MANTAUA LUI GOGOL


zburdă veșnicia într-un miez de clipă inundând pământul cu miros de vin...


BALADA VÂNĂTORII


Îmi ninge-n suflet dorul de plecare. Atîta iarnă-i, Doamne, împrejur că mă-nfior la jalnica chemare întru speranța bunului augur!


La cerbi găsesc trofee de tristețe și țipătul pădurii-n necuprins; în suflet port cătușe de blîndețe care-mi îndeamnă gîndul spre abis.


Ogoaie-mi, Doamne vrerea care crește! Simt cum îngheață seva în copaci... Apăs pe vreme. Clipa se răcește și se prelinge sînge pe trăgaci...


Apoi e totul: vrere ori neștire. Ne re-ntîlnim la stâna unui baci; îmi place viața, sunt darnic în iubire dar mai apăs odată pe trăgaci...


Se lasă noaptea. Timpu-i de plecare. Nu spui nimic. Te străduieşti să taci. Pădurea doarme sau și-a pierdut suflarea privind cum curge sînge pe trăgaci...


POEZII TRADUSE DE STELIAN GRUIA


DOINA


Prefă-te în pasăre albă şi zboară numai pe-aproape, iar eu voi fi aşteptarea la puntea veche peste rîu. Acolo să-ţi fie popasul şi uită-te la mîinile tale şi caută-n tremurul lor spasmele de vînturi întru gonirea tristeţii şi uită-te la călăreţii albi, la soarele lor din priviri. Prefăte-te în pasăre albă şi zboară numai pe-aproape, pe unde se află durerea şi vino în mare grabă,


An. I – Nr. 1 – ianuarie- 6


pe-aproape de cuibul pustiu, din nucul pustiu şi primăvara ţi-o cheamă în valea tristeţilor tale...


ESENIN


Mesteceni, ierburi, toamne leşinate C-un mînz ce prins-a viaţă-n caravană Şi tîmplele de mamă, de visuri argintate, Cu jalea Europei într-un blestem de rană.


Mesteceni, ierburi, iubiri în semitonuri, O viaţă îndesată într-un pocal de noapte America şi dansul, şi zvonuri după


întoarcere şi lacrimi- pe prispa mamei


zvonuri, şoapte...


Crîşme, Isadora, moarte, despărţire, A lui Kacealov cîine, apă răcoroasă, O clipă de tăcere. Mi-i jalea mii de fire, Iar Moscova-i cu vodcă, tăcută şi pietroasă.


Mesteceni, ierburi, toamne leşinate Iar jalea-mi este clocot de tăceri-durere, Văzui în vis Parisul pălind pe întunecate. Rusia în picioare, cu prapurii-n tăcere.


Mesteceni, ierburi, la Riazin, în zori, Un vagabond, o mamă, înlăcrimată fugă, Un strigăt scris cu sînge şi fără de fiori, Şi anii, netrăiţi... prostimea tot îndrugă...


MOARTEA UNEI NOPŢI


A murit o noapte cu plînsete negre şi s-a născut un prunc!


S-a născut un prunc!


S-a născut un cer, Un soare Şi flori.


S-au născut mulţime de pietre, Mîini s-au născut, O inimă.


-martie 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28