre suflet şi biserica din deal renăşteau strămoşii (tăcerea de dincolo de cruce al turlelor ninse)


iernilor nevinovate albul i se supune luminii, pe funii de clopot coborând cerul


(truda şi credinţa).


Îngheţate lacrimi pe obrajii Ţăranului, iernile tristelor biserici, Tărgul, uliţele satului… sărbătoare, porţi de stejar şi făntîni aşteptînd scurgerea veacului amintirea.


Clopotele tocmai se întorceau către sunet.


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28