MANTAUA LUI GOGOL
Vasyl SYMONENKO (1935 – 1963)
NUNTA LUI OPANAS KROKVA
Nimeni nu a înţeles ce
bolborosea
asupritorul deşirat şi costeliv, însă de văzut au văzut cu toţii cum îi ieşeau din gură
Şuierăturile
vipere. lor
ascuţite sunau prelung în urechile lor, iar pe urmă erau traduse în grai omenesc de către învăţătorul din satul vecin. – Spune că ieri în apropierea aşezării
voastre au fost împuşcaţi trei soldaţi. Dacă asta s-ar fi întâmplat în localitate v-ar fi omorât pe toţi, dar aşa vor să-i spânzure doar pe aceia ai căror fii sunt partizani. Dacă nu îi divulgaţi pe părinţii partizanilor, o să vă ucidă pe toţi. Două sute de moşnegi, băbuţe, femei
şi copii stăteau sub soarele dogoritor, însă tuturora le era frig. Din ţevile automatelor şi mitralierelor, îndreptate spre ei toţi şi totodată spre nimeni separat, parcă sufla un vânt îngheţat. În văzduh, deasupra lor, plutea arşiţa de dinaintea secerişului amestecată cu o linişte apăsătoare, aducătoare de moarte. Pe urmă, din gura esesistului au început din nou să iasă vipere. – Spune că vă mai dă zece minute,
pe urmă va ordona soldaţilor să tragă în voi. Zece minute au tremurat ridurile pe frunţile încruntate, zece minute, soarele se scurgea prefăcându-se în tăcere, zece minute ochii amorţiţi priveau frunzele de troscot ce se întindeau încurcat acoperind pământul, căutând parcă în ele salvarea. Pe urmă mulţimea s-a mişcat
frământată ca un lac, parcă, aruncându-l în faţă pe milenarul Opanas Krokva, care uitând să dea bineţe oamenilor s-a dus direct spre învăţător. – Spune-i acestui porc, că feciorii mei i-au împuşcat pe dobitocii ceia.
An. I – Nr. 1 – ianuarie- 25
Şi mai spune-i să nu mă bată că sunt plin de râie, să mă spânzure direct. – Câţi feciori ai în pădure? – a tradus
învăţătorul întrebarea esesistului. – Pe toţi până la unul. – Şi pe cine mai ai acasă?
– A fost baba, dar a murit. – Nu ţi s-ar usca limba în gură! – se ivi
din mulţime o femeie căruntă, poate cu
un secol mai tânără decât Opanas. – Mă îngroapă de vie şi încă în faţa
oamenilor. N-ai să scapi de mine, irode, nici pe lumea cealaltă! Esesistul a râs prelung şi cu poftă,
după ce învăţătorul i-a tradus monologul bătrânei. – Asta-i baba ta? – l-a întrebat pe
Opanas.
– Îhă. A mea. A cui să fie? – Într-adevăr feciorii voştri sunt
partizani, cum a spus moşul? – au luat-o la întrebări pe bătrână. – Într-adevăr. Parcă unul ca ăsta ar minţi? Toţi şoimii noştri şi-au făcut cuib în pădure...
I-au spânzurat de ulmul uriaş, lângă
fosta bisericuţă. Cu ochii plini de uimire se uitau la mulţimea pe care au salvat-o de la moarte, scoţând limbile învineţite în urma călăilor săi. Opanas Krokva nu a avut niciodată
copii, iar baba Oresya care s-a unit pe veci cu el prin funie nu a fost niciodată soţia lui. Lumea vorbea că în tinereţe s-au iubit foarte mult şi vroiau să se căsătorească, dar părinţii nu au fost de acord, au măritat-o pe Oresya după unul mai bogat. Poate acesta-i adevărul, sau poate
fantezia oamenilor creează o nouă legendă despre o mare dragoste care de abia în faţa morţii a prins viaţă.
(Traducere de Mihai Hafia TRAISTA)
-martie 2012
Page 1 |
Page 2 |
Page 3 |
Page 4 |
Page 5 |
Page 6 |
Page 7 |
Page 8 |
Page 9 |
Page 10 |
Page 11 |
Page 12 |
Page 13 |
Page 14 |
Page 15 |
Page 16 |
Page 17 |
Page 18 |
Page 19 |
Page 20 |
Page 21 |
Page 22 |
Page 23 |
Page 24 |
Page 25 |
Page 26 |
Page 27 |
Page 28