MANTAUA LUI GOGOL POEZII


căci ne cheamă roua celor duși în spații să cădem vremelnici-n zeci de trandafiri.


Călăreți sălbatici trec pe drumul sării vînturînd iubirea prinsă la oblînc, noi privim nostalgici steaua încercării și ne duce unda lină spre adînc.


Mihai NEBELEAC MONOLOG


Frumoasa mea, vreau mîna ta să-mi dai. Întinde-o-ncet, cu grijă, către mine. Vreau pulsul tău să ți-l reglez cu-al meu, întinde-o, hai, să nu-ți fie rușine.


Ținîndu-te de mînă vreau să știu de ce cresc brazii falnici fără veste? De ce lumina lunii în tărziu se face ghem de fragedă poveste?


De ce Gutîiul stins cum e acum e luptă pentru mine și chemare? De ce pădurea nu-mi cere uium cînd sînt legat de ea cu o sărutare?


Frumoasa mea, vreau mîna ta să-mi dai cu gînd înalt de grău și de secară, cu prunci voinici de Anul Nou născuți în vis duios de mamă și de țară.


De ce suntem nenorociţi acum? De ce ne bem poşirca din uiagă. cînd noi avem atîtea prune-n sat și avem atîta brînză în desagă?


Frumoasa mea, tu iartă-mă acum, e timpul mîna să ți-o iei din mînă, prevăd zăpezi umbrite de mult fum, nemernicele vremuri ne-amînă...


BALADA PENTRU UN SEMN DE CARTE


Se petrec pe lume grave perturbații, ne iubim, frumoaso, numai din priviri


An. I – Nr. 1 – ianuarie- 5


Ce ne-am face totuși dacă am fi departe și am privi cum zburdă timpu-n calendar? Ține-mă frumoaso, ca un semn de carte să nu zboare jalnic vremea în zadar.


Călător de-o clipă căutînd durerea, mă răzbun ca prostul pe strămoșii mei care cu răbdare mi-au strunit averea și m-au dat ca slugă veșnică la zei.


Ţine-mă, frumoaso, să nu plec departe, Despletind mesteceni să iernez la voi, Adunînd cu grijă clipele nesparte Să devin ceasornic celor cu nevoi.


BALADA UNUI MIEZ DE IARNĂ Soției mele Doina Rodica


Lin se lasă iarna iarăși peste datini, noi privim, frumoaso, geamul înghețat, cununând noblețea clipelor din patimi calculăm zadarnic ce avem de dat.


Ne colindă pruncii pragul cu uimire că străbatem iarăși largul univers, ignorând aiurea unica sclipire care e țărâna unui fraged vers.


Brazii se înclină la sărutul nopții prin miros de cetini și iz de-nalt, ne așteaptă zeii la genunchii porții, noi fiind copiii unui vast regat.


Unde ninge harnic, slobod pe distanţe Cînd trosnesc chitucii-n soba de demult Iar în grăul pîinii înflores speranţe, Ghemuind credinţa zborului trecut.


Dă-ne, Doamne, iarăși urători pe prispă și să ningă slobod într-un fel de divin,


-martie 2012


Page 1  |  Page 2  |  Page 3  |  Page 4  |  Page 5  |  Page 6  |  Page 7  |  Page 8  |  Page 9  |  Page 10  |  Page 11  |  Page 12  |  Page 13  |  Page 14  |  Page 15  |  Page 16  |  Page 17  |  Page 18  |  Page 19  |  Page 20  |  Page 21  |  Page 22  |  Page 23  |  Page 24  |  Page 25  |  Page 26  |  Page 27  |  Page 28