MANTAUA LUI GOGOL SECVENŢE DIN DIKANKA LUI GOGOL Ostap BORODAI ŞANDRU


În numărul 175 din 2005 al revistei «Naş holos» a apărut articolul meu «Ecouri


din


Ucraina», în care subliniam interesul stârnit, în mediile culturale


din Ucraina, de apariţia volumului «Stryvojeny zori (Zorile


înfricoşate) a lui Iarema Bairak (pseudonimul literar al tatalui meu, Hariton Borodai). Primisem de la prietenul meu, Vasile


Gorbatiuc, scriitor şi director al Muzeului literaturii ucrainene din regiunea Hmelniţki, o veste care m-a emoţionat profund: două dintre surorile mai mici ale tatălui meu erau în viaţă. Natalia trăia împreuna cu familia sa în satul natal Bairak, iar mezina Galina locuia la casa ei din Dikanka. De altfel, de acolo îmi transmitea descoperirea făcută. Pentru prima oară în viaţa mea, am auzit glasul blând al mătuşii mele. I-am promis că o voi vizita cât de curând. La începutul lunii septembrie 2005,


împreună cu sotia Lidia, am ajuns la verişorul din Cernăuţi, urmând să continuăm călătoria cu automobilul său. A doua zi pornim la drum. Până la Dikanka sunt peste o mie de km. Peisajul bucovinean îmi este familiar. Drumul traversează sate cu case mari şi frumoase. La un moment dat, imensitatea


teritoriului se face simţită. Şoseaua este flancată pe ambele parţi de o perdea deasă de copaci, prezenţa satelor este din ce în ce mai rară, acestea fiind semnalate prin indicatoare, care arată aşezarea lor între 8-15 km. faţă de drum. Benzinăriile sunt aşezate la distanţe apreciabile. Mă îngrozeşte gândul


An. I – Nr. 1 – ianuarie- 18


unei defecţiuni tehnice. Nu ştiu de unde ar putea veni ajutorul necesar. Abandonez rapid acest gând,


preferând să-mi concentrez toată atenţia asupra terenurilor agricole. Cernoziomul a pus stăpânire pretutindeni pe sol. Suprafeţele de teren însămânţate sunt imense, neexistând porţiuni neprelucrate, pârloage. Am înteles de ce Ucraina era denumită «grânarul URSS».


Ziua a trecut pe nesimţite. Întunericul


şi oboseala şoferului îşi spun cuvântul. Hotaram să înnoptăm la un motel aşezat la intrarea în istoricul oraş Uman din fosta gubernie Kiev. În trecut, întregul ţinut a fost frecvent frământat de mişcările ţărăneşti împotriva nemiloasei exploatări exercitate de nobilii polonezi. Răsculaţii erau denumiţi haidamaci. Ultima mare răscoală, cea din 1768, a fost condusa de cazacii Honta şi Zalizneak, fiind crunt reprimată de armatele poloneză şi ţaristă. Aceste evenimente istorice au stat la


baza epicului din amplul poem istoric «Haidamacii» scris de marele bard ucrainean Taras Şevcenko. În Uman s-a petrecut tragedia vieţii cazacului Honta care, cu propria mână şi-a omorăt copiii daţi spre educare catolică iezuiţilor polonezi de către mama lor.


Zorii zilei ne-au prins pe drumul spre


Poltava. Până atăzi regret că am acordat numai o oră vizitării oraşului, planificând să facem asta la întoarcere. Planul, din varii motive, a eşuat. Istorica Poltava are cu ce să se mândrească în faţa vizitatorilor săi. Pornim spre ţinta călătoriei: Dikanka. Aici ne aşteaptă mătuşa Galina căreia tatăl meu i- a dedicat sensibila poezie «Voloşke» (Albastrele), pe când se afla închisă într-un lagăr de muncă german


în anii ultimului


război mondial. În minte îmi răsună versurile finale ale poeziei:


-martie 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28