MANTAUA LUI GOGOL


ajunge la comorile adunate de Pintea trebuie să ai anumite calităţi, probabil că cel care ar putea să le scoată la lumină ar trebui să fie un om bun, drept, care să le utilizeze în folosul Marmaţiei şi al locuitorilor ei; acest fapt subliniază de altfel haiducismul pribeagului şi viteazului deoarece dacă ar fi


adunat comorile în nume propriu, doar pentru a petrece cu ibovnicele şi tovarăşii săi atunci egoismul şi


individualismul


demersului ar fi urmat, în mod firesc, destinul valorilor ferecate în stâncă; oricine ar fi putut să şi le însuşească şi apoi să le piardă pentru a intra în circuitul fără sfârşit al bunurilor circulante, al pieţei şi al norocului sau doar al hoţiei; dar comorile lui Pintea, atât cele de pe dealurile Săcelului, cât şi cele de pe Gutîi, de sub creasta Cocoşului ori de aiurea din Marmaţia săgetată de Tisa cea fără de vârstă sunt protejate de zâne, de vrăji, de forţe supranaturale tocmai pentru că acestea au un destin, la fel cum are un destin anume şi toporul Pintii; evident că încercările unor epigoni, unor hoţi ori neaveniţi de a intra în posesia comorii au sfârşit prost; se înregistrează astfel povestea ţiganului care a aflat că porţile de piatră care apără comoara Pintii se deschid odată pe an în timpul slujbei de Paşte, când preotul rosteşte de trei ori formula magică: «Deschide-ţi, mai-mari porţile voastre şi voi, porţi veşnice ridicaţi-vă ca să intre împăratul slave.»,uşile de piatră ale peşterii se deschid ca la un semn şi rămân astfel până ce preotul rosteşte a treia oară formula învestită cu puteri executorii, după care se închid brusc, astfel că cel care încearcă să-şi însuşească comoara fără drept, adică fără gândul de a o folosi în interesul comunităţii va fi pedepsit într-o formă sau alta; în cazul


de faţă, lăcomia îl face pe hoţ să se întoarcă în peşteră pentru a mai umple un sac cu aur considerând că are timp suficient pentru a ieşi cu bine din măruntaiele muntelui; însă timpul său expiră şi în momentul în care era practic afară cu al doilea sac uşile se închid brusc şi îl prind de o margine din gatie, generând falsa impresie că cineva a pus mâna pe el; spaima omului e atât de mare, mai ales că e conştient că fapta sa nu e una conformă şi poate fi pedepsită aspru,


încât


moare pe loc, iar sătenii îl găsesc ptierit la gura peşterii cu o sumă de galbeni cât să acopere cheltuielile


de înmormântare. Mormântul lui Pintea Viteazul


IMN PENTRU MARAMUREŞ


Fără Tisa n-ar fi margine de ţară, Fără Iza chiar ar fi prăpăd. Nu se poate fără Ronişoară, Fără Sighet nu se poate nici atât.


Nu se putea fără Vişeu şi Mara, Nici fără porţi cioplite din stejari. Aici ţăranu-şi poartă-n suflet ţara, Iar ţara-i poartă-n suflet pe ţărani.


Nicicum fără Săpânţa nu se poate Unde s-a râs de moarte mai întâi, Nici fără Hută nu se poate Cum nu se poate nici fără Gutâi.


Fără Moisei şi Borşa nu se poate iară Cum nu se poate nici fără Poieni, Căci ţara altfel n-ar fi ţară, Nici neamul, neam, fără de moroşeni.


An. I – Nr. 1 – ianuarie- 17 -martie 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28